La noi, reputația adesea în curs de consolidare a responsabilului de HR dintr-o organizație lasă loc foarte ușor la critici și atacuri directe din partea ocupanților altor funcții care percep resursele umane doar ca pe un consumator și nu un aducător de venit în companie. Pentru că lucrurile nu sunt niciodată simple, situația se poate complica infinit dacă CEO-ul sau directorul general al companiei riscă să își piardă jobul din cauza unei erori de HR.
Pentru a iesi puțin din sfera subiectivismului atunci când vine vorba de „cântărirea” utilității reale a acestei functii în organizație, vă recomandăm azi un articol de pe Harvard Business Review care atrage atenția asupra celor 10 indicii ce vorbesc despre necesitatea înlocuirii responsabilului de resurse umane. Atenție! Înlocuire și nu renunțare la o funcție care, atunci când performeaza corect, aduce beneficii semnificative pentru tot ceea ce înseamnă succesul organizației.
Nu în ultimul rând, ceea ce ne-a atras atenția la această analiza și motivul pentru care v-o recomandăm este observația cât se poate de pertinentă că în vreme ce oricare dintre indicii ridică un semn de întrebare privind competența sefului de la resurse umane, existența mai multor astfel de probleme ar trebui să constituie un semnal consistent de alarmă pentru CEO și să provoace o auto-evaluare cât mai realistă.
S-ar putea sa trebuiască schimbat managerul de HR dacă:
1. Ultima dată cand managerul de HR a stat de vorba deschis cu angajații a fost înainte de începutul crizei.
2. Detaliile specifice business-ului organizației sunt limbi străine pentru el/ea.
3. Pentru managerul de HR, e-mailul este ultima descoperire în materie de tehnologie.
4. Nu se poate încerca o schimbare a direcției strategice a organizației în mai puțin de 9 luni.
5. Managerul de HR consideră că meseria pe care o face nu poate fi „măsurată”.
6. Viziunea de HR a organizației este confuză, prea generală sau nici măcar nu este formulată.
7. Gradul de atenție acordat modalităților de „răsplatire” în ceea ce o/îl privește este foarte mare.
8. Managerul de HR a reușit să îl îndepărteze pe CEO de angajați.
9. Managerul de HR are relații dificile și/sau tensionate cu angajații din propriul departament.
10. Managerul de HR are o poreclă sugestivă în sens negativ.
Multe din aspectele de mai sus ar putea fi considerate, credem noi, și filtre în procesul de selecție a unui manager de HR.
Citește tot articolul Ten Clues It’s Time to Replace Your Head of HR pentru clarificarea acestor aspecte și a motivelor pentru care fiecare dintre ele este în sine o veste proastă pentru CEO si organizație.
Pe 30 martie 2023, aproape 300 de membri ai comunității HR Club s-au reîntâlnit live în cadrul celei de-a 15 ediții a decernării Premiilor de Excelență în Resurse Umane, unul dintre cele mai prestigioase evenimente de resurse umane ale anului. Înaintea ceremoniei de premiere, a avut loc o sesiune specială HR Club Talks live, dedicată […]
DetaliiPrimul trimestru al anului se încheie cu aproape 100.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România, dar și cu 2,7 milioane de aplicări, tablou aproape identic cu cel aferent primului trimestru al anului trecut. „Nu vedem diferențe notabile în ceea ce privește numărul de joburi postate sau […]
DetaliiArticol de Mădălina Trif, Senior Manager PwC România Companiile trebuie să-și regândească strategia de recompensare a angajaților, având în vedere că în ultimii zece ani echilibrul între viața profesională și cea personală, precum și formarea și dezvoltarea carierei, și-au triplat importanța în preferințele angajaților, în timp ce recompensa financiară a scăzut cu 24%, reiese din […]
DetaliiUn lider construiește o lume. E oare de ajuns ca ea să fie Bună și Adevărată? Pare că nu, pare că simțim cu toții și nevoia de Frumos. În 2023 vom vorbi Despre Frumos! Frumosul nu este totuna cu frumusețea estetică, chiar dacă o cuprinde. Frumosul este o filosofie de viață, o etică. Este acel […]
Detalii