Valorile recrutorului

În afară de medicină, există, probabil, puține domenii în care deontologia profesională să fie așternută clar pe hârtie… din păcate. În opinia noastră, aproape tot ceea ce facem în sfera vieții profesionale sau personale are, mai devreme sau mai târziu un impact asupra celorlalți iar simplul fapt că acest impact nu este întotdeauna vizibil nu-l face mai puțin important.

În ceea ce privește recrutarea nu există niciun dubiu. Tot ceea ce face un recrutor are un efect asupra calității procesului de recrutare și, evident, asupra candidatului, imaginii companiei etc. Acesta este și motivul pentru care am mai insistat de câteva ori până acum pe importanța definirii unui cod de conduită profesională, a unui decalog al recrutorului.

E tentant si facil să ne imaginăm recrutarea ca pe o simplă poartă de intrare în meseria de HR. În realitate, ea este semnificativ mai mult și, am îndrăzni să spunem, modul în care un profesionist din HR se achită de responsabilitățile sale în recrutare are multe de spus despre caracterul său… și nu doar în orizontul de business. Acesta este contextul în care trebuie citit și înțeles articolul de pe ERE pe care vi-l recomandăm azi.

Ipoteza este cât se poate se clară: ca recrutori facem mult mai mult decât să completăm niște poziții vacante, de fapt… schimbăm vieți. Și oricât de mult am vrea să ne amăgim singuri că nu putem controla toate aspectele procesului și mai ales ale deciziei, sensul acestei schimbări, pozitiv sau negativ, este în mare măsură responsabilitatea noastră.

Pentru a susține această idee, autorul povestește despre o oră de curs din perioada facultății pe parcursul căreia studenții au discutat cu profesorii despre definiția cuvântului „etică” și aplicabilitatea sa imediată. Astfel, dacă etica înseamnă să știi diferența dintre bine și rău și să faci ceva ca să contracarezi răul, de ce nu ar fi rău (a se citi „lipsit de etică”) să respingi un candidat care nu a mai lucrat de ceva vreme doar pe motivul că… nu a mai lucrat de câteva luni bune? Respingerea este cu atât mai gravă dacă o astfel de decizie este luată fără a investiga mai în detaliu circumstanțele și a înțelege contextul.

Am putea replica acest raționament în multe alte feluri. De ce respingem candidații trecuți de prima tinerețe doar pe baza vârstei? De ce respingem proaspeții absolvenți doar pentru că nu au experiență? De ce respingem profile de candidați doar pentru că nu îndeplinesc cu exactitate matematică ceea ce considerăm a fi „profilul ideal” pentru un post?

Sau, în altă notă: de ce nu dăm feedback corect și la timp, de ce nu încercăm să înțelegem înainte de a judeca, de ce evaluăm doar ceea ce se vede și nu „muncim” în interviuri pentru a descoperi cu adevărat cum și cine este este omul din fața noastră?

Nu, recrutarea nu este pentru toată lumea. Este pentru cei care își pot asuma responsabilitatea deciziilor lor până la capăt, pentru cei care se luptă cu prejudecățile (personale și culturale), pentru cei care știu să asculte și să înțeleagă și, fără îndoială, pentru cei care înțeleg că un CV pus deoparte schimbă viața cuiva. Pur și simplu.

Descoperiți de ce ne-a plăcut atât de mult demonstrația de pe ERE citind tot articolul A Recruiter’s Values.