Secțiune susținută de

Dragoș Rouă – „E ușor să fii antreprenor în România!”

Portal HR \ Opinia consultantului \ Dragoș Rouă – „E ușor să fii antreprenor în România!”

Îmi vine greu să fac o introducere în doar câteva rânduri pentru Dragoș Rouă, așa că am să-l descriu cu propriile lui cuvinte, preluate de pe blogul său de dezvoltare personală, www.dragosroua.com: ”Serial online entrepreneur, personal development fanatic, blogger, father, dreamer, risk taker.”

După ce, în 1997, a pornit o afacere în internet, pe care a vândut-o în 2008 (Mirabilis Media), Dragoș Rouă s-a îndreptat către dezvoltarea personală. Are unul dintre cele mai respectate bloguri din domeniu pe plan internațional, e-book-urile sale se vând pe Amazon și au fost traduse și în alte limbi, a început o afacere în Noua Zeelandă și pregătește un incubator de business, printre altele.

Am stat de vorbă cu Dragoș Rouă despre internet business, antreprenoriat, schimbări în viața profesională și dezvoltare personală și am învățat că „regretele sunt cea mai mare pierdere de timp inventată de om”.

Poți să-mi spui, pe scurt, câteva repere ale traseului tău profesional, din facultate, până în prezent?

Am terminat Facultatea de Filologie în 1995, Română-Franceză, și am făcut și doi ani de Jurnalism. M-am angajat la radio când aveam 22 de ani, am schimbat câteva posturi de radio, până pe la 27 de ani, când m-am angajat ca inginer de quality assurance (trebuia să verific niște softuri făcute de o firmă din România pentru Franța). După un an, în 1998, am pornit propria mea firmă, Mirabilis Media, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața de online publishing din România (statistic vorbind, nu că zic eu așa). Am crescut-o până în 2008, când am vândut-o. Apoi am schimbat piața și direcția mesajului, nu mă mai adresez atât de mult pieței din România. Am schimbat și abordarea de tip publishing, nu mai sunt o companie în mod tradițional, sunt un fel de „digital nomad”, lucrez independent de locație.

Cu ce te ocupi în momentul de față?

Fac tot ce pot ca să evit un job de la 9 la 5. Încerc să îmi folosesc skill-urile dobândite până acum, pentru a le uni cu diverse oportunități.

Cel mai important lucru pe care îl fac este menținerea blogului meu, www.dragosroua.com, care a ajuns la 100.000 de utilizatori unici pe lună. În jurul blogului am creat un ecosistem de produse digitale, e-book-uri, care se vând pe Amazon Kindle și alte canale, și un ecosistem de aplicații iPhone, care generează, și ele, venituri. Aplicațiile iPhone sunt o parte distinctă a structurii formale din Noua Zeelandă. O bună parte din activitățile companiei mele se realizează printr-o companie din Noua Zeelandă, pentru că doream să emigrez acolo. M-am răzgândit, nu mai vreau să emigrez, vreau să trăiesc când acolo, când aici.

Mai sunt implicat într-o companie – WPSumo – care produce software, teme de WordPress, în câteva activități care sprijină antreprenoriatul și sunt membru în board-ul VentureConnect.

Spuneai că faci tot ce poți ca să eviți un job de la 9 la 5. Îți iese? Întrebarea mea are și o conotație pecuniară.

Da, dar ai alt tip de satisfacții și de venituri. Ca „digital nomad”, nu lucrezi foarte mult timp, dar nici veniturile nu sunt atât de mari. Satisfacțiile vin dintr-un anumit mod de a te raporta la ce îți dorești de la viață. E important să faci această diferență – între valorea recompenselor în termeni financiari și valoarea recompenselor în termenii: ce-mi doresc eu de fapt de la viață? Pentru că presiunea socială, modelele comportamentale pe care le luăm nemestecate, visul american, visul românesc, din suburbii, din Pipera, de exemplu, creează o presiune foarte mare. Și atunci ne dorim cu toții să avem un business de succes, să facem o grămadă de bani. Nu există presiune socială pentru a fi liber și a face ce vrei. Dar – cel puțin în cazul meu – satisfacțiile sunt mult mai mari în această perioadă.

A fost un moment sau un motiv anume pentru care ai zis gata, eu nu mai vreau sa fiu patron, vreau să fac altceva?

Da, în 2007 am luat hotărârea asta. A fost și momentul în care am început negocierile pentru vânzarea firmei, care au durat un an și jumătate. Am făcut-o pentru că mi-am dat seama că mi-a ajuns. Curiozitatea mea de a fi patron fusese satisfăcută. Și deja începusem să mă simt prizonierul propriei mele alegeri. Am vrut să încerc altceva, am vrut să experimentez mai multe lucruri în viața personală, se născuse al doilea copil, am vrut să petrec mai mult timp cu fetița mea. Lucru pe care l-am obținut.

După ce am vândut firma, a existat un non-compete agreement, care se semnează de obicei, nu mai ai voie să faci o anumită perioadă de timp același lucru. Eu am reușit să obțin doi ani. Deci din 2008 până în 2010 au fost doi ani sabatici. De asta m-am și dus până la capătul Pământului, să fac cealaltă firmă, care nu avea nimic de-a face cu tipul de activități pe care nu le puteam face în urma vânzării.

Cum ai ales direcția pe care ai luat-o după vânzarea firmei? De ce ai început să scrii despre dezvoltare personală?

La un moment dat te sui pe pereți când faci, 16 ore pe zi, același lucru. Într-adevăr, ai niște bani în cont, ai o anumită poziție, un anumit statut social, și pentru unii este suficient. Nu emit judecăți de valoare, nu zic că e corect sau incorect. Pentru mine nu a fost suficient. Mi-am dorit mai mult, nu mă simțeam bine în pielea acelui personaj și am început să caut. Am văzut și „What The Bleep Do We Know?!” (2004, n.r.), un documentar New Age, precursorul lui „The Secret” (2006). Ambele sunt niște filme motivaționale care vorbesc despre lucruri care acum sunt populare dar care, la vremea respectivă, erau de neauzit – legea atracției și altele. E și marketing în ele, dar o bună parte din mesajul transmis este real.

Ce au spus cei din jurul tău când te-ai hotărât să faci schimbările radicale?

Vorbind despre familie, la început li s-a părut interesant să vină și ei cu mine în Noua Zeelandă, am făcut planuri. Ulterior, s-au schimbat obiectivele și au decis că nu mai vor să vină, că e un salt prea mare și ar fi generat prea multe riscuri. Acesta a fost și unul dintre motivele care a dus la divorțul pe care l-am realizat în condiții amiabile.

Cât despre angajații firmei, am făcut în așa fel încât lucrurile să fie cât mai simple. Am negociat să rămână în noua firmă un an, pe unii dintre ei, după acest an, i-am recomandat în alte companii, unde sunt angajați și acum, iar pentru alții a reprezentat o oportunitate să pornească pe cont propriu.

De ce nu ai mai emigrat în Noua Zeelandă?

În 2008 am depus actele pentru înființarea companiei în Noua Zeelandă, m-am interesat de case, de condițiile pentru a emigra. Am fost acolo să stabilesc relațiile, să fac tot ce ține de logistică, dar în 2008 a venit și criza. Am fost afectat la nivel financiar de criză, fiindcă o bună parte din venituri le-am investit în imobiliare. În 2009 am ajuns la concluzia că trebuie să divorțăm și a trebuit să gestionez și această situație. A fost o perioadă foarte dificilă pentru mine între 2009 și 2010.

Ai regretat ceva?

Nu, nicio secundă. Dimpotrivă. A fost o perioadă care m-a aruncat în afara zonei de confort cu câteva zeci de mii de kilometri. O chestie pe care nu am văzut-o venind și a trebuit să mă adaptez. A fost dificil, dar uitându-mă în urmă, observ că a fost una din cele mai fecunde perioade.

Ai avut momente de panică, de frică?

Foarte multe, evident. De teamă, de frustrare.

Și cum ai reușit să treci peste ele?

Păi le lași să treacă. Nu ai ce să faci. Trebuie să-ți sufleci mânecile și să-ți dai seama că tu ți-ai pus singur piedici. A fost dificil. Dar m-a ajutat mult și obsesia mea pentru dezvoltare personală.

Dacă ai putea, ai schimba ceva? Sau ai face ceva altfel?

Nu, niciun centimentru. Personal, cred că regretele sunt cea mai mare pierdere de timp inventată de om. E ca și cum te-ai pune tu singur undeva, într-un trecut pe care nu îl poți schimba, care nu există.

Este greu să fii antreprenor în România astăzi?

Dacă îmi puneai întrebarea asta acum câțiva ani, în 2008, ți-aș fi răspuns că e foarte greu. Dar, între timp, am călătorit mult. Am văzut cum stau lucrurile și în alte țări. La noi clasele sociale încă sunt haotice. Societatea se rearanjează o dată la șase luni, la un an, lucrurile se schimbă. Asta înseamnă oportunități.

E ușor să fii antreprenor în România! Cele mai mari blocaje sunt cele mentale. Dat fiind că societatea noastră se dezvoltă într-un ritm mult mai alert decât altele, piața crește mult mai repede decât în alte țări, potențialul este uriaș.

Tu ai deja experiență. Dar e ușor și pentru începători?

Da, e mult mai simplu acum. Banii sunt mai ușor de atins, sunt fonduri de investiții care caută să investească bani și nu au unde, pentru că nu sunt proiecte.

În ce domenii?

Cred că încă se mai poate investi în IT și în zona servicii punctuale, pe comunități restrânse.

Ce planuri mai ai?

Sunt implicat într-un proiect mai larg, personal, un incubator de business în România. Nu pot să dau foarte multe detalii, pentru că sunt în discuții avansate pentru crearea unui asemenea incubator.

Am început de anul trecut, pentru că am dorit inițial să mă implic eu  în niște afaceri. Ideea e să pornesc câte trei afaceri, să am câte trei start-up-uri pe an, timp de trei ani, la sfârșitul cărora să evaluez care dintre cele nouă afaceri are un potențial de business mult mai mare.

Sunt implicat și în alt proiect, www.wegetthere.com, o comunitate de crowdfounding pentru călătorii. Ideea proiectului este foarte simplă, spui vreau să fac o călătorie în Egipt, și alți oameni îți dau bani ca să mergi în Egipt!

Poftim? Nu cred…

Da. Este o idee atât de năstrușnică încât nimeni nu crede. Foarte multe lucruri au fost năstrușnice și au ieșit. Modelul este un pic mai complex. Există metode de finanțare, care deja funcționează, una dintre ele este publicarea unei cărți de călătorii scrisă de 120 de autori, prima carte a fost deja publicată, e disponibilă pe Amazon.

Pentru Noua Zeelandă continui să călătoresc, să văd cum merg lucrurile, îmi doresc să petrec mai mult timp în Asia, anul ăsta am fost în Thailanda, Asia de sud-est, Hong-Kong, vreau să ajung în Singapore și în China.

Ce sfaturi ai pentru cineva care ar vrea să facă o schimbare profesională radicală, sau să devină antreprenor?

Să fie siguri că au mijloace de subzistență, dacă vor să facă schimbări bruște în carieră. În condiții de economie stabilă, aș zice să aibă măcar șase luni. În condiții de criză, aș zice să fie siguri că au măcar un an de zile din ce să trăiască. Nu sfătuiesc pe nimeni să se arunce cu capul înainte în orice, doar pentru că e entuziasmat, pentru că a citit o carte motivațională.

În afară de asta, trebuie să fie convinși că le place lucrul respectiv. Dar nu la modul că sunt pasionați. Nu aș merge spre Oh, my God, am avut o revelație, am aflat că îmi place să fac bricolaj! Fă-l un an, fără să te arunci cu capul înainte și să-ți faci un trai din asta, și vezi dacă îți place, și abia apoi fă schimbarea.

Deci dacă ar fi să sfătuiesc pe cineva, asta i-aș spune – să aibă grijă să fie susținut financiar și să facă ceva ce îi place. Dacă lucrurile astea funcționează, dacă există o oportunitate și dacă are și un pic de noroc, poate să ducă o existență foarte faină.

Depinde, deci, și de noroc?

Evident. Trebuie să ai și un pic de noroc. Cam 1% noroc, restul e muncă.

Crezi că oricine poate să fie antreprenor? Sau trebuie să ai anumite trăsături, o predispoziție?

Nu aș zice chiar o predispoziție, trebuie însă să valorifici mai mult satisfacțiile versus confort. Cam ăsta e binomul care te trage înainte. Dacă îți dorești să experimentezi cât mai multe lucruri în viață, să treci prin cât mai multe, riscând un pic din confortul financiar, relațional chiar – atunci da, antreprenoriatul este pentru tine.

Data articol: martie 1, 2012

Jurnalist de profesie, am urmat Jurnalism și Științele Comunicării din pasiune pentru presa scrisă. Între 1999 și 2011 am lucrat în trusturile Edipresse și Ringier, în redacțiile mai multor reviste, însă mediul online a câștigat, zic eu, pariul cu presa scrisă, așa că m-am hotărât să devin freelancer. Scriu, în continuare, din pasiune, chiar dacă suportul este altul, iar această schimbare îmi lasă timp pentru ceea ce prețuiesc cel mai mult: să fiu alături de familie.

Vezi profilul Linkedin

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam