1236 de companii participante în cadrul evenimentului de carieră Angajatori de TOP
Ediția cu numărul 15 a celui mai mare eveniment de recrutare Angajatori de TOP va avea loc în București în perioada 25-26 octombrie, la Sala Palatului. Cu o tradiție de 7 ani, evenimentul reunește la fiecare ediție 15.000 de profesioniști și studenți care au astfel ocazia sa aplice pentru una dintre pozițiile deschise de cele 90 de companii participante.
Evenimentul a reunit în cadrul celor 15 ediții aproximativ 1236 de companii participante. Cei mai mulți angajatori, respectiv 120, au participat în toamna anului 2008, perioada caracterizată de proiecte de recrutare de mare amploare, atât pentru poziții de management, de specialiști sau entry-level. Ultimii trei ani au fost caracterizați de o prezență relativ constantă din partea câtorva categorii de companii care s-au remarcat din perspectiva dimensiunii proiectelor de recrutare: IT&C, Outsourcing, centrele de servicii ale companiilor multinaționale deschise în România, dar și de o creștere a numărului companiilor care au dezvoltat programe de internship sau trainee dedicate juniorilor.
Companiile prezente în cadrul ediției din această toamnă Angajatori de TOP își desfășoară activitatea în următoarele domenii de activitate:
- IT&C (38%)
- BPO (17%)
- Servicii financiar-bancare (10%)
- FMCG (10%)
- Inginerie și Construcții (10%)
- Recrutare (10%)
- Retail (4%)
- Consultanță (3%)
este un eveniment care le permite vizitatorilor sa interacționeze direct cu specialiștii și managerii din departamentele de resurse umane și să aplice pentru o varietate mare de oportunități de carieră. Numărul și diversitatea oportunităților în companii de top dar și conținutul de calitate al workshop-urilor și conferințelor fac din Angajatori de TOP cel mai relevant proiect de profil din piață. Evenimentul oferă oportunitatea de a înțelege piața forței de muncă și de a afla competențele pe care le caută angajatorii în acest moment. Chiar și pentru candidații care nu își caută activ un loc de muncă, participarea este o ocazie bună pentru a înțelege dinamica pieței.
“Un astfel de eveniment îți permite să ai o conversație directă cu reprezentanții companiilor, o oportunitate pentru care trebuie să te pregătești cu atenție. Îți recomandăm să te documentezi în privința companiilor participante, să verifici site-ul evenimentului, să stabilești o listă cu cei pe care vrei să îi abordezi, să te documentezi cu privire la companiile participante si joburile pentru care recrutează. Pregătește-te și pentru câteva întrebări: „În ce domeniu vrei să aplici și ce anume te recomandă pentru acest domeniu?”, „De ce ai ales acest domeniu și mai specific compania noastră?” a declarat Adrian Stănescu, Project Manager, Angajatori de TOP.
“Ne dorim ca la aceasta ediție Angajatori de top să avem la fel de mulți participanți atât în stand cât și la workshop, să cunoaștem oameni inteligenți și preocupați de carieră și de mediul de business din România. Planurile de viitor vor continua cu atragerea de candidați care vorbesc mai multe limbi străine, însă cu profile și skill-uri mai complexe în ceea ce privește experiența profesională. De asemenea, vom avea programe de internship și de graduates mult mai structurate și mai reprezentative ca număr de angajări. Urmăriți-ne în piață și conectați-vă cu HP Way Now !“ a declarat Anca Tapai, Romania Staffing Manager – HP
“Este cel mai important eveniment de acest gen care ne oferă posibilitatea de a ne întâlni cu candidați pregătiți pentru care vom avea aproximativ 40 de posturi disponibile din zona suportului tehnic, specialiști pe infrastructură IT, QA Engineers și dezvoltatori pe C#, PHP, Java, .Net, iOS. Posturile sunt dedicate candidaților în căutarea primului loc de muncă, dar și profilelor senioare” a declarat Oana Calcan, Recruiting EMEA Stefanini.
Lista completă a angajatorilor și detalii despre eveniment vor fi disponibile pe www.hipo.ro, la secțiunea Angajatori de TOP.
Accesul publicului va fi permis vineri, 25 octombrie și sâmbătă, 26 octombrie, în intervalul 10:00 – 17:00, la Sala Palatului din București.
Alături de ediția din București, va mai avea loc și o ediție a evenimentului Angajatori de TOP, la Iași, în perioada 8-9 noiembrie, Hotel Traian și o ediție națională virtuală, pe site-ul www.hipo.ro în perioada 11-15 noiembrie 2013.
Câteva dintre companiile care și-au confirmat prezența în cadrul evenimentului Angajatori de TOP pe 25 și 26 octombrie sunt: JTI, ArcelorMittal, Dell, Oracle, Grup Renault România, BRD – Groupe Société Générale, Groupama Asigurări, ING Asigurări de Viață, BearingPoint, Mondelēz România, L’Oréal România, Raiffeisen Bank, Microsoft, Bitdefender, McDonald’s România, Intel, Stefanini, Sparkware Technologies, ProCredit Bank, IBM, EY, Computer Generated Solutions, Cegeka, Endava, ABS Laundry Business Solutions, Microchip Technology, TeamNet International, Temenos, British American Tobacco, HP, Humangest Group, Xerox, Wipro și Phi Partners, Accenture, Honeywell, Optaros, P&G, Genpact, Microchip Technology, Luxoft.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam