Ce faci cand te plictisesti la interviu?

Anca ne-a intrebat:

Ce faci cand te plictisesti de moarte la un interviu? Cand acesta dureaza de mai bine de o ora si tu aproape dormi? Intrebari atat de previzibile si superficiale? 🙂 Iti spui ca e angajatorul nepotrivit pentru tine sau mai degraba ca ti-a pus D-zeu mana in cap si ca tu, odata angajat, vei fi floarea mareata printre maracini?

Noi ii raspundem:

Intrebarea ta ne-a adus aminte de cateva experiente similare de la care am plecat nici macar amuzati, ci mai degraba cu un gust amar. In vreme ce plictiseala evaluatorului mai are un remediu (caci el/ea controleaza dinamica interviului si isi poate permite fie sa ii schimbe ritmul, daca reuseste, fie sa il scurteze), plictiseala candidatului seamana foarte mult cu astenia de primavara: se instaleaza si nu prea poti face nimic altceva decat sa astepti sa se termine.

Dilema celui care a aplicat la un job si se trezeste in mijlocul unui interviu agasat de monotonia si previzibilul intrebarilor evaluatorului este, in mod evident, dubla. Pe de o parte este nevoia de a gasi o solutie pentru a scapa de plictis, pe de alta, asa cum spui si tu, apare intrebarea despre decizii ulterioare. Ce sa fac daca, totusi, primesc o oferta de la acest potential angajator? Pot considera oare ca cel cu care discut este reprezentativ pentru profesionalismul tuturor celor din organizatie?

Evident, riscul de a generaliza este foarte mare pentru ca aici vorbim de reactii emotionale si mai putin de rational. Ca peste tot, sansele ca florile sa creasca printre buruieni sunt cat se poate de mari (poate chiar direct proportional cu marimea organizatiei). Dar chiar si in acest caz este greu de stabilit probabilitatea interactiunii zilnice mai degraba cu cei care te provoaca decat cu cei care te plictisesc in eventualitatea unei angajari in organizatia respectiva.

Daca prin natura jobului este evident ca cel/cea cu care vei interactiona cel mai des este evaluatorul care te-a plictisit iremediabil, ai totusi cateva variante pentru a lua o decizie: sa ii acorzi circumstante atenuante (cu totii avem zile proaste in care plictisim si ne plictisim) si sa accepti (daca ti se ofera) o a doua intalnire pentru a clarifica daca a fost un accident sau este, mai degraba, o regula, sau, solutia transanta a refuzului categoric de a mai participa la alte discutii cu evaluatorul cu „bila neagra” sau cu alte persoane din organizatie.

Daca, insa, evaluatorul nu este un potential superior direct sau nu ocupa o functie cu care se presupune ca vei interactiona foarte des, merita probabil sa ai discutii ulterioare si cu alti membri din echipa de management pentru a stabili (subiectiv, evident) procentul de maracini versus flori si a-ti cantari sansele de a gasi in postul vacant provocarea si oportunitatea de care ai nevoie.

Mai ai, insa, si varianta in care nu iti poti permite sa refuzi un job, oricat de anost si de monoton este interviul de evaluare. In aceasta situatie, nu-ti ramane altceva de facut decat sa te „programezi” pentru succes, adica sa iti imaginezi ca vei putea schimba ceva, ca vei aduce diferenta semnificativa.

Un lucru pe care insa nu am apucat sa il subliniem si pe care il consideram relevant este ca, si in acest caz, plictiseala poate fi salvatoare. Daca nu te-ai plictisi, probabil ca in luarea deciziei ai trece mai usor peste dilema de performanta pe care ti-o ridica un mediu care nu te stimuleaza.