Secțiune susținută de

1 iunie ar putea deveni zi liberă legală pentru salariați

Portal HR \ HR Pedia \ 1 iunie ar putea deveni zi liberă legală pentru salariați

Ziua Copilului, ce se sărbătorește anual la data de 1 iunie, va deveni zi liberă legală pentru salariați, conform unui proiect de act normativ care ar putea primi votul final în ședința de mâine a Camerei Deputaților.

Proiectul de lege pentru completarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii a trecut de votul Senatului (prima Cameră) la mijlocul lunii septembrie și se află astăzi, pentru a doua săptămână consecutiv, pe ordinea de zi a Camerei Deputaților (Forul decizional), cu propunere de adoptare. Soarta acestui proiect de lege nu a putut fi decisă săptămâna trecută de către deputați, întrucât ședința plenului Camerei Deputaților a fost suspendată pentru lipsă de cvorum – ceea ce face imposibil votul final, potrivit legii. Astfel, în cazul unui vot favorabil mâine, documentul va mai avea nevoie, pentru a se aplica, doar de semnătura președintelui țării.

Documentul stabilește că Ziua Copilului va fi zi nelucrătoare de sărbătoare legală, astfel că salariații vor sta acasă cu această ocazie. Concret, proiectul de act normativ prevede modificarea Codului muncii în sensul introducerii zilei de 1 iunie în lista liberelor legale.

Potrivit inițiatorilor acestui act, stabilirea zilei de 1 iunie ca zi liberă ar încuraja părinții să petreacă mai mult timp liber alături de propriii copii. „Trăim într-o societate dominată de valori materiale. Lucrurile care ne presează sunt adesea prioritare și împingem involuntar spre finalul listei timpul pe care îl petrecem cu copiii. A acorda timp copiilor se transformă, de cele mai multe ori, într-un alt lucru adăugat pe lista cu lucruri de făcut. Petrecerea timpului cu copiii în weekend sau în vacanțe nu substituie faptul că în restul timpului le acordăm prea puțin din programul nostru. Pentru copii este important ca părinții să fie lângă ei în momentele pe care vor să le împărtășească”, scrie în expunerea de motive a propunerii legislative.

În documentul citat, inițiatorii subliniază că, potrivit specialiștilor, copiii care nu petrec destul timp de calitate cu părinții lor pot prezenta unele tulburări de comportament. Mai exact, se face referire la neadaptarea familială/socială și la dezvoltarea de relații proaste cu cei din jur.

Codul muncii este, în prezent, singurul act normativ prin care se stabilește care sunt zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Conform acestuia, cele 13 libere legale existente în prezent sunt următoarele:

  • 1 și 2 ianuarie;
  • 24 ianuarie (care a fost adăugată recent listei);
  • prima și a doua zi de Paște;
  • 1 mai – Ziua Muncii;
  • prima și a doua zi de Rusalii;
  • 15 august – Adormirea Maicii Domnului;
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei;
  • 1 decembrie – Ziua Națională a României;
  • 25 și 26 decembrie – prima și a doua zi de Crăciun.

În aceste zile, angajatorii sunt obligați să dea liber salariaților. Totuși, prin intermediul contractului colectiv de muncă aplicabil pot fi stabilite și alte zile libere. De reținut este că, indiferent că este vorba de libere legale sau de libere stabilite prin contractul colectiv, acestea nu se includ în durata concediului de odihnă anual.
Atenție! Propunerea legislativă NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, aceasta trebuie să fie adoptată de Camera Deputaților, promulgată prin decret prezidențial și publicată în Monitorul Oficial.

Articol de Alexandru Boiciuc, preluat de pe Avocatnet.

Save

Data articol: octombrie 17, 2016

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam