Cum se naşte o decizie?

Prima remarcă ar fi – pe scurt – cu greu. 🙂 Nu cred să fie om (onest cu propria persoană) care să nu işi amintească de vreun travaliu decizional care i-a scos peri albi. Să fie oare stânga sau să fie dreapta? Cum voi trăi cu mine dacă în loc stânga mai bine ar fi fost să fie dreapta? Şi oare ştiu tot ce am nevoie să fac la dreapta informat destul? Şi ce să fac când unii mă sfătuiesc să o apuc la dreapta, iar alţii în direcţia opusă?

Marea problemă cu decizia e faptul că nu poti şti dacă e bună decât după ce-ai luat-o şi acţionezi în consecinţă.  Nu înteleg prin asta că a încerca să îţi imaginezi (vezi să prevezi) urmările n-ar fi un lucru de folos. E evident util să intuieşti pe baza experienţelor trecute sau a cunoştinţelor acumulate cam ce-ar putea aduce pe viitor decizia prezentă.  Risc controlat adică.  Doar că e tot la fel de-adevărat că nu ai să poti şti (ci doar imagina) exact ce-o să se întâmple. Asta (adică să ştii cu siguranţă) va deveni posibil  doar după ce decizia se naşte şi face primii paşi prin lume. 

Să incercăm un exerciţiu. Să estimăm rapid cam cât la sută dintre deciziile tale de până acum au fost corecte. Majoritatea? Probabil da. Şi chiar dacă înclin să crezi că totuşi au mai fost şi dintre cele “nu chiar bune” printe ele care a fost impactul lor in primă fază şi cât ai reuşit să corectezi din el (cât din efectul de la început îţi mai încurcă viaţa astăzi)?  Şi oare ce ai învăţat din ele?

Fapt este că, orice aş încerca să fac, nu voi putea aduce în lume doar perfecţiune. In plus, poate paradoxal, deciziile mai puţin “deştepte” sunt purtătoare de… deşteptăciune (au o valoare însemnată în procesul meu de învaţare).

Pentru că da, decizia nu vine pe lume neapărat perfectă, dar eu, cel care am decis, am posibilitatea să corectez ce nu-mi convine, pot fi flexibil si atent, dispus să ma adaptez la eventualele corecţii necesare. Şi e firesc aşa,  pentru că eu decid acum ceva ce se va derula în viitor.