Secțiune susținută de

Cisco anunță inovații Webex care permit organizarea de evenimente hibride și un mod de lucru incluziv

Portal HR \ Actual \ Cisco anunță inovații Webex care permit organizarea de evenimente hibride și un mod de lucru incluziv

  • Inovațiile aduse Webex continuă, peste 800 de funcționalități și dispozitive noi fiind lansate din septembrie anul trecut
  • Noua suită Webex are un aspect nou, permite colaborarea în sistem hibrid și are un cost cu 40% mai mic decât dacă soluțiile ar fi achiziționate separat
  • Datorită integrării Slido, cu capabilități de interacțiune cu audiența și, în curând, a instrumentelor hibride de gestionare a evenimentelor de la Socio, Cisco oferă cea mai extinsă platformă de evenimente pentru orice eveniment fizic, virtual sau hibrid.

Pe măsură ce lumea trece la un mod de lucru hibrid, organizațiile au nevoie de soluții flexibile, colaborative și incluzive. Cisco (NASDAQ: CSCO) anunță o nouă suită Webex, ale cărei inovații permit un mod de lucru hibrid și incluziv, mai multă flexibilitate, dar și organizarea de evenimente hibride, care pot fi personalizate.

98% dintre întâlniri vor include cel puțin un participant de la distanță, conform unui studiu realizat de Cisco, iar acest mod mixt de lucru (cu interacțiuni de la distanță și în persoană) va avea implicații pe termen lung asupra modului în care lucrăm, a interacțiunii cu evenimentele și tehnologia. De aceea, e nevoie de investiții extinse, pe lângă tradiționala sală de conferințe, pentru a regândi totul de la zero pe baza noilor nevoi ale evenimentelor hibride și ale forței de muncă hibride. Modul de lucru al organizațiilor înainte de pandemie și în timpul pandemiei va fi diferit în viitor – să fii suficient de bun nu va fi de ajuns.

„Clienții noștri au nevoie de soluțiile de colaborare de la Cisco”, a declarat Chuck Robbins, CEO Cisco. „Datorită integrărilor adăugate – 800 de funcționalități și dispozitive noi din septembrie pâna în prezent – avem cu adevărat cea mai completă soluție pentru întâlniri, apeluri, mesaje și organizare de evenimente de pe piață, adaptată pentru sistemul de lucru hibrid al viitorului.”

„Pentru a avea succes în era modului de lucru hibrid, organizațiile trebuie sa se asigure ca soluțiile sunt flexibile, asigură toate tipurile de interacțiuni, sunt sigure și ușor de administrat”, a declarat Jeetu Patel, vicepreședinte senior și director general Cisco Security and Collaboration. „Noua suită Webex permite tuturor angajaților care lucrează în sistem hibrid să beneficieze de aceleași oportunități”.

Noutăți Webex:

  • Valoare adăugată mai mare: Noua suită Webex este prima suită din industrie concepută pentru un mod de lucru hibrid, care integrează soluții pentru întâlniri, apeluri, mesaje, sondaje și evenimente într-o singură platformă, cu până la 40% mai ieftină decât dacă soluțiile ar fi achiziționate separat. Noua identitate și noul logo Webex au fost regândite pentru a reflecta valoarea pe care Webex o aduce pe piață, clienților săi, dar și în viața oamenilor.
  • Evenimente end-to-end: O platformă completă pentru organizarea și gestionarea evenimentelor, necesară în noua eră a evenimentelor hibride. Capabilitățile complete ale primei experiențe de evenimente end-to-end din industrie vor deveni disponibile după finalizarea achiziției Socio de către Cisco.
  • Instrumente de interacțiune cu publicul: Sondajele, chestionarele, formatele tip întrebare-răspuns și multe altele oferite de Slido alcătuiesc prima soluție de interacțiune cu publicul din industrie, care va fi integrată în toate experiențele de colaborare. Funcția de sondaje este disponibilă în cadrul Meetings și va fi inclusă în curând în Events.
  • Sistem audio inteligent: Datorită capabilităților Webex de eliminare a zgomotelor de fond și de îmbunătățire a calității audio, utilizatorii vor avea la dispoziție noua funcționalitate de optimizare a convorbirii My Voice Only, pentru spații de lucru la distanță și partajate. Cu ajutorul acesteia, sunt eliminate zgomotele de fond, inclusiv conversațiile persoanelor din fundal, în centrul atenției fiind doar persoana care vorbește. My Voice Only va fi disponibilă la nivel global din august 2021.
  • Camera inteligentă: People Focus, anunțat la începutul acestui an, este inclus în Webex în 2021. People Focus folosește tehnologii de machine learning și AI care permit participanților aflați la distanță să se simtă mai conectați, prin furnizarea unui prim-plan al fiecărei persoane din cameră.
  • Dispozitive avansate: Webex Desk este un dispozitiv de colaborare all-in-one, conceput pentru a fi utilizat atât la serviciu, cât și acasă. Experiențele de colaborare imersivă vor fi disponibile, de asemenea, prin intermediul RoomOS, care conectează fluxurile de lucru cu mai puține comutări între aplicații, și prin intermediul platformei Webex Assistant Skills care permite controlul vocal pentru mai mult conținut și aplicații pentru Webex Devices.
  • Experiențe sigure: Funcția de prevenție a pierderilor de date în timp real din Webex, care blochează și elimină automat informațiile confidențiale, va fi disponibilă în Messaging. Datorită acestei funcționalități, utilizatorilor li se interzice să posteze conținut clasificat, decât să redacteze sau să șteargă conținut după ce acesta este postat. În plus, clienții Webex din Europa vor putea găzdui și prelucra conținutul în cadrul UE. Utilizatorii Webex vor beneficia, de asemenea, de criptare end-to-end mult îmbunătățită datorită opțiunii end-to-end de verificare a identității. Cu alte cuvinte, clienții nu vor trebui să aleagă între ușurința în utilizare și securitate, ci le obțin pe amândouă.

Resurse suplimentare

Data articol: iunie 30, 2021

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam