Andrei Roșca: „În antreprenoriat, esențial e să-ți placă drumul”

Până nu de mult, îmi închipuiam că antreprenorii gândesc totul în cifre, că își încep fiecare frază cu “statisticile arată că…” și unicul lor scop sunt banii. Dar discuția cu Andrei Roșca (antreprenor, manager Spada, fondatorul bookblog.ro) mi-a demonstrat contrariul. Andrei are 27 de ani, s-a gândit la primul business de la 17, “a tot fondat firme și proiecte”, cum zice chiar el, a scris o carte despre antreprenoriat (“Suntem furtuni”), dar mai spune și că el “crede în oameni și în vise”.

Andrei Roșca m-a convins că poți ajunge unde vrei dacă încerci mereu să fii mai bun, să te autodepășești, să fii foarte bine organizat, ca să-ți rămână timp și pentru oamenii și lucrurile dragi și că putem să fim suficient de buni la orice ne punem în cap.

Când te-ai gândit să îți construiești propria ta afacere?

Aveam vreo 17 ani, eram în liceu când m-am gândit să-mi fac propria firmă. Am avut o firmă de IT, care nu a mers foarte bine. Mă pricepeam la IT și am crezut că asta e suficient ca să funcționeze totul, dar nu a fost așa. Am terminat liceul și m-am dus la Politehnică, la Facultatea de Inginerie în Limbi Străine. După doi ani și ceva m-am plictisit groaznic și am plecat de acolo, am zis că nu mai fac nicio facultate. Oricum, îmi propusesem să nu fiu angajat niciodată. Până la urmă am făcut Marketing, la ASE, pentru că simțeam că am nevoie de o structură pentru cunoștințele de marketing pe care deja le acumulasem. Între timp am mai avut două încercări de firme, una de producție de sisteme audio și o firmă de web development, care a mers binișor, și prin 2006 am dat drumul la bookblog.ro, un blog colectiv de cărți. În martie 2011 am lansat Spada, agenție de promovare prin social media. Pe parcurs am mai fost implicat și în alte proiecte (unul dintre ele este www.empower.ro, un blog de dezvoltare personală și profesională, din care m-am retras acum doi ani).

De unde îți vin ideile? Cum ți-a venit, de exemplu, ideea să faci Spada?

A, asta a fost cel mai simplu de făcut! Noi funcționam deja în industria asta, prin bookblog.ro, și ne vindeam singuri publicitate. Pe piața agențiilor care intermediază relația dintre bloguri și advertiseri, în special, am văzut o grămadă de carențe ale sistemului și mi s-a părut că am putea face asta mai bine. Pentru mine a fost o provocare suficient de mare și o oportunitate de business. Mi s-a părut că e un moment foarte bun pentru o agenție care știe să-și facă foarte bine treaba pe zona asta.

Spuneai mai devreme că ți-ai propus să nu fii angajat niciodată. De ce?

Cred că ține de valori și de lucrurile care contează pentru fiecare. Am niște valori și niște nevoi care ar fi fost cu greu bifate de statutul de angajat.

Care sunt valorile și nevoile astea?

Libertatea, în primul rând, nevoia de libertate pe care, ca angajat, e greu să o găsești. Eu pun mult prea multe întrebări despre orice, cred că ar fi fost foarte greu pentru cineva să mă managerieze. Plus că eu cred că antreprenoriatul se pretează mai degrabă oamenilor care au probleme de adaptare, decât celor care sunt foarte adaptabili. Mi-am zis că nu pot să mă adaptez unui sistem, și nici nu vreau asta. Așa că cea mai bună variantă este să-mi creez eu propriul sistem. Sigur, după aceea se schimbă lucrurile și îți dai seama că trebuie să fii cel mai adaptabil om de pe planetă ca să reziști în antreprenoriat!

Crezi că trebuie să ai o predispoziție, un talent, să fii croit într-un anume fel, ca să devii antreprenor?

Eu văd antreprenoriatul ca pe oricare altă specializare. În mod cert, există niște predispoziții, care vin parțial din educație și de la părinți, din modul în care am fost crescuți, sunt niște înclinații – dar asta poate să însemne ceva, sau nu. Sunt fix atât, niște predispoziții, și dacă reușești să lucrezi cu ele și să aduci know-how și experiență peste ele – atunci da, poți să fii foarte bun în orice vrei să faci. Dar nu cred în antreprenori înnăscuți. Și nu e suficient să te naști cu o predispoziție. Pentru mine a fost întotdeauna vorba despre perfecționare și autoeducare continuă și nevoia de a simți că sunt mai bun azi decât ieri. Cred că toți putem să fim suficient de buni la orice ne punem în cap.

La ce însușiri te referi când spui că e vorba de educație și de modul în care ai fost crescut?

Mă gândesc la familie în primul rând și la școală în al doilea. Nu cred că e nevoie ca părinții să aibă însușiri antreprenoriale. Dar libertatea în care am fost crescut și faptul că am avut susținerea părinților m-au ajutat. Și partea de educație care ține de școală. Nu atât de cunoștințe, sau de ce am învățat acolo, cât provocarea să mă autodepășesc, competiția, flexibilitatea și capacitatea de adaptare.

Spuneai că ți-ar fi fost greu în postura de angajat, pentru că ai nevoie de multă libertate și ai fi greu de manageriat.  Acum ești în postura de angajator. Tu ce fel de manager ești?

Nu știu, ar trebui întrebați alți oameni asta! (râde) Ce vreau să spun este că eu, ca angajat, nu aș fi putut să dealuiesc cu asta. Mi se pare că rolul managerilor este să pună suficientă presiune, să facă lucrurile să se întâmple, să aleagă oamenii potriviți și să îi ajute să se dezvolte. Eu pot să spun ce încerc să fac, ca manager. Încerc ca, o dată ce mi-a ieșit mie chestia asta (sentimentul de libertate și faptul că aș putea să încep să fac cam orice aleg), să reușesc să creez o organizație în care asta să fie posibil pentru toată lumea.

Iau Spada, ca exemplu, pentru că îmi e cel mai la îndemână. E o organizație atipică din multe puncte de vedere. Nu avem ședinte impuse, program impus, nu trebuie să stăm X ore la birou, fiecare lucrează cât are chef sau unde are chef – atâta timp cât se ating niște obiective și se respectă niște indicatori de performanță. Încerc să pun în balans lucrurile astea două, adică să fim cu toții cât mai liberi, dar să putem să livrăm performanță. E tricky, dar e un joc, o provocare.

Ți se pare greu să fii antreprenor în România, în perioada asta?

Nu m-am gândit niciodată așa. Mi-ar fi greu să compar cu alte țări. Mi se pare însă că e greu să fii antreprenor. Dar, atunci când alegi drumul ăsta și îți place, alegi un pachet. Sunt niște părți grele și niște părți foarte frumoase. Și dacă overall ți se pare că e în regulă, nu cred că ar trebui să-ți pui multe alte întrebări. Da, în România e o perioadă grea, din multe puncte de vedere, dar nu am așteptări extraordinare. Mi se pare că antreprenoriatul te învață chestia asta, poate the hard way. Că indiferent ce se întâmplă în organizația ta, când ceva nu merge bine – trebuie să te uiți în primul rând la tine. Și să te întrebi: “cum pot să îmbunătățesc asta, cum pot să fac să nu se mai întâmple, ce trebuie să schimb la mine astfel încât data viitoare să fie mai bine?”.

Ai avut momente de panică, sau când lucrurile nu mergeau bine te-ai gândit să renunți?

M-am gândit să renunț în primii doi-trei ani. Mă gândeam dacă nu cumva o variantă mai bună ar fi să renunț la chestia asta și să mă duc să mă angajez, probabil ca specialist pe marketing, dar după acești trei ani nu m-am mai gândit niciodată la a renunța la antreprenoriat. Cred că ține de echilibru. Dacă reușești să ai o viață echilibrată, momentele în care simți că partea asta profesională te ia pe sus pot fi balansate de restul oamenilor din viața ta. Prieteni, familie, lucruri care țin de orice, numai de viață profesională nu. Te refugiezi acolo, îți revii și încerci să rezolvi lucrurile.

Dar îți mai rămâne timp și pentru altceva, pentru familie, prieteni?

O, da. În primii patru ani munceam groaznic de mult, am avut perioade cu 16, 18 ore de muncă pe zi. Apoi, am zis că asta nu o să ducă la nimic bun și că am nevoie să petrec mai mult timp cu oamenii de care-mi pasă. Și am trecut la un program de 10 ore pe zi, iar de un an și jumătate lucrez între șapte-opt ore pe zi. Mi-am dat seama că lucrând mai mult nu sunt eficient. Știu foarte bine și care sunt perioadele din zi în care sunt mai eficient și pun lucrurile importante atunci. După ce ating un anumit număr de ore mă opresc. În antreprenoriat, treaba nu se termină niciodată. Dar ține de prioritizare și de a înțelege că trebuie să-ți pui niște limite dacă vrei să fii fericit. Mie mi se pare că scopul, de fapt, ăsta e, să fim fericiți. Dar fiecare alege cum.

Ce ai sfătui pe cineva care vrea să devină din angajat, antreprenor?

În primul rând, să încerce să își dea seama dacă este pentru el sau nu. Și dacă îi place pachetul de antreprenor, dacă știe exact ce conține, cu chestiile bune, dar și mai puțin bune. Asta se poate face prin coaching, citind cărți, vorbind cu prietenii care fac asta deja.

Și în al doilea rând, cred că decizia cea mai bună pe care am luat-o a fost să înțeleg că dacă vreau să fiu un antreprenor bun, trebuie să renunț conștient la statutul de specialist. Să înțeleg că nu o să fiu niciodată cel mai bun om de marketing pe care îl cunosc – deși aș putut fi – deoarece, ca antreprenor, trebuie să-ți dezvolți atât de multe skill-uri, în atât de multe direcții, încât nu ai nicio șansă să “te bați” cu cineva care toată viața a învățat numai marketing, de exemplu. Și cred că e un pas pe care oamenii îl fac greu. Eu l-am făcut greu. Tentația este să încerci să devii antreprenor rămânând cel mai bun specialist pe care îl știi. Și nu cred că se poate.

Spui că antreprenoriatul e un pachet cu lucruri bune și rele. Care sunt acestea?

Păi lucrurile bune sunt libertatea, faptul că nu o să-ți spună nimeni niciodată ce să faci, că poți să-ți pui planurile în aplicare, oricum a fi ele, fără să ți le aprobe cineva, poți să te dezvolți în ce direcție vrei tu, nu ești obligat de un sistem sau de un context. Și banii, de la un punct încolo în mod cert vor fi mai mulți decât în zona de angajat, faptul că la un moment dat, cel puțin teoretic, poți să construiești deja un sistem care să funcționeze fără tine și flexibilitatea timpului, pe care un angajat nu o să o aibă niciodată. – cam astea cred că sunt principalele lucruri bune.

Și lucrurile mai puțin bune?

Cumva e cealaltă față a monedei. Faptul că ai libertate și poți să te dezvolți în ce direcție vrei înseamnă, de fapt, că poți să greșești mai des. Poți să te dezvolți în direcții greșite. Trebuie să dealuiești cu eșecuri de toate felurile, mult mai des decât un angajat, care funcționează într-un sistem procedurizat. Apoi, în primii ani e mult de muncă și mai puține rezultate financiare și de orice alt fel. Trebuie să lucrezi cu oamenii, să-i înțelegi mai bine, să le vezi punctele forte, profesional vorbind, ce-i face să meargă înainte, care-s nevoile lor. Trebuie să înveți să dai oameni afară, să tragi linie între ce înseamnă pentru tine un om din punct de vedere personal și ce înseamnă din punct de vedere profesional. Mai este și riscul legat de bani, care trebuie conștientizat.

Și mi se pare esențial să îți placă drumul, ce trăiești acum, nu ce ar putea fi peste șapte ani, când s-ar putea să-ți iasă și să ai mulți bani și timp liber. Cred că asta e o provocare destul de mare pentru mulți oameni.

Ce planuri mai ai?

Cel puțin doi ani probabil că o să mă mai ocup de Spada. Să crească și să ajungă unde vreau să ajungă din punct de vedere al pieței și al profesionalismului. Vrem să fim numărul unu în piață, să fim cei mai profesioniști în ceea ce facem, să atingem niște niveluri de profit, sunt planuri mari. Dar astea sunt provocări. După care – nu știu, habar nu am. Știu că nu o să mă opresc din chestia asta niciodată și că indiferent ce s-ar întâmpla în următorii cinci ani, să zicem, tot timpul îmi vor veni idei de proiecte noi, tot timpul o să-mi placă foarte mult partea de început a proiectului.