Secțiune susținută de

Bonificaţiile pe care le pot primi salariaţii: Care sunt şi ce trebuie să ştim despre ele (II)

Portal HR \ HR Pedia \ Bonificaţiile pe care le pot primi salariaţii: Care sunt şi ce trebuie să ştim despre ele (II)

Reprezintă forme de bonificaţii: primele de merit, tichetele masă, participarea angajaţilor la profit, tichete cadou şi tichete creşă, al 13-lea salariu, prima de vacanţă, prima de sărbători, alte bonusuri.

Notă: În acest articol sunt abordate ultimele patru puncte. În prima parte a subiectului le găsiţi pe primele patru.

5. Al 13-lea salariu

Bugetarii aveau acest drept în baza art. 25 alin. (1) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit fonduri publice, care prevedea că „pentru activitatea desfăşurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea“, dar care a fost abrogat prin Legea nr. 284/2010.

Sunt angajatori care, la finalul anului, în funcţie de buget, acordă acest drept distinct faţă de alte bonificaţii.

6. Prima de concediu/vacanţă

Suplimentar faţă de indemnizaţia de concediu (obligatorie potrivit art. 150 Codul Muncii), angajatorul poate acorda la plecarea în concediu salariatului o primă de concediu în condiţiile negociate prin contractul colectiv de muncă.

Prima de vacanţă urmează regula generală aplicată primelor la salarii, potrivit căreia aceste venituri sunt impozabile în luna în care sunt plătite, reprezentând venit al lunii în care sunt plătite chiar dacă se referă la perioade anterioare, şi se cumulează cu veniturile de natură salarială ale lunii în care se plăteşte această primă.

7. Prime de sărbători

Atât pentru sărbătorile legale, cât şi cu ocazia serbării unor zile dedicate copiilor sau femeilor, angajatorii pot alege să ofere salariaţilor bonificaţii sub formă de prime în bani sau cadouri.

Astfel, potrivit art. 55 din Codul Fiscal, acordarea cadourilor pentru copiii minori ai angajaţilor se face în limita a 150 de lei/copil. Aceste sume sunt neimpozabile.

În situaţia în care suma alocată pentru aceste cadouri depăşeşte valoarea de 150 de lei/copil, diferenţa va fi considerată venit. Nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale şi finanţate din buget.

8. Alte stimulente

Descoperiți și restul stimulentelor pe care le pot primi salariații citind tot articolul de Denisa Pătrașcu de pe Legestart.ro.

Data articol: iunie 19, 2014

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam