Bestjobs: Posibilitățile de economisire ale angajaților români au scăzut în acest an, la fel și speranța de a se retrage din activitate mai devreme
Scumpirile tot mai mari la produsele esențiale pun presiune pe bugetele angajaților români. Dintre aceștia, doar 3 din 10 spun că reușesc să pună bani deoparte cu regularitate, în timp ce aproape 50% declară că economisesc doar din când în când, potrivit unui sondaj realizat de platforma de recrutare bestjobs. Peste 40% dintre cei care economisesc au strâns anul acesta mai puțini bani decât anul trecut, în timp ce 31% au reușit să mențină ritmul și nivelul de economisire. În cazul celor care nu au primit măriri salariale care să acopere inflația, situația a fost și mai dificilă, mai ales că salariul este sursa principală de venit pentru 86% dintre români.
Alți 17% se bazează și pe câștigurile din investiții, 13% pe veniturile obținute din joburi part-time sau proiecte de freelancing, iar 5% pe cele provenite din chirii.
„Salariul este sursa principală de venit pentru aproape toți angajații români, ceea ce influențează foarte mult capacitatea acestora de a economisi într-un context economic instabil. Atunci când creșterea salarială nu acoperă rata inflației, scade automat și procentul disponibil pentru economii. Dacă în 2022, 45% dintre respondenți economiseau 10% din venitul lunar și 35% între 11-20%, anul acesta situația s-a modificat considerabil. Doar 35% mai redirecționează între 1 și 10% din veniturile lunare către economii, 21% pun deoparte între 11 și 25%, iar cei care reușesc să economisească mai mult de 26% din venit sunt foarte puțini – 4%”, spune Ana Vișian, Marketing Manager bestjobs.
Cei mai mulți economisesc pentru a avea o plasă de siguranță în caz de urgență (42%), 15% pun bani din salariu deoparte pentru investiții ulterioare în imobiliare, bursă, mărfuri sau monede, 13% pentru a-și asigura traiul pentru o perioadă, în cazul în care sunt concediați, iar 11% plănuiesc să-și deschidă o afacere. Doar 9% iau în calcul să se retragă mai devreme de pe piața muncii cu banii economisiți, în timp ce alți 12% spun că nu vor să se bazeze doar pe pensia de stat. Procentul celor care se așteaptă să se poată retrage din activitate după vârsta de 60 de ani a crescut de la 60% anul trecut la 65% anul acesta. Doar 12% speră să se poată pensiona mai devreme, între 50 și 59 de ani.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam