În căutarea stării de flux (prima parte)

Probabil că mulți dintre noi nu avem nevoie de cercetări formale, grafice și procente bine calculate ca să ne dăm seama că ne petrecem mult timp muncind. Intuiția ar putea chiar să ne facă să credem că procentul este semnificativ mai mare decât o treime din timp (așa cum este el de fapt “calculat” de Mihaly Csikszentmihalyi în cartea sa, Starea de Flux: psihologia experienței supreme, traducerea din 2007 de la Curtea Veche a cărții cu titlul original Finding Flow: The Psychology of Engagement with Everyday Life, 1997).

Unul din motivele pentru care percepem timpul dilatat atunci când e vorba de muncă este explicat de autor ca o consecință a “paradoxului muncii”. Adică, muncind trăim experiențe care ne îmbogățesc și care ne aduc satisfacții dar, puși în fața unei alegeri, am menționa aproape întotdeauna faptul că am prefera să facem altceva. Printre altele, este vorba aici de o determinare culturală (munca vazută ca “rău necesar”), iar efectele ei sunt critice pentru ceea ce înseamnă fericire, împlinire, motivatie etc (completați voi și cu altele din aceeași categorie).

Raționamentul este relativ simplu. Dacă un individ este crescut (a se citi educat) în virtutea ideii că activitatea care îi ocupă o treime din viață nu este nici placută și nici importantă, este puțin probabil să își mai rezerve vreun entuziasm pentru ceea ce îl așteaptă în viitor atunci când vine vorba de muncă. De aici și până la sentimente de inutilitate, depresii și probleme de sănătate nu mai sunt decât câțiva pași mici.

Totuși, o să spuneți, în afară de treimea din viață pe care ne-o petrecem muncind, ce mai facem? Cam tot o treime o petrecem cu activități de intreținere (pentru ca organismul nostru să poată “funcționa” corect), în vreme ce restul este ocupat de activități de relaxare, de timp liber, cum ne place sa îl numim. Avem, deci, teoretic, o șansă de a fi fericiți și de a ne trăi viața (în loc de a o lăsa să ne trăiască) pentru că munca nu e (singurul) lucru(l) care ne definește.

Astfel, dacă nu suntem fericiți atunci când muncim, e cât se poate de normal să ne imaginăm că timpul liber ne poate aduce mult mai multe ocazii de a ne simti bine/împliniți/echilibrați etc. Cercetările derulate de Mihaly Csikszentmihalyi și de colaboratorii săi timp de zeci de ani au scos insă la iveală aspecte cel puțin ingrijorătoare atunci când vine vorba de timpul liber pe care il prețuim atăt.

Nu orice modalitate de petrecere a timpului liber ne aduce mai aproape de idealul vieții (definit incă de la Aristotel) și anume: fericirea. Doar cel petrecut cu sens, am spune noi, în activități care ne solicită abilitățile și care au un scop final bine definit ne rezolvă problema (intră în categoria acestor activități hobby-urile cum ar fi schiatul sau jocul de sah, dar nu activități pasive precum privitul ore în șir la televizor.)

La fel de importante pentru calitatea vieții noastre sunt relațiile pe care le avem cu cei din jur, precum și modul în care reușim sâ echilibrăm cantitatea de singurătate (inevitabilă în orice existență) cu o viață socială normală. Astfel, autorul demonstrează cu dovezi clare că un extrovertit credincios și sănătos are șanse mai mari să afirme că este fericit decât un introvertit ateu și cu probleme de sănătate. De fapt, pentru că niciunul dintre noi nu este doar introvertit sau doar extrovertit, și în acest caz este vorba de găsirea unui echilibru. Deși avem nevoie de singurătate pentru a derula anumite activități (scrisul, de exemplu, este un act solitar dar știința, după cum afirmă un cunoscut savant, este un act social), în cea mai mare parte a timpului, relațiile de calitate cu ceilalți ne ajută să scoatem la iveală o energie psihică pozitivă.

Revenind la dilema inițială despre paradoxul muncii, și mai interesant este faptul că cei peste 2000 de participanti la metoda mostrei de experiență (utilizată de Mihaly Csikszentmihalyi pentru a răspunde la intrebarea “Ce face o viață să fie senină, utilă și demnă de a fi trăită?”) și-au completat “jurnalele de activități zilnice” într-un asemenea fel încât concluzia este clară: munca (activitatea productivă) ne oferă de fapt mult mai multe ocazii de a derula activități care să ne solicite abilitățile la maxim și să ne permită să avem experiențe de tip flux al căror corolar este starea de fericire. Atenție! Am spus corolar. Cu alte cuvinte, starea de flux nu este în sine starea de fericire. Fericirea este doar una din consecințele ei. O alta este obținerea a ceea ce autorul numește „entropie negativă” (e de bine, chiar daca e negativ), adică o ordonare a universului conștiinței noastre în sensul bun, constructiv.

Ca să clarificăm lucrurile, autorul nu sugerează că suntem mai fericiți atunci când muncim, ci doar că am avea mult mai multe șanse să ne simțim așa daca am acorda mai multă atenție activităților pe care le facem (chiar și celor repetitive), incercând să găsim în permanență modalități noi și creative de a duce la bun sfârșit sarcini aparent monotone și de a ne canaliza astfel energia psihică în direcția unor acțiuni care în sine ne fac să ne simțim mai valorosi, mai plini de sens (asta, evident, abia după ce le-am finalizat).

În acest context, fericirea care urmează stării de flux este una ai cărei autori suntem în întregime. Nu este o reacție la un stimul extern și, ca atare, nu are fragilitatea emoțională a acesteia. Este genul de senzație de împlinire, de “lucru făcut bine” de care avem nevoie pentru a simți că suntem aici cu un rost și că existența noastră nu este întâmplătoare.

Citește aici continuarea recenziei Starea de Flux de Mihaly Csikszentmihalyi pe PortalHR și descoperă cum poți încerca să nu te încadrezi în procentul de 15% din populație care nu experimentează niciodată o armonie perfectă între ceea ce iși dorește, gândește și simte.

Află mai multe despre Andreea Călin aici.