Angajații care își fac singuri dreptate

Recent, două articole mi-au atras atenţia într-un mod deosebit. Deşi fac parte din registre şi culturi diferite, cred că putem găsi o punte de legătură rezonabilă.

Primul articol descrie protestul neobişnuit al unor muncitori irlandezi provocat de neplata unor salarii restante. Fondul este dominat de incertitudine, comunicare deficitară, o situaţie critică a companiei (receivership).

Cazul: angajaţii sunt informaţi că firma pentru care lucrează e în faliment şi se află sub administrarea executorilor/creditorilor. Drept răspuns, câteva echipe se blochează în trei magazine revendicându-şi drepturile salariale restante. Pentru a-şi face auzită cauza lansează o pagină de facebook intitulată “Staff HMV Ireland” şi un cont de Twitter. În numai 3 zile pe Facebook se adună 18,800 de fani, iar pe Twitter cam 800. Aceştia afişează suport consistent redistribuind statusurile şi pozele protestatarilor (27K de interacţiuni pe Facebook).

Final: fără a primi vreun semn din partea conducerii, angajaţii ajung la o înţelegere cu un mediator din tabăra executorilor (Deloitte). Protestul încetează cu un acord scris între cele două părţi.

Al doilea articol remarcat se intitulează: “Pentru clienți scârboşi lucrez mai prost” şi este semnat de George Butunoiu.

“Eu, deşi încerc din răsputeri să rămân « professional » în orice situaţie, să mă detaşez, să mă port şi să lucrez la fel pentru toţi clienţii, aşa cum am făgăduit şi pe site că voi face, să-mi spun că e vorba doar de afaceri şi de nimic altceva… ei bine, nu prea reuşesc! Dacă îmi pot permite, atunci refuz un astfel de client scârbos, găsind diferite pretexte. Dacă nu, atunci sigur îi cer un tarif mai mare şi nu fac cu mult mai multe pentru el decât mă obliga contractul. […]Oricum, îi avertizez pe candidaţi cu cine au de-a face, ceea ce duce, aproape sigur, la a-i cere un salariu mai mare, ca să acopere « riscurile ». De alte servicii nici nu poate fi vorba: să îi recomand nişte clienţi potenţiali, să cumpăr eu de la el sau să-l recomand prietenilor, să îi dau informaţii care ar putea să-l intereseze… Dacă toţi furnizorii Clientului fac la fel – şi e de aşteptat să se întâmple, fiindcă aceste reacţii sunt aproape reflexe – atunci mă simt răzbunat!”.

Chiar dacă în cele două cazuri raporturile nu sunt identice merită să ne întrebăm dacă angajatorii “scârboşi” pot primi un tratament pe măsură. De exemplu, angajaţii HVM au făcut un protest serios (denumit “occupy HVM”), şi-au spălat rufele în public supunând situaţia angajatorului în faţa lumii întregi (Facebook, Twitter, BBC şi alte saituri de ştiri au preluat cazul) dar nu şi-au făcut singuri dreptate (nu au luat bani din încasări, nu au vandalizat sediul, nu şi-au însuşit bunurile companiei).

Cum se răspunde unui angajator care ani de zile ţi-a cerut timp suplimentar, dedicare, suport pentru afacerea lui, şi care acum îţi comunică printr-un executor că eşti pus pe liber, fără explicaţii şi fără plată restanţelor? Poţi răspunde cu aceeaşi monedă, poţi lucra “mai prost”, sau dacă NU, care este moneda potrivită?

1. Ce părere aveţi despre angajaţii care îşi fac singuri dreptate? Ar avea loc în compania pe care o conduceţi?
2. Oare angajaţii care lucrează mai prost nu fac asta pentru că se simt păcăliţi, prost remuneraţi, şi se răzbună?
3. Angajaţii din compania voastră ştiu care sunt procedurile legale atunci când intervine falimentul şi situaţia lor devine fragilă?