Ce fel de oameni aduci în companie
De cele mai multe ori, şi e bine că e aşa, recrutarea are în centru doar criterii profesionale. Tot ce ne interesează e să aducem în companie oameni cu talentele şi competenţele necesare. În plan secund se doreşte o potrivire între cultura organizaţiei şi valorile candidatului respectiv. În tot acest timp, candidaţii/angajaţii vor continua în mod nemijlocit să îşi dezvolte pasiunile, să îşi contureze mai bine stilul de viaţă, să îşi renegocieze valorile, să lupte, să spere, să fie activi, aspecte care poate nu vor fi cunoscute niciodată de către colegi, şefi, parteneri.
În demersurile lor vor fi artizanii trendurilor care se manifestă la un moment dat într-o societate/entitate socială anume. Cunoaşterea lor oferă indicii noi asupra unor întrebări care dau bătăi de cap specialiştilor în resurse umane: de ce pleacă angajaţii valoroşi? De ce scade angajamentul faţă de companie? Cum putem construi o imagine de bun angajator?
Enumerarea următoarelor trenduri va aruncă o lumină nouă asupra celor care într-un interval de 4-8 ore muncesc pentru sau alături de noi.
“Mutant learner” este mai mult un status decât un trend dar prin frecvenţa crescută în comunităţile virtuale îl putem încadra în cea de a doua categorie. Se poate numi aşa o persoană care învaţă continuu şi simte nevoia să împărtăşească şi cu alţii cunoştinţele dobândite.
“Maven” este un termen ce caracterizează tendinţa unor persoane de a se poziţiona drept experţi într-un anumit domeniu, ei beneficiind de recunoaşterea celor din jur.
“Zenification” este un trend ce exploatează expansiunea ideilor budiste şi care prinde contur şi în România. Biroul trebuie să fie “zen”, atmosfera de lucru trebuie să fie “zen”, în pauze trebuie să putem să ne regăsim “zen-ul”.
“Real world liking” este un trend cu geneză în influenţa Facebook-ului asupra comportamentului utilizatorilor săi. Cândva considerat monedă virtuală, “Like-ul” devine indicator în orice tip de evaluare, fie că este vorba de comportament de consum, fie că vorbim de aprecieri interumane.
“TechDomestic”, “Sellsumers”, “Tasksumers”, “Custowners”, “Super-Eco”, “SafetyNet”, “JuiceJitters”, “One-Touch Wonder” sunt câteva din trendurile cu care lista poate continua. Vă invit să parcurgeţi raportul alcătuit de cei de la Trendwatching.com şi să vedeţi exemplele prezentate la fiecare punct.
Tu ce fel de oameni aduci în companie? Cum ar arăta organizaţia dacă ar fi angajaţi reprezentanţii trendurilor de mai sus?
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam