Secțiune susținută de

Chelgate organizează a treia ediție a Școlii de PR – ateliere de comunicare pentru studenți și masteranzi

Portal HR \ Actual \ Chelgate organizează a treia ediție a Școlii de PR – ateliere de comunicare pentru studenți și masteranzi

Chelgate Public Affairs & Public Relations lansează a treia ediție a programului pentru studenți și masteranzi “Școala de PR”. Atelierele vor avea loc la British Council în perioada 18 noiembrie – 9 decembrie 2013. Tinerii interesați să urmeze o carieră în comunicare și relații publice vor avea ocazia să ia parte la ateliere practice în cadrul cărora specialiștii în comunicare le vor împărtăși din cunoștințele lor și îi vor ajuta să aplice practic cunoștințele teoretice acumulate.

Prin Școala de PR ne propunem să facem legătura între cunoștiințele teoretice accumulate de studenți în facultate și informațiile practice aduse de specialiștii în relații publice. Uneori este o mare diferență între ce se așteaptă un student să facă dupa absolvirea facultății și ce va face de fapt. Ne propunem ca, împreună cu directori de comunicare din companii multinaționale, să aducem informații practice viitorilor specialiști în relații publice și ne bucurăm că inițiativa noastră se bucură de sprijinul unor profesioniști fapt pentru care organizăm acum cea de a treia ediție a Școlii de PR ”(Mirela Meiță, General Manager Chelgate)

Printre lectorii care vor susține atelierele sunt directori de comunicare din companii multinaționale și specialiști din agenție: Dana Dobrescu (Communication Manager Unilever South Central Europe), Laura Sgârcitu (Communication Manager Provident Financial Romania), Radu Acsinia (Social Media Specialist Samsung Electronics Romania), Mirela Meiță (General Manager Chelgate).

Pentru înscriere, cei interesați trebuie să urmeze doi pași: în primul rând, postează pe wall-ul lor de Facebook răspunsul la întrebarea „Cum i-ai explica bunicii tale ce înseamnă PR-ul?” în maximum 600 de caractere, folosind la final hastag-ul #scoaladepr și tăguind pagina de Facebook sau website-ul Chelgate. În al doilea rând, trimit o descriere a lor de maximum 2000 de caractere cu spații (aproximativ ½ pag A4) în care spun organizatorilor de ce ar trebui să-i aleagă să ia parte la școală. Descrierile vor fi trimise Claudiei Oprescu la adresa cd@chelgate.com până la data de 14 noiembrie 2013. Vor fi selectate cele mai originale 23 de aplicații (text Facebook si descriere), iar participanții vor fi contactați telefonic și pe email în data de 15 noiembrie. Studenții și masteranzii care iau parte la toate cele 5 ateliere primesc diplome de participare, iar cei mai activi dintre ei vor avea ocazia să urmeze programe de internship.

Mai multe detalii despre Chelgate School găsiți aici

Chelgate Public Affairs & Public Relations este sucursala firmei britanice de relaţii publice Chelgate Ltd UK. Avem birouri în Bucureşti, Londra şi Bruxelles şi o reţea de asociaţi în toată lumea. Oferim un set de servicii complete de relaţii publice: de la relaţia cu mass-media, organizare de eveniment şi managementul reputaţiei, până la managementul situaţiilor de criză şi relaţii guvernamentale. Serviciile de relaţii publice oferite de Chelgate combină tehnici de relații publice tradiționale și relația cu mass media, cu o cunoaștere aprofundată a noilor medii de comunicare. Implicarea, motivaţia şi profesionalismul echipei în derularea campaniilor este cheia succesului companiei.

Data articol: noiembrie 7, 2013

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam