Secțiune susținută de

2 cărți despre tine

Portal HR \ HR Pedia \ 2 cărți despre tine

De fapt, despre ceea ce ai putea fi dacă ți-ai permite răgazul să descoperi cine poți fi… despre carieră și despre viață. Noi le-am descoperit într-un post recent de pe blogul lui Seth Godin și, ca de obicei, nu mai pierdem timpul și ți le recomandăm și ție.

Prima este Do Over: Rescue Monday, Reinvent Your Work, and Never Get Stuck de Jon Acuff

index

Se pare că autorului i-a luat 16 ani ca să scrie această carte, adică aproximativ 12 cuvinte pe zi. 🙂 De fapt, nu scrisul a durat atât de mult, cât munca de „cercetare”. Pentru a scrie cartea a trebuit să lucreze în diferite companii, să fie dat afară și angajat de câteva ori, să găsească jobul visurilor sale și să renunțe la el (ce nebunie, nu? :-)). A trebuit să treacă prin toate aceste întâmplări pentru a putea spune acum cu certitudine că tot ceea ce avem nevoie pentru o carieră de succes… avem în clipa de față.

Exact, nu mai avem nevoie de nimic în plus și, de fapt, am avut toate ingredientele necesare pentru succes încă din prima zi. Pentru că încă din prima zi la primul loc de muncă am avut ocazia de a (ne) dezvolta cele 4 elemente critice pentru orice carieră de succes: relațiile, abilitățile, caracterul și… scărmăneala (hustle)!?? 🙂

Și dacă tot le avem pe toate (într-o măsură mai mică sau mai mare) este momentul să ne folosim de ele într-un mod cu totul nou, punând la punct ceea ce autorul denumește prin sintagma Career Savings Account™, un fel de cont de economii pentru carieră.

Dacă toate aceste idei v-au intrigat/enervat/amuzat, citiți toată cartea pentru a vedea ce puteți pune în aplicare în contextul profesional în care vă aflați.

 

A doua indexcarte este The Art of Work: A Proven Path to Discovering What You Were Meant to Do de Jeff Goins.

Cartea promite să îi ajute pe cititori să își descopere vocația fiind pregătiți în egală măsură să facă față provocărilor pe care le vor întâmpina pe drum.

Autorul vorbește despre valoarea muncii pe care suntem meniți să o facem, despre motivele pentru care pasiunea este esențială în căutare, despre modul în care interesele noastre trebuie să se racordeze la nevoile lumii în care trăim pentru a (ne) descoperi cu adevărat sensul. Oricât de dificil ar părea, o astfel de existență este posibilă, dar doar pentru cei suficient de curajoși ca să și-o asume.

Aflați cum puteți ajunge să faceți ceea ce sunteți meniți să faceți citind toată cartea.

Data articol: aprilie 1, 2015

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam