Când vine vorba de feedback în procesele de recrutare, mulți vorbesc despre el dar puțini sunt cei care știu să îl ofere și… să îl primească.
Teoretic ar trebui să fie simplu. Mai ales când ești la început de drum în viața profesională (dar nu numai) ai nevoie de toate informațiile posibile pentru a înțelege ce ai și ce îți lipsește , cum poți compensa pentru ceea ce nu ai, cât de mult valorează ce ai învățat sau, de ce nu, entuziasmul de a face lucrurile bine etc.
În realitate, primești foarte rar feedback în procesele de recrutare (motivele sunt variate: incompetența, indiferența, dezorganizarea recrutorului etc.) și, chiar și atunci când îl primești, calitatea acestuia este una foarte scăzută de unde și utilitatea „sub nivelul mării”.
Pentru că înțelegem însă cât de importante sunt „cărțile” pe care le ai de jucat odată ce ai terminat studiile, îți recomandăm azi o prezentare de pe Slideshare care se concentrează pe cele 11 motive pentru care ajungi să nu fii angajat, în pofida senzației tale că te-ai descurcat cu brio la interviu.
Sperăm ca sinceritatea brutală a mesajului să nu te dezarmeze ci să te ajute să te poziționezi diferit în căutarea jobului și la interviu.
De ce nu te angajează companiile la care aplici? Printre altele, pentru că:
1. Ai un CV mai lung decât al unui profesionist cu 25 de ani de experiență.
Recrutorii vor să vadă un CV relevant, concis și concentrat pe informațiile esențiale.
2. Nu te-ai pregătit pentru interviu și… se vede.
Lipsa de informare iese imediat la iveală în interviu. Iar lipsa de informare poate însemna, printre altele, demotivare, indiferență, lipsa atențiilor la detalii etc.
3. Nu te-ai îmbrăcat așa cum trebuie.
Știi cum se spune? La interviu, îmbracă-te pentru jobul pe care îl dorești, nu pentru cel pe care îl ai.
4. Nu ai nicio idee despre cum ai vrea să arate evoluția ta profesională.
Descoperă și restul motivelor pentru care nu primești oferte de angajare, parcurgând toată prezentarea de mai jos:
Pe 30 martie 2023, aproape 300 de membri ai comunității HR Club s-au reîntâlnit live în cadrul celei de-a 15 ediții a decernării Premiilor de Excelență în Resurse Umane, unul dintre cele mai prestigioase evenimente de resurse umane ale anului. Înaintea ceremoniei de premiere, a avut loc o sesiune specială HR Club Talks live, dedicată […]
DetaliiPrimul trimestru al anului se încheie cu aproape 100.000 de joburi noi postate pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România, dar și cu 2,7 milioane de aplicări, tablou aproape identic cu cel aferent primului trimestru al anului trecut. „Nu vedem diferențe notabile în ceea ce privește numărul de joburi postate sau […]
DetaliiArticol de Mădălina Trif, Senior Manager PwC România Companiile trebuie să-și regândească strategia de recompensare a angajaților, având în vedere că în ultimii zece ani echilibrul între viața profesională și cea personală, precum și formarea și dezvoltarea carierei, și-au triplat importanța în preferințele angajaților, în timp ce recompensa financiară a scăzut cu 24%, reiese din […]
DetaliiUn lider construiește o lume. E oare de ajuns ca ea să fie Bună și Adevărată? Pare că nu, pare că simțim cu toții și nevoia de Frumos. În 2023 vom vorbi Despre Frumos! Frumosul nu este totuna cu frumusețea estetică, chiar dacă o cuprinde. Frumosul este o filosofie de viață, o etică. Este acel […]
Detalii