Cristina Ivan: antreprenor după orele de serviciu

Rochii din dantelă, broșe cu camee, coliere brodate, pălării din fetru, inele masive sau pantofi din pânză și multe alte accesorii sunt așezate, aparent la întâmplare, în toate colțurile unui magazin din Centrul Vechi al Capitalei: Atelier A!urea, boutique-ul de haine și accesorii vintage al Cristinei Ivan, de pe strada Gabroveni nr. 24. Un loc altfel (“aiurea”, cum i-ar plăcea Cristinei să-i spună), un spațiu nonconformist, cu parfum vintage, dar, în acelaști timp, care degajă un aer contemporan.

Acesta este spațiul în care fondatoarea magazinului vine după o zi de muncă dintr-un loc care nu are nimic de-a face nici cu hainele și nici cu vremurile de altădat’: Direcția de Relații Internaționale din Camera Consultanților Fiscali!

Cum împacă tânăra cu înclinații artistice un job de expert la Camera Consultanților Fiscali cu conducerea propriului magazin de haine și acesorii vintage – aflați din interviul cu Cristina Ivan.

Cum a început povestea Atelierului A!urea?

E o poveste lungă, sunt multe lucruri care s-au legat între ele. Am urmat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (Engleză-Română) și, din anul al doilea, m-am angajat part-time la PricewaterhouseCoopers (PwC), ca secretară. Am rămas șapte ani acolo, din 2000 până în 2007, în care am trecut prin mai multe departamente și mai multe funcții. Pe lângă implicarea mea în organizarea evenimentelor, care are oarecare legătură cu latura mea artistică, pe care am dezvoltat-o în timp ce lucram acolo, tot eu eram cea care venea cu idei și se ocupa de cadourile pentru colegi. De fiecare dată când era ziua cuiva sau se întâmpla un eveniment important eu veneam cu idei de cadouri sau alte propuneri care au avut reacții foarte bune întotdeauna. Și nu doar de complezență, se vedea, se simțea că oamenilor le plăcea ceea ce făceam.

De aici, în timp ce lucram la PwC, mi-a venit ideea de a face un proiect, cu zero finanțare, care se numea Goana după cadouri, împreună cu două prietene foarte bune.

Când se întâmpla asta?

În 2006. Gândul ăsta a venit așa, natural, pentru că vedeam, în reacțiile colegilor, o bucurie ingenuă, erau înmărmuriți. Nu luam numai lucruri practice, le făceam și câte o fotografie, de exemplu, care însemna ceva pentru ei. Mă legam de câte un moment care știam că era important pentru persoana respectivă. Așa a venit ideea de a face Goana după cadouri, împreuă cu două prietene bune, Alexandra și Oana, proiect care a vrut să fie un business. După serviciu, era o plăcere să ne adunăm, să facem brainstorming, planuri de afaceri. Cu ghilimelele de rigoare, pentru că nu a fost chiar un business, ci o încercare.

Ce anume era Goana după cadouri, un magazin online?

Nu. Eram noi trei, ulterior am pus pe picioare un site, am făcut flyere, ne-am ocupat cum trebuie de promovarea business-ului. Practic, noi ofeream de la consultanță în alegerea unui cadou, până la livrarea acestuia. Ceream informații despre sărbătorit, făceam o fișă, cu toate detaliile, cu ce-i place, ce pasiuni are, ce face în timpul liber, ce fel de persoană e, ceream și o poză! Era un serviciu complet, pe care îl duceam până la final, noi duceam și cadoul. De exemplu, un coleg de la PwC a apelat la noi pentru a o cere de nevastă pe prietena lui. Era și ziua ei. Mi-a zis: uite, îți las mână liberă, știu că te pricepi, și m-am dus personal acolo. Sărbătorita lucra la bancă și m-am dus, i-am livrat cadoul, care era un inel, împachetat în mai multe cutii, de la una mai mare la cea mai mică, avea multe cutii de desfăcut! Și azi, când ne mai intersectăm, cu diverse ocazii, ne amintim cu plăcere. Lucrurile astea mă fac să merg înainte. Asta îți dă energia și puterea.

Și cum a mers business-ul cu cadouri?

Prost. Pentru că nu ne-am putut ocupa așa cum trebuia. Oamenii nu au fost atât de receptivi. Neavând putere, resurse, e greu. Aveam și serviciul în timpul ăsta. Goana după cadouri a rezistat cam șase luni. În 2007 am decis să îmi dau demisia de la PwC. Și să încep să dezvolt un alt proiect, Naive Design, cu lămpi personalizate. Întâlnisem o studentă la Arhitectură, eram pe aceeași lungime de undă, ne potriveam, eu eram pe partea mai soft a problemei, iar ea era pe partea tehnică. La acest proiect m-a ajutat, cu o sumă de bani, și mătușa mea, care a crezut în mine și crede în continuare, consideră că am un simț artistic dezvoltat. Ea m-a ajutat să pot să pun pe picioare business-ul cu lămpi, Naive Design.

Ce anume făceați la Naive Design?

Cream și vindeam lămpi. Le vindeam la evenimente mai nonconformiste, târguri de obiecte vintage, precum My Grandma’s Backyard, care a fost primul târg de genul acesta din România. Luam tot felul de obiecte sau instrumente și le interpretam dându-le forme de lămpi. Am făcut, la un moment dat, un candelabru din ace de siguranță, cred că am stat două zile să îmbinăm acele. Sau un abajur făcut din 450 de ciucuri. Le dădeam și tot felul de denumiri lămpilor: Jellyfish, Pompon sau Fishnet. Le dădeam și o poveste!

În timpul ăsta mai aveai și alt job?

Nu, eram implicată total, trup și suflet în acest proiect. Stăteam nopțile să lucrez, să caut idei, aveam și un atelier, făceam și promovare și marketing. Am făcut asta doi ani, din 2007 până în 2009, când am renunțat la proiect. Principalul motiv a fost faptul că nu mă mai înțelegeam foarte bine cu asociata mea, și atunci am decis să încheiem. A urmat un proiect cu pantofi, Aiurea Shoes.

De la lămpi, la pantofi

Cristina îmi tot spune că a trecut de la cadouri la lămpi, de la firma de consultață la haine sau de la lămpi la pantofi foarte natural! Pare greu de înțeles, dar cred că secretul constă în a face ce-ți place, a avea un talent și a fi conștient(ă) de el. Iar în cazul Cristinei, jobul de la firma de consultanță a ajutat-o să își descopere simțul estetic și talentul artistic pe care le-a pus în aplicare ulterior. Pe pantofi, lămpi, haine sau accesorii. În timp ce stau de vorbă cu ea mă gândesc că nu e de ajuns să ai un talent, dacă nu e și descoperit, dacă nu ești conștient(ă) de el.

Cum ți-a venit ideea să treci de la lămpi, la pantofi?

Pur și simplu. Îmi place să fac tot felul de lucruri, am idei. Am mai avut o tentativă legată de pantofi, nu a fost chiar din senin. Când lucram la PwC, înainte de Goana după cadouri, am cochetat un pic cu ideea asta, de a accesoriza niște pantofi gata făcuți. Foarte aproape de biroul meu era un atelier al unui moșuleț, îl vizitam, îmi alegeam modelele de pantofi și îi accesorizam, cu nasturi, monede, mesaje și altele și au fost foarte bine primiți. Însemna că cineva chiar credea în ideile mele și chiar le poartă! Asta m-a împlinit foarte mult. Mi-am dat seama că pot face multe.

Aveai firma ta?

Da, firma era deja făcută. Nu aveam un magazin, mi-am făcut un blog, mi-am dat seama că e o idee bună, atunci blogurile erau abia la început, nu prea știa lumea despre ce era vorba. Mie îmi place să risc, mă arunc cu capul înainte, dacă nu merge – fac altceva. Cred că dacă nu-ți iese ceva, ești dezamăgit, dar măcar ai încercat. Am deschis blogul și așa am început. Luam pantofii, deja făcuți, mai multe culori, îi accesorizam și îi vindeam pe la târguri, am fost și la B’Estfest, mergeam și prin țară cu ei. Nu a fost ușor. Aiurea Shoes erau îndrăzneți, aveau tot felul de mesaje, cu umor negru…

Era profitabil?

Nu, tocmai din acest motiv m-am decis să mă reangajez, în februarie 2009, ca expert la Camera Consultanților Fiscali, Direcția de Relații Naționale și Internaționale, unde lucrez și acum. Organizez evenimente, țin legătura cu Confederation Fiscale Europeene, care este organizația-mamă, cu sediul la Bruxelles. Am terminat cu pantofii și la un moment dat, tot mătușa mea mi-a propus: dar de ce nu-ți deschizi tu un magazin? M-a ajutat și așa am deschis, în 2010, Atelier A!urea.

Ți-ai păstrat jobul?

Da, și am deschis și Atelier A!urea. Inițial pe strada Șepcari, din Centrul Vechi al Bucueștiului, acolo a fost primul sediu. M-am implicat în tot, și în design, am găsit o persoană plină de idei, un arhitect foarte bun, Corina Cristescu, ne-am înțeles perfect din prima, am făcut o echipă foarte bună și a ieșit ceva foarte frumos. Magazinul din Șepcari, care era chiar la stradă, era mai modern decât cel de acum. Doar hainele erau vintage, restul era contemporan. Exact ceea ce este A!urea: vintage with a twist. A!urea înseamnă contemporan amestecat cu vintage.

La Atelier, după orele de serviciu

A fi antreprenor nu e un lucru ușor. A fi antreprenor în vremuri de criză financiară devine și mai complicat. A fi antreprenor în vremuri de criză în România… îmi vine greu să găsesc cuvinte potrivite. Și dacă mai pui și faptul că antreprenorul de criză în România vrea să vândă haine și accesorii vintage, ai putea crede că e inconștiență pură. Cristina a găsit, însă, o soluție: și-a păstrat un job stabil, într-un domeniu puțin expus riscurilor falimentului. Și a continuat să creadă în visul ei.

Mi se pare interesant faptul că locul în care lucrezi acum și Atelier A!urea țin de domenii complet diferite. Cum reușești să le împaci?

Nu mi-e greu. La început a fost mai greu, pentru că era ceva nou și nu mă simțeam foarte în largul meu, tocmai din cauza acestei treceri. Dar după aceea am realizat că, totuși, există un numitor comun. Eu sunt o persoană deschisă, sociabilă, organizarea de evenimente practic are legătură cu nucleul meu, cu cine sunt eu și cu cine știu că am ajuns să fiu. Cumva există o legătură, chiar dacă la prima vedere nu o sesizezi.

Te ocupi de Atelier A!urea după orele de serviciu?

Da. La Cameră am un program destul de flexibil și mă ajută foarte mult și tehnologia modernă, tot timpul sunt conectată, rezolv lucruri și în timp ce conduc.

Sursa foto: Johan Rosen

Da. Am găsit o cale. Bine, eu nu sunt pe deplin mulțumită. Întotdeauna ai sentimentul că poți mai mult și că e loc de mai bine. Nu pot să spun că sunt perfect mulțumită de rezultate. Dar pot să spun, totuși, că Atelier A!urea s-a dezvoltat destul, din 2010 până acum, nu a stagnat. Pot să zic că am reușit să găsesc o cale să le fac pe amândouă.

Nu te-ai gândit să renunți la job?

Ba da. Dar nu am renunțat. Pentru că nu știu dacă asta e soluția. Trăim nișlte timpuri destul de grele. În primul an am sacrificat tot ce înseamnă timp liber. Lucram până la 12 noaptea pentru Atelier. M-am implicat total și a fost foarte greu. La început am avut susținerea familiei și a prietenului meu, după care nu a mai existat această susținere, mi-au spus că dacă mai lucrez așa nu e ok. Acum lucrurile s-au mai așezat. În continuare am acest impuls, de a-mi consuma tot ce înseamnă timp liber pentru A!urea. Dar în ultimul timp am încercat să echilibrez totuși viața personală și business-ul.

Și reușești?

Am făcut lucrul ăsta, dar nu sunt foarte mulțumită de rezultat. În continuare consider că, pentru a merge bine, trebuie să fiu personal la magazin, să mă implic total. Am o vânzătoare la magazin, după orele de serviciu merg și eu acolo, am încercat să fac asta mai rar, dar am constatat că trebuie să fiu prezentă. Când sunt eu acolo e altceva. Altfel discuți cu omul care intră în magazin, probabil că se simt pasiunea și implicarea, sunt mai mulți factori.

Atelier A!urea e ca un copil, îl privesc în continuare ca pe copilul meu. Nu mă consider o femeie de afaceri, departe de mine această denumire.

De ce spui asta?

Pentru că nu mă consider așa, eu nu sunt concentrată pe profit.

Totuși, e un business.

Eu nu îl văd așa. Pentru mine e o foarte mare realizare și o împlinire dacă reușesc să-i ofer personei care a intrat în magazin încredere, îmi place să văd cum i se transformă chipul, să îl văd mult mai destins. De asta nu mă văd o femeie de afaceri. Nu stau seara să fac calcule și să văd ce chestii mai comerciale pot să încerc.

Dar ai putea să trăiești numai din magazin?

Nu. Pentru că tot ce este după linia de cheltuieli e reinvestit.

“Îți trebuie și o doză de nebunie!”

În sensul cel mai bun, desigur. Când spune aceste cuvinte, referitoare la antreprenoriat, Cristina e modestă, pentru că nebunia de care vorbește ea înseamnă, de fapt, curajul de a-ți asuma riscuri. Dorința de a face ce-ți place și de a-ți duce la bun sfârșit visele. Încăpățânarea de a merge mai departe. Și puterea de a trece pe obstacole.

Ce planuri mai ai?

Eu visez foarte mult cu ochii deschiși. Visez la un site pe care îl am în plan de foarte mult timp și nu am reușit să îl fac. Vreau să dezvolt Atelier A!urea, tot ce înseamnă acest nume. De la site, până la o rețea de cliente fidele, vreau să organizez evenimente pentru ele, îmi doresc foarte multe lucruri. Care nu sunt și foarte realizabile, din cauza timpului. Dar am planuri foarte mari.

Nu te-ai gândit să îți lansezi și propria colecție vestimentară?

Sursa foto: Johan Rosen

Sigur că m-am gândit la o linie vestimentară marca A!UREA, aceasta se va numi A!URISTIC by Cristina Ivan și este în curs de derulare. Încă mai caut o croitoreasă foarte bună, pentru a pune în practică ideile aiurite pe care le-am pus deja pe hârtie.

Și totuși, în ciuda faptului că nu-ți ajunge timpul să-ți duci la bun sfârșit planurile, nu te gândești să renunți la jobul de la Cameră?

Nu.

Ai cliente celebre?

Da. Persoane cunoscute, actori, cântăreți etc. Nu cred că e relevant să dau nume, dar sunt, vin pur și simplu și sunt naturale, relaxate, nu sunt formale. E plăcut să vezi că poartă A!urea, că vin la atelier.

Ce ai sfătui pe cineva care vrea să intre într-un astfel de business?

În primul rând să se gândească dacă își dorește cu adevărat lucrul ăsta. Mă refer la ideea de a dezvolta un hobby, o pasiune. Să fie sigur că vrea să facă asta, indiferent de rezultat, să știe că riscă totul, chiar dacă se poate trezi că nu a meritat. Trebuie să fii foarte puternic. Dar să existe și o doză de nebunie!

La tine așa a fost?

Da, sau nu știu dacă chiar nebunie, dar o anumită inconștiență. Pentru că eu nu am luat în calcul toate riscurile. La mine, totul a pornit de la zero, în ceea ce privește deschiderea magazinului. E o altă provocare, am învățat multe când am început A!urea și m-am dezvoltat pe multe planuri. Am avut și momente mai grele, dar am trecut peste ele tocmai pentru că am crezut foarte mult în A!urea. Și vreau să merg mai departe!