Ce este de făcut

În ultimul an am participat la numeroase discuții despre “ce este de făcut?”. Indiferent în ce context decurgeau aceste discuții, care era subiectul sau cine erau interlocutorii, preocuparea era aceeași: “ce este de făcut acum, când lucrurile par să se fi schimbat, cand avem a face cu un nou context?”

Nu cred că dețin vreun răspuns la această întrebare, desigur, dar pot împărtăși cu voi cam care sunt gândurile mele despre “ce este de făcut”.

În primul rând, găsesc că trebuie să ma implic; această implicare înseamnă să încerc să-mi folosesc expertiza și cunoștințele oriunde acest lucru poate face o diferență; nu-mi mai ajunge să fac bine job-ul meu de zi cu zi, deoarece degeaba “face bine” familia mea, compania sau echipa în care lucrez, dacă mediul în care trebuie să “facem bine” cu toții suferă.

Vorbim mult despre Corporate Social Responsibility – dar nu putem să vorbim într-adevăr despre asta fără a vorbi despre Individual Social Responsibility, nu?  Bineînțeles că este foarte corect principiul conform căruia dacă fiecare dintre noi are grijă ca ograda sa să fie în regula, în timp aceste “ogrăzi” vor conflua și lumea întreagă va fi în regulă. Ce ne facem însă dacă acest principiu nu funcționează bine – din simplul motiv că nu toate “ogrăzile” sunt în regulă? Poate că un raspuns ar fi acela de a pune umărul și în afara propriei vieți sau companii: în comunitățile din care facem parte.  Ideea nu  are nimic spectaculos sau nou în ea, este pe buzele tuturor de multă vreme; dar oare chiar facem asta?

Apoi, simt nevoia de “lateral thinking” și de gândire “out of the box”;  găsesc că multe dintre “paradigmele” în care am funcționat au devenit anacronice și nefuncționale; e nevoie de soluții noi. Cu toții stim cât de utilă este creativitatea și gândirea inovativă; dar oare o și practicăm? Observați cu atenție prima discuție în care scopul declarat al participanților să fie “găsirea unei soluții noi la o problemă veche”:  bat pariu că în 9 cazuri din 10, “chemarea la gândire realistă și matură” (teama de ridicol?)  va zădărnici în primele 15 minute orice tentativă de gândire creativă…

Poate sună ciudat, însă cred că avem nevoie să includem un dram de escapism în strategiile noastre personale de adaptare și în felul în care căutăm soluțiile noi; termenul “escapism” are atașată o conotație destul de negativă, sugerând o nevoie de a “scăpa” de presiunea lumiii reale prin refugierea în imaginar, prin eludarea realităților. Totuși, multe dintre tehnicile considerate bune și productive conțin printre ingredientele lor escapismul:  “gândirea laterală” și alte tehnici de gândire creativă se bazează pe asta. Gândiți-vă și la “gândirea pozitivă” și poate și la “downshifting”. Cred că escapismul poate fi ca și unele substanțe: atent dozat este leac, iar folosit în exces se transformă în otravă mortală. J.R.R Tolkien, C.S Lewis sau Ernst Bloch sunt printre cei care au susținut cu putere faptul că utopiile și “visarea cu ochii deschiși” pot deschide căi pentru schimbări sociale radicale.

Nu în ultimul rând, este vorba despre o stare de spirit; spunea Churchill că este un optimist, deoarece nu vede niciun beneficiu în a nu fi. Cred că trebuie să practicăm gândirea pozitiva și încrederea, ca decizii conștiente și pragmatice;  nu vă propun să “ne îmbătăm cu apă rece”, ci să construim acea stare de spirit care ne permite să ne automotivăm și să-i motivăm și pe alții.