Oameni care nu pot spune nu (prima parte)
Oameni frumoși? Darnici? Dezinteresați? Dedicați până la sacrificiu? Nicidecum: oameni chinuiți și adeseori sfarsind undeva în colțul întunecat al dezinteresului celorlalți!
Nici nu este foarte important dacă Omul-care-nu-poate-spune-nu e inteligent sau mai puțin, frumos, talentat – sau dimpotrivă. El nu devine neinteresant pentru că este neinteresant și nici pentru că cei din jur îl subapreciază: devine neinteresant pentru că incapacitatea de a spune nu îl seacă până rămâne doar o carcasă. O carcasă goală nu este – nu are cum să fie – interesantă.
Omul-care-nu-poate-spune-nu, așa cum îi spune numele, spune da atunci când de fapt ar dori să spună nu. Face lucruri pe care ar prefera să nu le facă, sau le face în momente în care de fapt ar dori să facă altceva. Rupe din el pentru a oferi altuia – pentru că ceva din interiorul său îl obligă să facă așa. În cazuri extreme face asta până la limita la care degeaba ar mai spune da: nu mai are aproape nimic de dat. E obosit într-așa măsură încât oricât și-ar dori să mai poată oferi gesturi, cuvinte sau orice altceva, nu le mai are de dat.
Pot presupune că Omul-care-nu-poate-spune-nu este clientul stabil al cerșetorilor. “Meseria” i-a învățat pe aceștia că, dacă se agață suficient de mult timp de asemenea oameni, până la urma vor primi ceva. Cred însă că nici măcar cerșetorii nu pun mare preț pe Omul-care-nu-poate-spune-nu – e o victimă ușoară și sigură. Cred că până și cerșetorii au mândria meseriei. Îi și văd scuipând a lehamite și autosuficiență “profesionala”: “Ptiu! Cât de ușor îi faci pe ăștia!”
Până la un punct, Omul-care-nu-poate-spune-nu poate părea angajatul-ideal, mama-ideală, prietenul-ideal (sau orice altceva-ideal). Până la un punct, Omul-care-nu-poate-spune-nu este mulțumit de el însuși. Până când toată lumea, inclusiv Omul-care-nu-poate-spune-nu, trebuie să admită: aceasta este o incapacitate și nu o calitate, incapacitate care poate deveni una dintre cele mai perfide căi către autodistrugere – o autodistrugere care uneori se poate termina în transformarea Omului-care-nu-poate-spune-nu în Omul-care-nu-mai-poate-spune-da… Alteori autodistrugerea poate merge încă și mai departe.
Desigur, există Oameni-care-uneori-nu-pot-spune-nu, Oameni-care-adeseori-nu-pot-spune-nu și Oameni-care-niciodată-nu-pot-spune-nu. Unii au noroc și dau peste alți oameni care le dau – cu blândețe – câte o mână de ajutor și nu-i lasă să atingă acel punct extrem al irosirii de sine; alteori, nu au noroc și dau peste oameni care – într-un fel, pe drept cuvânt – nu au nimic împotrivă sa consume tot ceea ce Omul-care-nu-poate-spune-nu oferă cu atâta larghețe. Dar singurul într-adevăr responsabil este însuși Omul-care-nu-poate-spune nu. Incapacitatea de a refuza este un drac în costum de înger.
Am prea multe de spus despre Omul-care-nu-poate-spune-nu și-l întâlnesc prea des, așa că îi voi dedica un întreg serial! 🙂 Stay tuned.
Adauga comentariu
Cătălin Cîrnaru, Director operațiuni, și Ionuț Cîrstea, Director vânzări, vor face parte din echipa de senior management Flanco Mirela Petruș a preluat conducerea departamentului de HR al retailerului Începând cu luna mai, Flanco Retail a extins echipa de senior management a companiei cu doi noi membri. Astfel, Cătălin Cîrnaru, Director operațiuni, și Ionuț Cîrstea, Director […]
Detalii
Autor: Claudia Sofianu, Partener, liderul departamentului de Impozit pe venit si contribuţii sociale, EY România Directiva (UE) 2023/970 din 10 mai 2023, denumită în continuare „Directiva”, reprezintă o inițiativă majoră adoptată de Parlamentul European și de către Consiliu în cadrul eforturilor de combatere a inegalităților de gen. Conform statisticilor furnizate de Eurostat, observăm că o […]
Detalii
Finalul anului universitar înseamnă, pentru mulți tineri, inițierea unui proces de căutare a unui loc de muncă, unii dintre ei fiind la primul demers de acest fel. Companiile fac și ele eforturi să atragă tineri interesați să evolueze pe plan profesional sau să-și înceapă cariera, mai ales în condițiile în care rata de ocupare pe […]
Detalii
Experiența angajaților, parcursul lor în organizație – de la recrutare și până la exit interview -, nevoile acestora într-o piață a muncii post-pandemie, digitalizarea departamentului de HR și integrarea inteligenței artificiale în activitățile angajaților sunt doar câteva dintre subiectele abordate în cadrul conferinței „MAGNETICO. How to attract and retain talents improving employer branding and creating […]
Detalii
Ma rog, unii nu pot spune nu dar prin fapte refuza.:) Stilul articolului este cam obositor, cam de dadaceala la pisoi agitati.
🙂 desigur Semanticus, poate fi si cum zici tu. exista o gramada de variante – altii, spre exemplu, nu inteleg cuvantul nu pana cand nu e insotit si de-o fapta care spune nu (eventual aplicata pe obraz). cat despre stil si pisoi agitati – e un feedback haios. il voi folosi cu simt de raspundere, promit 🙂
Un articol bun in care se regasesc, dupa parerea mea, foarte multe persoane. Omul-care-nu-poate-spune-nu a fost odata omul ferm, decis, neindoios, sigur. A fost omul care avea vise, planuri si care lupta pentru a si le indeplini. Dar pe neasteptate se trezeste la realitate intr-o societate care nu ii vrea binele, care il impinge spre autodistrugere. Este constrans de situatie, nepregatit, fara niciun fel de experienta, deabia iesit de pe bancile scolii. Sistemul il tranteste la pamant, fara mila, si-l manjeste pentru tot restul vietii cu noroi. Se conformeaza! Isi blesteama soarta! Pentru a putea sa obtina o gura de aer proaspat, din mocirla in care se scalda, invata sa fie umil, smerit, constient de inferioritatea sa. Astfel devine Omul-care-nu-poate-spune-nu!
Ceva/ cineva l-a „ajutat” pe omul-care-nu-poate spuna-nu sa invete ca a spune nu e periculos sau „rau”. Un parinte, un alt om, oameni organizati in sisteme – toate intr-un anume complex de imprejurari. E un demers complicat, acela de a ajunge la sursa acestei incapacitati. Ceva insa mi-a atras atentia in comentariul tau: „constient de inferioritatea sa”. Tocmai aici e cheia: omul respectiv nu este si nu are de ce sa se simta inferior. Da, are o incapacitate – de ea trebuie sa devina constient, pentru ca apoi sa poata munci sa o rezolve.
Omul acesta e omul sub asertiv , iar asertivitatea se invata. Oricine , daca doreste, poate invata sa spuna „NU”atunci cand o simt cu adevarat .
Este intr-adevar o problema des intalnita cu care si eu imi mai bat gura/capul la modul : „tu esti cea mai importanta persoana pentru tine si nu ceilalti”- asta neinsemnand egoism sau nepasare ci doar a sti ce iti doresti, cand , cum si cu cine. 🙂
Later edit : „atunci cand o simte cu adevarat” ( nu o simt) 🙂
Luna, pasul cel mare e sa ajunga sa simta cu adevarat. Asta inseamna intr-o prima instanta sa deschida ochii si apoi sa „dea la spate” o intreaga adaptare dureroasa. In final, sa munceasca pt a indrepta niste emotii chircite si adeseori sufocate. Not easy, dar perfect fezabil totusi
Excelent articol, prin problematica prezentata. Dar, cred ca situatia este mult mai complexa. Aspectul de auto-distrugere este demn de luat in considerare. Pe de alta parte, acest om, care spune totdeauna da, cred ca este omul care se daruieste, omul care ajuta, sprijina, „arde” pentru oameni!
Care din aceste doua atitudini este recomandata?
De asemenea, consider ca omul-care -nu -poate -spune-nu, si pe care eu il numesc omul care spune totdeauna da, este o raza de lumina si speranta, este un profesionist, este acea persoana care ii scoate pe oamnei din dificultati. oare exagerez, Ana Glavce?
Valeriu, este un prim articol dintr-o serie de 4 pe tema asta; acesta este mai mult un preambul pe care in mod intentionat l-am „croit” cu linii simpliste si abrupte. E posibil ca nici in continuare sa nu surprind in mod satisfacator complexitatea temei, dar sa vedem 🙂
Nu, nu combat darnicia, altruismul si spiritul de intr-ajutorare! Ele sunt acele lucruri fara de care viata si lumea ar fi pustiite – este o credinta personala pe care sper din tot sufletul ca o si dovedesc ori de cate ori pot; dar oamenii nu trebuie sa „arda” pentru alti oameni; din simplul motiv ca daca fac asta, ajung sa nu mai fie de folos nimanui. In plus, un om echilibrat trebuie sa stie sa „arda” pentru el insusi SI pentru altii. Daca „arde” NUMAI pentru el sau NUMAI pentru altii, apare dezechilibrul.
In concluzie, nu exagerezi; iti propun doar sa te gandesti ca poate idealul este omul-care-stie-cand-sa-spuna-da-si-cand-sa-spuna-nu 🙂
ma regasesc in descrierea omului care: nu-poate-spune-NU si va marturisesc ca pe langa goliciune este si un sentiment de frustrare! cand vezi ca amabilitatea ta si bunul tau simt devin drepturi de exploatare pentru ceilalti/celalalt. Inca lupt cu acest sentiment. acum o luna in urma m-am trezit ca am fost numita fara a fi consultata intr-o comisie de abatere disciplinara. S-au bazat in primul rand ca nu voi refuza si in al doilea rand ca voi fi de acord cu rezultatul anchetei! Este extrem de dureros sa te simti folosit si sa fii o piesa de sah……in mana sefului.
Stiu, Minanika. Dar mai stai pe-aproape, caci daca seful sau oricine altcineva „te face” sa simti asa, este in mare parte si pentru ca iti permiti sa te simti asa. Oamenii au asupra noastra puterea pe care noi le-o acordam!
Oamenii au puterea pe care noi le o acordam,a nu raspunde provocarii este un act de inteligenta,a fii impartiala este mult mai bine decat a avea o parere pro sau contra care poate naste polemici.Cei care spun tot timpul da,vor fi perceputi magicieni,si la un moment dat nu vor mai avea rezerve sa spuna da si nu vor mai spune nimic,pt ca a oferi mereu fara a primi,este epuizant pt orice om,trebuie sa fie un echilibru,de aici apar problemele,pt ca nu exista un echilibru.Sarbatorile mai importante sunt de 2 ori pe an,si ar trebui sa ne bucuram din cauza lor nu sa ne enervam.cu toate acestea,oamenii singuri se intristeza ca unii au familii iar cei ce au familii se enerveaza ca trebuie sa te duci la rude sau sa ti vina rudele si evident trebuie sa i asculti,oamenii dupa o anumita varsta si cu o anumita educatie au pretentia sa ti impuie capul cu cea mai facut tanti cutare si cea mai facut cutare din comuna,ca asa e la tara,eu fiind de la oras nu inteleg nimic,nu i cunosc ,nu ma intereseza,nu sunt rude cu mine,si uite asa ajung sa nu mai vina Sarbatorile pt ca in loc sa ne odihnim,inloc sa ne bucuram de noi,vorbim despre altii,si acest lucru nu ne face bine,probabil ca proverbul (SA MOARA CAPRA VECINULUI) este inca valabil.probabil ca unor oameni le face placere sa discute despre necazurile altora,dar Doamne fereste sa li se intample lor ceva,ca atunci e prapad.Boala asta de a barfi se mosteneste de la tara ,din lipsa de preocupare,cade casa pe unii dar de vorbit au timp,omul cu adevarat harnic nu vorbeste vrute si nevrute,asta este boala grea barfa,daca ai apucat sa barfesti greu te opresti,leacul este sa nu dai curs barfii,dar asta se invata mai tarziu,problema este ca pe mine ma doare capul la propriu cand imi tacane una in cap,am ajuns sa mi pun si dopuri in urechi,eu mai analizez ce vorbesc alii nu,ca daca ar auzi ce vorbesc s ar ingrozi,eu imi analizez vorbele pe care le am spus ,chiar si pe cele care nu trebuia sa le spun,care imi scapa,le analizez de multe ori,asa am reusit sa ma controlez,sa mi conserv energia pt ca altfel,oamenii din jurul tau care nu se pot controla ,tu ii poti controla benefic,nelasandu i sa ti faca rau,nelasandu i sa si faca lor rau,dar este greu sa faci asta,inca mai invat,inca mai gresesc,