Secțiune susținută de

Identitatea profesională

Portal HR \ HR Pedia \ Identitatea profesională

„Cartea de față se bazează pe două idei dezarmant de simple. Prima: identitatea profesională nu este o comoară ascunsă ce așteaptă să fie descoperită în însăși esența ființei noastre interioare. Este alcătuită mai degrabă din mai multe posibilități: unele palpabile, concrete, definite de ceea ce suntem, de anturaj și de poveștile pe care le spunem despre munca și viața noastră; altele există numai pe tărâmul potențialului viitor și al viselor personale. A doua: schimbarea carierei înseamnă schimbare interioară. Deoarece avem multe euri, schimbarea nu este un proces de înlocuire a unei identități cu alta, ci mai degrabă un proces de tranziție, în cadrul căruia reconfigurăm întregul set de posibilități. Aceste idei simple modifică tot ceea ce știm despre o nouă carieră. „

Nu, citatul de mai sus nu este traducerea noastră a unui fragment din prefața cărții Working Identity de Herminia Ibarra despre care am mai vorbit. Este luat ca atare din pagina 9 a ediției în limba română a acestei cărți, apărută în toamna aceasta la Editura Curtea Veche, în colecția Profit, cu sprijinul Hart Human Resource Consulting și PortalHR.

Dacă până acum încercam să te convingem de utilitatea acestei lecturi prin prisma necesității de a ne re-inventa pentru a putea face față cu succes schimbărilor prin care trecem și din punct de vedere profesional, acum lucrurile s-au simplificat mult pentru că ai acces direct la ceea ce am putea numi „un instrumentar” de utilizat atunci când trebuie (prin forța împrejurărilor) sau vrei (prin decizie proprie) să devii cea mai bună variantă profesională a ta la un moment dat.

De la îndemnul „Reinventează-te!”, la discuția despre eurile posibile, la ce suntem atunci când suntem între identități și cum ajungem la schimbarea profundă pe care, inconștient poate, o evităm de multe ori, Herminia Ibarra te va ajuta să descoperi nu numai sens și scop prin experimentare și modificări de relații, dar și cum să ajungi ceea ce ești. Și asta pentru că, nu-i așa, aproape niciodată nu suntem (doar) ceea ce facem, dar ceea ce facem determină covârșitor o parte din ceea ce suntem.

Dacă toate strategiile convenționale pe care le-ai folosit până acum nu au funcționat și nu ți-au adus „așezarea bună” a vieții profesionale, caută acum alte soluții folosindu-te de strategiile neconvenționale de reinventare a carierei.

„Cea mai obișnuită problemă care apare pe la mijlocul carierei nu este definirea tipului de muncă pe care o considerăm plăcută și importantă. Este mai degrabă găsirea modului de a transfera vechile preferințe și valori în contexte noi și de a le integra în prioritățile aflate în schimbare și în potențialul care tocmai se dezvoltă. Este o problemă de recombinare și de reancorare. Autocrearea e o călătorie care durează toată viața.” (p.171)

Pentru un proces inspirat de autocreare, îți recomandăm așadar Identitatea profesională – Strategii neconvenționale pentru redefinirea carierei de Herminia Ibarra.

Data articol: noiembrie 16, 2011

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam