Secțiune susținută de

Când se poate suspenda contractul individual de muncă

Portal HR \ HR Pedia \ Când se poate suspenda contractul individual de muncă
Contractul individual de muncă poate fi suspendat de drept, prin acordul părților sau prin actul unilateral al uneia dintre părți.
 
Prin suspendarea contractului de muncă se suspendă prestarea muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator. Totuși, pe perioada suspendării pot continua să existe alte drepturi și obligații ale părților dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil (dacă este cazul), prin contracte individuale de muncă sau prin regulamentul intern.
 
În plus, în timpul suspendării contractului de muncă se suspendă toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea, excutarea sau încetarea contractului individual de muncă.

Atenţie! Dacă în timpul perioadei de suspendare a contractului de muncă intervine o cauză de încetare de drept a contractului (de exemplu, încetarea contractului de muncă încheiat pentru o durată determinată prin ajungerea sa la termen, decesul salariatului, decesul angajatorului persoană fizică, dizolvarea angajatorului persoană juridică etc.), această cauză prevalează.

Suspendarea de drept a contractului de muncă

Contractul individual de muncă este suspendat de drept în următoarele situații:
Concediul de maternitate (acesta reprezintă concediul pre şi post natal, care are o valoare de maximum 126 de zile și nu se confundă cu concediul de creștere și îngrijire copil);
Concediul pentru incapacitate temporară de muncă;
Carantină;
Exercitarea unei funcții în cadrul unei autorități executive, legislative sau judecătorești, pe toată durata mandatului (dacă legea nu prevede altfel);
Îndeplinirea unei funcții de conducere salarizate în sindicat;
Forță majoră;
În cazul arestării preventive a salariatului în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală;
De la data expirării perioadei pentru care au fost emise avizele, autorizațiile ori atestările necesare pentru exercitarea profesiei – dacă în termen de şase luni salariatul nu și-a reînnoit avizele, autorizațiile ori atestările necesare pentru exercitarea profesiei, contractul individual de muncă va înceta de drept;
Alte cazuri expres prevăzute de lege.
Întrucât este vorba despre o suspendare de drept, nu mai este necesară întocmirea unei decizii în baza căreia se înregistrează suspendarea în Revisal.
 
Suspendarea contractului de muncă la iniţiativa uneia dintre părţi
 
Citiți tot articolul de Cătălina Cibotariu, pe Legestart.ro.

Data articol: ianuarie 30, 2014

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam