Capcana „dușmanului comun”

Nimic nu unește mai bine decât lupta împotriva unui dușman comun; atunci când acest dușman apare, oamenii lasă de o parte problemele minore dintre ei sau din viața de zi cu zi, stabilind cu acestea un armistițiu care le permite să se concentreze asupra unei amenințări mai mari.

Toate bune și frumoase, cu excepția situației în care “dușmanul comun” este în mod artificial adus în discuție sau hiperbolizat tocmai pentru a distrage atenția de la altceva.

În copilăria mea, circula o ipoteza: se spunea că atunci când frigul, întunericul și foamea deveneau periculos de resimțite de către populație, Ceaușescu muta atenția opiniei publice către “problema etnică”. O banală ceartă între vecini (unul român, unul maghiar) din pricina vreunui câine care latră prea tare, se putea lesne transforma în cauză națională. În fața unei atari “probleme”, a te plânge de frig, întuneric sau foame te putea face să pari o biată babă pieptănându-se în plin incendiu…

Tactica este binecunoscută în politică; specialiștii de PR care se ocupă cu așa ceva au și un nume: Spin Doctors. O ilustrare a procesului este filmul “Wag the Dog” în care un iminent scandal sexual care amenința președintele Statelor Unite și sansele acestuia de a fi reales a fost “rezolvat” prin punerea în scenă a unei amenințări care suna mai degrabă a glumă bună: Statele Unite ale Americii erau amenințate cu războiul nuclear de către o grupare teroristă din… Albania!

Revenind la organizațiile și echipele noastre: se întâmplă ca unii leaderi să acționeze ca niște “Spin Doctors”. Atunci când performanța scade, când în echipa lor se acumulează probleme nerezolvate sau conflicte greu de gestionat, ei pot fi tentați să folosească această metodă de mutare a atenției dinspre problemele echipei către o amenințare exterioară. “Dușmanul comun” poate fi o altă echipa, un alt departament, un etaj ierarhic superior etc De multe ori, motivul declanșator de conflict este minor (ca și cearta dintre vecini pe care o menționam mai sus), însă sublinierea insistentă a unor valori și principii pe care respectivul incident le “atacă” poate lesne duce la trecerea cu vederea a dimensiunii reale a problemei, la inflamarea spiritelor și declanșarea unor comportamente agresiv-defensive îndreptate împotriva “dușmanului”. “Dușmanul”, deși poate că inițial este conștient de dimensiunea rizibilă a problemei, se va trezi în situația de a trebui să răspundă unor comportamente belicoase și de cele mai multe ori o va face tot belicos. Astfel, în cele din urmă poate apărea un conflict real.

Un leader care pune în practică de multe ori o asemenea strategie poate ajunge în situația neplăcută în care s-a trezit Ionică în povestea cu lupul… Pentru a evita o asemenea capcana este bine ca de fiecare dată când ne simțim atrași într-o luptă împotriva unui “dușman comun” să ne oprim pentru o clipă și să ne uităm cu atenție la fapte, la motivul care declanșează acea luptă: dacă l-am povesti unui terț ar suna a motiv serios sau a anecdotă?

PS – în caz că nu ați văzut filmul menționat, vă recomand cu caldură să-l vedeți. Are și un motto interesant” Why does a dog wag its tail? Because a dog is smarter than its tail. If the tail were smarter, the tail would wag the dog” (“De ce dă câinele din coadă? Pentru că un câine este mai inteligent decât coada lui. Dacă ar fi coada mai inteligentă decât câinele, coada ar da din câine”)