Hot Now

Ce-ti place cel mai mult la tine?

23 06 2011, Dragos Popescu , 9 comentarii, 19.113 afisari

1. „Picioarele, de-aici pana aici” mi-a raspuns dezinvolt o candidata pentru un post de Financial Controller, aratandu-mi zona dintre glezne si genunchi. Aproape m-am blocat, incercand sa reconciliez mental spontaneitatea raspunsului cu naivitatea lui aparenta. Ca sa ma reculeg, m-am uitat, relaxandu-ma in fotoliu. Erau asezate unul peste altul, comod, fara a fi provocatoare. Erau, intr-adevar, frumoase. Subtiri si lungi, fara rabat la forma pe care am fost invatati s-o admiram. Dincolo de genunchi nu se vedeau, fiind acoperite, decent, de rochie. Mi-am intins pe fata, ca pe un serbet, zambetul profesional si-am scris pe notepad „legs!!!”

2. „Nu pot face astfel de aprecieri. Ii las pe altii sa decida. Oricum, va pot asigura ca pana acum mi-am indeplinit si depasit mereu target-urile de vanzari, iar motivul pentru care caut acum un alt job este legat exclusiv de restrangerea activitatii companiei pentru care am lucrat.” Asa suna raspunsul sobru primit de la un candidat si mai sobru, ce viza un job de Account Manager. I-am privit, si lui, picioarele. Pantaloni bine calcati la dunga, pantofi oglinda cu sireturi ceruite. I-am aruncat si lui serbetul de control. Si am notat in carnetel. Nu „legs”, fireste. Am desenat doar un patrat.

Sigur, fara sa vrem, suntem tentati sa comparam cele doua raspunsuri. M-am oprit la timp sa dau si-alte exemple ce mi se-nvalmaseau in minte, din trecute interviuri: „faptul ca nu ma las usor pacalita”, „incapatanarea in a-mi atinge obiectivele”, „spiritul de echipa”, „faptul ca reusesc mereu sa-mpac pe toata lumea”, sau, mai generic si mai imprecis, „felul meu de-a fi”.

V-as propune in schimb sa ne oprim si sa analizam putin rolul unei astfel de intrebari, in cadrul unui interviu de recrutare. Neatenti, tindem, de multe ori, atunci cand suntem asezati nu foarte comod pe fotoliul de candidat, sa o asimilam cu clasica porunca: „Enumerati trei calitati care va recomanda pentru acest job!” Si ne-apucam sa turuim, privind in jos timid, mimand o falsa modestie, din capul listei pregatite-n amanunt acasa.

Ei bine, NU! Multe raspunsuri de-acest fel au fost, din partea mea, urmate de o noua intrebare: „Si dac-ar fi sa-ncerci un raspuns punctual la intrebarea precedenta, care-ar fi acela?” Fireste, cu serbetul afisat pe „wide”. Pentru ca nu asta-ncerc sa aflu. Reformulata explicit, intrebarea din titlu ar suna cam asa: „Dintre calitatile pe care le ai si de care esti constient, care este aceea de care te bucuri cel mai tare?” Ei, nici asa nu scap foarte usor. „Fizice sau psihice?” primesc rapid retur. „Cea care-ti vine mai intai in minte” precizez. Si, in sfarsit, suntem pe drumul cel bun!

Scobesc, de fapt, prin astfel de-ntrebari, dupa ceva numit asa de bine in engleza: „self-confidence”, „self-awareness”, „self-esteem”. Acel „self” pe care, la un interviu, suntem nejustificat tentati sa-l deghizam in niste haine de carton: profesionalism, hotarare (unii spun, mai nou, determinare), spirit de echipa, si alte sabloane de-acest fel care, am citit noi undeva, dau bine. Acel „self” bine definit, cu forma lui neregulata, e cel pe care un angajator sau recrutor profesionist cauta sa-l integreze, pentru a aduce plusvaloare, in organizatie.

Stiu, o sa-mi spuneti ca nu-i chiar asa, ca interviurile la care-ati participat au fost pline de intrebari stas, legate numai de CV si ca tot ce-a contat au fost pretentiile voastre salariale. Sau ca si domnisoara de la nr. 1 si domnul de la nr. 2 au dat raspunsuri extreme. Si, ca sa va-nchid gura (glumesc, desigur, astept cu bucurie comentarii), am sa enumar doar cateva atribute:

– spontaneitate. Nu stati prea mult pe ganduri. Nu faceti mental clasamente ca sa vedeti care calitate-i mai dihai. Sau care e mai relevanta pentru cel/cea din fata voastra. De fapt (altfel o sa para ca ma contrazic mai jos), nu dati impresia ca faceti asta! „Extemporaneous talk” este ce-ar trebui sa iasa (dati „search” pe google dupa termen, sau aveti rabdare 2-3 saptamani, voi vorbi negresit despre asta)

– naturalete. Nu falsa modestie. Nici fals profesionalism. E vorba despre voi si despre felul cum va raportati la cel/cea din fata voastra. Tot astfel va veti raporta (va gandi intervievatorul sub serbet) la cei din organizatia in care doriti sa intrati.

– veridicitate. E bine sa va referiti la o calitate usor de demonstrat. Exemplul nr. 1 pare tentant dar, atentie, „Beauty is in the eye of the beholder”! Dati si exemple de situatii in care ati fructificat cu succes calitatea mentionata.

– relevanta. Da, calitatea despre care veti vorbi e bine sa fie consonanta cu „tema emisiunii”, cu jobul pentru care aplicati. Daca raspundeti „felul cum conduc masina” voi putea deduce ca nu sunteti la interviu pentru un job de Operator Facturare. Nici voi, nici domnisoara de mai sus (desi, cine stie?).

– precizie. Am explicat, cred, sensul intrebarii. Daca intervievatorul vostru va cere acelasi lucru, dati-i ce v-a cerut. Nu divagati. Veti avea, banuiesc, suficiente ocazii pe parcursul interviului sa marcati si alte puncte.

De buna seama, un interviu contine si intrebari stas. Si povestea CV-ului. Conteaza, neindoielnic, si pretentiile salariale. Dar, dincolo de asta, candidatul castigator vine si cu ceva in plus. Retine atentia intervievatorului cu ceva ce va face diferenta. Rasfoind, la sfarsitul zilei, agenda mea de interviu, mi-au sarit in ochi „legs!!!” si „□”. In dreptul vostru ce va scrie?

Afla mai multe despre Dragos Popescu aici.

Comentarii (9)
  1. Andreea spune:

    Mi-a facut o reala placere sa iti citesc articolul, Dragos!

    Cu privire la picioarele candidatei tale pentru FC, atata timp cat a demonstrat profesionalism in cursul interviului si la aceasta intrebare a raspuns cat se poatede firesc, demonstreaza ca nu a venit sa pozeze frumos in rolul de FC in mod singular ci si-a aratat cu multa dezinvoltura si latura umana si firescul inhtregii sale prezente. Nu m-ar opri deloc un astfel de raspuns din a o selecta daca restul interviului s-a dovedit satisfacator.

    Andreea

    • Dragos Popescu spune:

      Multumesc frumos, Andreea
      Ai dreptate, un astfel de raspuns sub nici o forma nu descalifica. O candidatura trebuie, dupa parerea mea, evaluata in ansamblu.

  2. Ce-mi place cel mai mult la mine (profesional):

    – fac treabă cu zâmbetul pe buze. Întotdeauna!
    – știu să zic ”Nu”, fără să desconsider pe nimeni.
    – știu să zic ”Nu știu” – nu vreau să încurc pe nimeni, doar ca să mă dau rotund.
    – fac ceea ce zic că fac.

    Mulțumesc 🙂

  3. Flaviu spune:

    nu stiu altii cum sunt … :), dar eu…, eu m-am vazut pus in situatia de a raspunsuri sablon pt ca persoana care punea intrebarile era una sablon. Are sens sa fii spontan si sa iti pastrezi naturaletea doar daca de cealalta parte de masa sede cineva care apreciaza trasaturile mai sus mentionate. Ori, de foarte multe ori, persoana care pune intrebarile nu este HR-istul idilic, ci mai degrama unul mediocru care face o evaluare in singurul mod pe care il stie poate/stie, adica mediocru.

    E clar ca nu pot argumenta aici daca raspunsuri mai spontane, naturale mi-ar fi dat mai multe sanse la interviurile ratate, dar pot argumenta ca, cel putin o data, raspunsurile sablon mi-au adus jobul; in plus, un alt argument ar fi acela, ca desi nu cunosc tipologia recruiter-ilor care m-au refuzat, cunosc recruiterii din companiile prin care am trecut si crede-ma pe cuvant: multi apreciaza candidatii „de manual” in defavoarea celor spontani si naturali.

    concluzie: pana la urma la un interviu participa doua persoane. orice reteta se aplica doar daca ambele persoane se incadreaza in tipologiile din ipoteza.

  4. alex spune:

    Nu mi se pare corect sa pui ca unul din atributele dezirabile ale unui raspuns la o asemenea intrebare „relevanta”.
    – intrebarea are un carecter foarte general
    – este vorba despre oameni, care dupa cate stim sunt unici
    – nu cred ca te intereseaza primordial ce are sa zica candidatul, ci mai mult atitudine si acel self-awareness, care daca el este sincer, raspunsul s-ar putea sa nu aiba nici o legatura cu postul pentru care este la interviu
    – mai mult, prin faptul ca iti doresti ca raspunsul sa fie relevant, cred, il incadrezi in gama mica de aptitudini si calitati pe care le necesita postul, obligandul pe candidat sa iti serveasca o varianta gata invatata de acasa (lucru nedezirabil)
    Multam si o zi faina.

  5. @Flaviu – sunt total de acord cu concluzia ta. Pledoaria mea, in acest articol, vizeaza „flexibilizarea” ambele parti de la masa de interviu. Pe de alta parte, cum singur ai spus, nici nu stii ce/daca ai pierdut rezumandu-te la a transmite imaginea „de manual” (concept cu care, apropo, nu sunt de acord; voi argumenta, probabil, intr-un articol viitor)
    @alex – observatia ta arata ca ai acordat atentie continutului articolului, multumesc frumos pentru asta! Cu riscul sa te contrazic, iti voi raspunde punctual:
    – intrebarea este, dupa parerea mea, foarte precisa; atunci cand nu este inteleasa suficient de precis, dupa cum ai vazut, incerc sa explicitez, tocmai pt. a stimula candidatul sa ALEAGA O calitate pe care s-o evidentieze;
    – oamenii sunt unici, calitatile lor sunt numai cateva, comune; ceea ce ne da unicitate este combinatia de calitati si modul cum le folosim;
    – sigur ca ma intereseaza si atitudinea si spontaneitatea candidatului, dar e importanta si calitatea aleasa; raspunsul la aceasta intrebare trebuie insa interpretat impreuna cu intreaga prestatie la un interviu, si nu disociat;
    – aici iti dau in buna masura dreptate; atributul „relevanta” ajuta, sper, candidatii sa aleaga UNA dintre acele calitati de care sunt constienti, pentru a o prezenta. Daca raspunsul este pregatit, dar suna spontan, cu siguranta vei marca puncte. Asa cum am promis in articol, voi reveni pe acest subiect, batandu-mi, ca recrutor, singur cuie in talpa 🙂

  6. Oana spune:

    Din pacate, totul depinde si de evaluator. Am trecut printr-o serie de interviuri in multinationale – unele cu succes, altele, mai putine, ce-i drept, fara rezultate pozitive. Din pacate, insa, am observat o tendinta clara la cei ce muncesc in multinationale de a selecta personalul „tip” – dupa standarde clare, sa aiba profil de executant etc. Si, da, din pacate raspunsurile standard sunt cele care te asigura ca esti „on the safe side”. Din pacate, chiar daca reusesti sa convingi recruiter-ul ca esti potrivit jobului, este mai greu sa te convingi pe tine… Mai ales daca nu esti genul de executant cuminte si tacut, care sta in patratelul lui si nu misca de acolo… Pe scurt, raspunsul la intrebare este in functie de ceea ce urmaresc – sa fiu eu, autentica si reala, chiar daca asta inseamna sa nu iau jobul sau sa iau jobul, chiar daca in mod clar nu este cel pe care mi-l doresc, dar este cel care imi tine de foame o vreme… Grea alegere!

Adauga comentariu

Cele mai noi

Anul 2023 a fost unul dificil pentru sectorul IT, atât la nivel global, dar mai ales în România. Pe de o parte, concedieri semnificative în prima parte a anului au lăsat foarte mulți candidați în căutare de job într-o piață cu pretenții tot mai ridicate, iar pe de altă parte, impozitarea veniturilor de peste 10.000 […]

Detalii

Customer Experience Romania organizează CX Conference Bucharest 2023, un eveniment conceput pentru a sustine transformarea domeniul experienței clienților în România. Conferința va avea loc pe data de 25 octombrie la Nord Events Centre și se adresează liderilor din domeniul CX, marketing, resurse umane, customer care, customer service, vânzări, operațiuni și antreprenorilor romani. CX Conference Bucharest […]

Detalii

91,2% dintre angajatorii care au participat la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România au declarat că au în plan să facă angajări până la finalul anului. 5,4% spun că au blocat toate angajările, în timp ce 3,4% nu știu exact care va fi cursul evenimentelor până la final de an. Dintre cei care […]

Detalii

Independenți, pragmatici, la curent cu noile tehnologii, tinerii din generația Z sunt deciși să își trăiască viața și să își construiască parcursul educațional și profesional conform propriului set de valori. Anual, la IUF- The International University Fair participă peste 20.000 de elevi și studenți. Datele ultimelor ediții ne arată că tinerii din România sunt din […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter