Amalia Savinescu: „Important este să fii, nu să ai. Dacă ești, ai!”

A absolvit Psihologia, a fost actriță, a urmat un MBA, a lansat un CD muzical, a terminat o casă, în prezent este Manager de Resurse Umane și, după ora 18, când mai toți dintre noi ne așezăm comod pe canapea, la televizor sau cu o carte în mână, Amalia Savinescu își continuă ziua luând lecții de balet, chitară, canto sau cursuri de fotografie. Nici în weekend nu stă, ci călătorește, în căutarea unor locuri, oameni sau povești pe care să le surprindă în instantanee fotografice.

Cum reușește să le facă pe toate? Citiți în interviul cu Amalia Savinescu, cea care m-a convins că totul e posibil și hobby-urile îți dau energie, te ajută să fii mai organizat, să te relaxezi în modul cel mai plăcut, să te cunoști mai bine și să intri în contact cu oameni care împărtășesc aceleași pasiuni. Concluzia? Nu e nimic anormal să răspundem acelor aspirații care vin din interiorul nostru – așadar, dați-vă voie să deveniți ceea ce sunteți!

Descrie-mi, pe scurt, traseul tău profesional.

Pregătirea mea profesională a acoperit mai multe zone și, practic, am încercat să fac și lucrurile care s-au cerut de la mine, și lucrurile pe care eu mi le-am dorit. Ca repere principale ar fi: am intrat la Facultatea de Filosofie și am terminat facultatea de Psihologie, pentru că am prins Revoluția pe parcursul ei și imediat după Revoluție studenții de la Filosofie-Istorie au putut să opteze pentru alte specializări, iar eu am ales Psihologia. Am vrut să merg pe latura clinică, dar până la urmă am ales o carieră în Resurse Umane și în paralel am avut o colaborare la Centrul de Diagnostic și Tratament Titan, timp de un an, după care am mers pe un singur drum – Resurse Umane.

Am fost “furată” de mediul managerial, practic de 14 ani sunt Manager de Resurse Umane. Am avut și șapte ani de consultanță în propria mea firmă, pe care din considerente economice și personale a trebuit să o pun în standby.

Ca și completare a background-ului meu, am urmat și cursurile unui MBA, pentru a avea un limbaj comun cu colegii mei, mai ales cu cei de la departamentul Financiar. MBA-ul a fost util pentru că, în discuțiile cu colegii mei, am putut să vin cu argumente în limbajul accesibil lor.

În prezent, sunt de doi ani Manager de Resurse Umane la Avenir Telecom, o companie care este dealer Cosmote și importator/distribuitor de accesorii de telefonie mobilă, un jucător important în piață. În momentul de față avem peste 350 de angajați, sunt 80 de magazine în țară. Coordonez întreaga activitate de resurse umane, cu principalele sale arii: recrutare, selecție, evaluare, motivare, dezvoltare și comunicare organizațională.

E un job solicitant…

Da. Și are și o latură umană, nu numai cea de business. Iar în această privință, a laturei umane, hobby-urile pe care le am mă ajută foarte mult.

Ce hobby-uri ai?

Cred că hobby-ul meu este să creez. Asta așa, ca o afirmație mai cuprinzătoare. În ultimii doi ani m-am ocupat mai țintit de ceea ce înseamnă latura artistică. În 2010 am lansat Amalia’s Christmas Voices, un CD cu colinde și un calendar foto în care m-am jucat, în fiecare lună, în funcție de ceea ce m-a inspirat. Apoi am avut o perioadă în care am pictat și m-am dedicat tango-ului. De câteva luni, pictura a fost înlocuită de fotografie.

Cât despre tango, îmi doream de ani de zile să învăț să dansez și nu s-a întâmplat la vremea ideală, ci atunci când a fost momentul potrivit. Am luat lecții particulare, instructorul meu își dorea să își deschidă o școală în București și am zis: ok, facem! Eu sunt omul care face lucrurile să se întâmple! Dovada e faptul că pe 7 februarie 2012 a debutat prima grupă de începători a școlii Tandem Tango (firma de consultanță pe care am înființat-o în urmă cu opt ani poartă denumirea de Tandem Consulting), care a fost gândită ca prima școală de dezvoltare personală prin tango argentinian. Dupa demararea școlii, obiectivul fiind atins, am luat decizia de a mă retrage, întrucât nu a mai fost posibilă susținerea ideii de dezvoltare personală prin tango argentinian. Cei doi parteneri cu care am pornit la drum, instructori de dans cu experiență în domeniu, au rămas să formeze cursanții printr-o metodă eficace de predare a tangoului cu o componentă care vizează dezvoltarea personală.

Din momentul în care m-am retras de la școală m-am ocupat de fotografie. În martie 2012 mi-am cumpărat aparatul foto, în aprilie am fost la un workshop în Maramureș, cu Sorin Onișor, unde am cunoscut, iarăși, niște oameni foarte frumoși și de acolo a pornit aventura în acest domeniu, în care am reușit să mă simt foarte vie și să fac lucruri extrem de îmbucurătoare. Și din punct de vedere al imaginilor, și al oamenilor pe care i-am cunoscut și al călătoriilor.

Cum a apărut pasiunea pentru fotografie?

E greu de spus, pentru că, practic, eu am fost atrasă de domeniul acesta de dinainte de a face calendarul. Chiar vorbeam de curând cu fratele meu și ne întrebam dacă nu cumva un unchi de-al nostru s-a ocupat de fotografie. Toate hobby-urile mele sunt, cumva, manifestarea ceva mai târzie a unor dorințe din copilărie.

Eu sunt de părere că oamenii nu se schimbă, ei devin tot mai mult ceea ce sunt. Și mă bucur că devin tot mai mult ceea ce sunt și îmi dau voie să fiu așa.

Când eram mică, am făcut balet, am urmat un curs de chitară, am făcut gimnastică ritmică, patinaj și multe altele. Cumva, toate aceste lucruri s-au întors. Pentru că acum fac balet, iau lecții de chitară, cânt. În copilărie, mama s-a străduit să îmi canalizeze energia spre lucruri serioase – medicină, avocatură, acestea erau lucrurile bine văzute, în spiritul epocii. Mama a avut cele mai bune intenții pentru mine, însă ele nu se suprapuneau cu cele mai naturale tendințe ale mele. Și după ce, timp de vreo 20 de ani, am făcut ceea ce mi s-a cerut, am ajuns să fac și ceea ce eu mi-am cerut.

Deci, pe lângă fotografie, mai faci și balet, iei și lecții de chitară?!

Da, lunea am școala de fotografie, marțea chitară, miercurea balet, joia fotografie sau zi liberă, depinde și vinerea balet. Sâmbăta și duminica, de regulă, plec din oraș, fac fotografii, trăiesc lucruri, pe care le documentez fotografic, sunt tot felul de povești.

La un moment, dat, într-un debut de tur foto, mi-am accidentat grav piciorul ca urmare a unei mișcări banale. Logic, era inexplicabil, nu avea de ce să se întâmple acest lucru, efectul depășea cu mult cauza, ceea ce mi-a dat o senzație stranie, de transcendere a planurilor existenței, ca și cum s-ar fi intersectat niște destine. Gravitatea accidentului m-a făcut să ajung de urgență la spitalul din Horezu, însoțită de doi colegi fotografi și cu prietena mea. Din întâmplarea aceea foarte dureroasă pentru mine a rezultat ceva neașteptat: doi oameni s-au îndrăgostit și amica mea este acum într-o relație foarte serioasă cu medicul care m-a tratat. Deci, în afară de fotografiile foarte frumoase pe care le-am făcut, s-a mai întâmpat și această poveste de dragoste. Așa a căpătat totul sens!

Spui că ai simțit că existența ta a interferat cu alta. Crezi în predestinare, într-o înlănțuire de evenimente care trebuie să se întâmple?

Nu cred în trebuie. Cred în posibil. Cred foarte mult în ceea ce simt. Dacă ar fi să cred în predestinare nu aș mai face nimic. Aș aștepta să mi se întâmple lucruri. Dar cred în posibilități.

Fiecare hobby în parte are beneficiile sale

Amalia a descris cu cele mai frumoase cuvinte senzațiile pe care le încearcă atunci când dansează, cântă sau face fotografii. Să nu vă imaginați că e vorba de o plăcere simplă – ci de mult mai mult: spațiu de expresie, creativitate, o stare de împlinire, de bucurie și de relaxare. Exercitarea hobby-urilor – a acelor lucruri care ne fac plăcere, care sunt ca o prelungire a ființei noastre, ne dau o stare de bine cu noi înșine – după cum a spus chiar Amalia.

Ai un job solicitant și atâtea alte activități. Cum reușești să le faci pe toate?

Pornesc de la principiul că nu poți să faci perfect nimic. Poți să faci mai multe lucruri, unele mai bine, altele mai puțin bine. M-a întrebat cineva de ce nu aleg un singur hobby, în care să devin performantă, în loc să fac atât de multe. Pentru că mie îmi place să răspund mai multor dorințe, mai multor componente ale ființei ce sunt. De exemplu, partea de balet corespunde unei nevoi absolut naturale de mișcare, de corporalitate, de expresie artistică, în sensul natural, uman, pentru că un om trebuie să se și miște. Stau câte trei ore în mașină, în trafic, stau nouă ore pe scaun, la serviciu – deci trebuie să fac și mișcare. Iar în timpul petrecut în trafic am mereu ceva de făcut: cânt, fac vocalize, am în permanență o carte lângă mine, mai scriu… Pentru că un alt hobby semnificativ este scrisul, mă gândesc să public un roman și un scenariu, scriu despre lucruri pe care le-am trăit și le-am dezvoltat în planul fanteziei sau le-am visat, le-am creat. Iar la serviciu, în pauza de masă, mereu fac câte ceva, am și un album foto dedicat pauzei de masă. E un proiect început de curând, care va continua pentru cel puțin un an.

Cum percep cei din jur pasiunile tale?

De multe ori pasiunile pe care le am s-au asociat cu lipsa de rigoare, risipirea, cu lipsa de structură, au fost oameni care gândeau: astea sunt prostii! Din fericire, în ultimii ani lucrurile au început să fie puțin mai relaxate. Oamenii au ajuns să înțeleagă că este firesc să fii natural, nu să fii robot. Și atunci percepția celor din jur s-a schimbat, mai ales din cauza crizei economice, cred că lumea a înțeles, prin această lovitură semnificativă, că nu banii sunt soluția. Important este să fii, nu să ai. Dacă ești, ai.

Cum te ajută, concret, hobby-urile?

Îmi dau spațiu pentru expresie, mă provoacă să găsesc soluții creative, în condițiile în care nu dispun de niște resurse spectaculoase. Am și bucuria feedback-ului pozitiv vizavi de ceea ce iese din mâinile mele, din mintea mea. Și în momentul în care ai o stare de împlinire, de bucurie și de relaxare – evident că toate dificultățile cu care te confrunți nu te mai apasă în aceeași măsură ca atunci când ești trist, bolnav sau obosit. Pe un fond de mulțumire interioară poți să gestionezi mai bine orice situație. Mă simt împlinită, am un nivel ridicat al stimei, activitatea creativă îmi dă o stare de bine cu mine însămi. Totodată, mă ajută să mă organizez foarte bine, pentru că îmi dau seama că e necesar să termin la timp un anumit lucru, astfel încât să mă fac disponibilă pentru următorul. Același lucru se întâmplă într-o organizație, e necesar să abordăm proiecte diverse în timp limitat.

Resimți în mod diferit beneficiile fiecărui hobby în parte?

Da. E o plăcere extraordinară să cânt. Emisia vocală se acompaniază de o vibrație interioară, iar ecoul corporal pe care îl resimt este senzațional. Starea pe care o percep o asociez în mod natural cu starea de sănătate. E o energie foarte plăcută.

Muzica este cu siguranță un mijloc de a îmbunătați dispoziția oamenilor. Cântatul la un instrument muzical este și el foarte aducător de satisfacții – pe baza efortului încununat de succes, desigur. Totul vine ca o recompensă pentru depășirea limitelor, experimentarea de noi zone și învățarea de noi modalități de abordare a unei realități necomune. Este minunat să poți învăța mereu. În toate aceste demersuri, se activează și se dezvoltă structurile neuronale și musculare pe care le avem în dotare, dar pe care nu le folosim. Și de care, nefolosindu-ne la vremea lor, nu vom putea beneficia în ceea ce înseamnă gestionarea vieții la vârste înaintate.

Exercițiile de balet care îmi mențin coloana într-o poziție corectă și îmi întăresc tonusul muscular îmi vor permite, dincolo de o anumită plăcere estetică, și o poziție corectă anatomic. Ce pot spune este că, de când urmez cu regularitate lecțiile de balet, nu mai am dificultăți legate de coloană și nici dureri de natură sciatică.

Nu ai timp? Mai gândește-te!

Probabil că, în timp ce citiți, vâ gândiți că după orele de serviciu e imposibil să mai găsiți timp și pentru alte activități. Și vă întrebați cum reușește Amalia să le facă pe toate. Și eu m-am întrebat – și chiar am  rugat-o să îmi spună secretul său. Nu e niciun secret, e doar o chestiune de organizare, de stabilire a priorităților și de percepție a propriilor nevoi. Amalia a spus, în timpul discuției noastre, un lucru foarte frumos: este firesc să fii natural, nu să fii robot. Și că nu e nimic anormal în a ne da voie să devenim ceea ce suntem.

Cu atâtea activități, mai ai timp pentru tine, pentru viața personală?

Îmi rămâne timp și pentru mine, dar nu fac lucrurile cum le face majoritatea lumii, programate cu mult timp înainte. Pe lângă asta, am învățat trasee prin București, am descoperit locuri de parcare, scurtături, astfel încât să știu unde și când pot să ajung.

În timp ce fac fotografie – e viață personală, în timp ce fac balet – la fel, iar în weekend plec alături de prieteni. Viața personală nu înseamnă să stai acasă, să faci piața și să gătești. Mai văd și câte un film, ies la cină… E adevărat, nu am copii, dar mă ocup de oameni cu copii sau chiar de copii și stiu că și părinții pot avea aceleași hobby-uri ca și mine.

Cunoști persoane care au copii și reușesc să își facă timp și pentru hobby-uri?

Da, sigur, aici este vorba despre schimbarea de paradigmă. Am văzut, de exemplu, părinți care își duc copiii la diverse activități și, în timp ce așteaptă copiii – nu fac nimic constructiv, deși ar putea folosi cu adevărat pentru ei timpul acela. Nu cred că un părinte care renunță la tot ce își dorește și poate – e în măsură să ofere un model realmente bun pentru copiii lui. Renunțarea la tine în numele copilului este un sacrificiu inutil, necerut și nejustificat, iar pentru copil această atitudine nu constituie un model bun. Îmbinarea planurilor și coordonarea lor – da. O mamă are dreptul să fie îngrijită, să se ocupe de ea, de spiritul, de trupul său, de lucrurile care îi dau autonomie – pentru că altfel nu are cum să fie un susținător real al copiilor ei.

Sunt multe variante în care timpul se poate organiza într-un mod diferit față de ceea ce tinde să facă majoritatea. De exemplu, eu nu mă mai uit deloc la televizor de patru ani; mi se pare o pierdere de vreme. Am învățat să rezolv singură anumite chestiuni administrative și să fiu mult mai operativă. Am renunțat la a mă plânge și a amâna chestiunile, trec direct la acțiune atunci când știu că e necesar să o fac. Nu mai pierd vremea în a gândi la drobul de sare. Nu e ușor să îți schimbi obiceiurile și să te mobilizezi mereu, dar e foarte plăcut să dezvolți și să pui în valoare cât mai mult din potențialul de care dispui. Nu cred că scopul nostru pe lume e să mergem la serviciu și să producem niște bani pe care să-i consumăm cumpărând lucruri pe care ni le vând ceilalți.

Ce îți mai dorești, în continuare, în contextul acestor preocupări?

Să pot să trăiesc din tot ceea ce produc eu. Îmi doresc să ajung la partea aceea în care voi fi o personalitate creativă prin definiție. Să trăiesc din cărțile pe care le scriu, din evenimentele pe care le organizez, din consultanță și din coaching. Îmi doresc să călătoresc foarte mult, să am expoziții de fotografie și să dinamizez, să declanșez niște resorturi în oameni. Și să am cât mai multe momente de bucurie și relaționare pozitivă de genul celor cu care mă întâlnesc de când mi-am dat voie să fiu eu însămi. Tot mai des primesc din partea oamenilor cu care interacționez semne că ceea ce am generat contează.

Foto: Bogdan Adam