Cunoaște-te pe tine însuți sau cum să faci să nu te mai enerveze „muștele”

A fi stresat a devenit o obișnuință, o componentă nelipsită, dar mai ales un termen diluat prin atribuirea pentru lucruri firești.

Ah, ce mă stresează musca asta!

Sunt lucruri care ne deranjează (da! da! da!), dar cărora noi le atribuim puterea de a provoca și cauza leziuni, noi le permitem.

Dimineața…

Nu mă mai stresa, știi că nu suport să vorbesc dimineața!

Iar stau să aștept să vină apa caldă, ce mă stresează ăștia de la RADET!

Nu mă mai stresa înainte de a te duce la grădi! Stai locului să te încalț!

Ăsta poate să-și facă reparații numai sâmbăta? Ce vecini stresanți am!

M-a stresat un prost în trafic.

La serviciu…

Hai la o țigară, că sunt stresat de nu mai pot!

Iar mă stresează șeful!

Mă stresează cu hârtiile, nu putea să-mi ceară prin mail!

Și așa mai departe. Stres, stres, stres, stres peste tot.

Până seara, ajungem să pronunțăm cuvântul stres, sub diferite forme și în diferite contexte, toate cu semnul exclamării în coadă, provocând stres la rândul nostru, atât pentru noi cât și pentru alții. Menținem o încordare la nivel psihic, fiind derajați apoteotic de nimicurile care nu pot fi ocolite. La braț,  tensiunea musculară (doar un exemplu) care întreține o stare proastă a sănătății corporale (de câte ori nu spunem seara ah, ce mă dor picioarele!, ah, ce mă doare spatele). De Ah, ce mă doare capul!, nici nu mai aduc aminte. În timp, fără să ne dăm seama, apare stresul ca boală reală, cu parafă.

Utopia constă în faptul că toate acestea se întâmplă deși suntem bombardați cu topuri și pași pentru a scăpa de stres, cu statistici și cercetări care spun de la stresul la locul de muncă poate fi cauzat de prea mulți sefi, până la lumina artificială scade productivitatea angajatului, poate și până la musca intră pe geam sau pe ușă. Toate adevărate ca posibili factori de stres, dar ce facem cu aceste studii? Le citim, ne gândim la ele în timp real când avem ochii pe cuvinte (Zice bine articolul ăsta, așa e!), ne întâlnim cu cineva cunoscut și dăm informația mai departe (Am citit azi că a avea prea mulți șefi reprezintă un factor de stres) și, poate, ne gândim mai profund și procesăm informația pentru a găsi soluții.

Acest poate este puțin probabil. Pentru că a ajunge la soluții înseamnă a ajunge la ceva despre care se vorbește din ce în ce mai mult, dar în legătură cu care se face de fapt foarte puțin – dezvoltarea personală.

Pare simplu să aplici și astăzi cunoaște-te pe tine însuți cât timp, de la Socrate încoace, tot vorbim și vorbim despre asta. Nosce te ipsum! Nosce te ipsum! Vorbim atât de mult, atât de iscusit, atât de studiat, atât de bazat, încât uităm să mai și facem. Dacă ar fi să mă duc puțin în zona absurdului, sunt situații în care ajungem să acumulăm stres din dorința de a ne cunoaște mai bine, despicând firul în patru milioane de alte fire, inutil. Nu ne ajută nici statisticile, nici topurile, nici miile de sfaturi care ne spun Dacă faci așa, vei înlătura stresul! De ce?

Am aflat că, în Australia, mai mult de jumătate din populația care muncește, aproximativ 3,2 milioane de oameni, suferă de stres din cauze legate de locul de muncă. Majoritatea au insomnii din aceste cauze și două milioane dintre aceștia au probleme în relația de cuplu. Tony Wilson, autorul articolului, a găsit patru metode care pot remedia problema, nu doar pentru cele trei milioane de australieni, ci și pentru mine, pentru tine și pentru restul populației: somnul (7-8 ore pe noapte în mod ordonat cu ore de culcare si trezire fixe), nu exagera cu exercițiile fizice (prea mult exercițiu fizic duce la stres, prin creșterea presiunii sângelui, creșterea adrenalinei etc. și înlocuirea cu yoga, pilates, tai chi și alte metode de exercițiu fizic mai puțin solicitant), reducerea cantității de zahăr consumat (reacțiile chimice ale unui organism înbuibat cu zahăr sunt dezastruase, pe lângă ceea ce știm foarte bine deja – nu alimenta corpul cu mai multă energie decât consumă) și găsește măcar trei momente pe zi, în care să-ți aloci 10 minute de pauză (fă o plimbare scurtă în parc sau pur și simplu așează-te undeva și stai cu gândurile tale, fără să faci nimic).

A, păi asta știam și eu!

Te-am auzit!

Aproape că aud și cele 3 milioane de australieni spunând același lucru, plus restul oamenilor aflați în aceleași situații. Și eu știam asta! O reprezentație de succes a corului Știam asta!. Aplauze!

Unde greșim? Unde se pierde informația? Unde am uitat ceva în contextul în care nu suntem deloc străini nici de nevoia de dezvoltare personală, nici de statistici, nici de topuri, nici de soluții?

Suntem mulțumiți cu nivelul atins prin dezvoltare personală spunând Gata! Mă cunosc foarte bine. La anii mei, am văzut multe, știu exact ce trebuie să fac! (…) Pentru ca, mai târziu, să ne surprindem din nou cu…

Ah, ce mă stresează musca asta!

Dacă de mii de ani știm că aceste insecte există, cum se face că, după ce ne și le cunoaștem atât de bine, ne stresează în continuare? De ce ne împiedicăm de lucuri mărunte, pe care le hiperbolizăm până când ajung să ne dirijeze?

Un răspuns, cu mai mulți pe pași de urmat pentru a fi și aplicat corect, este – nu folosim corect dezvoltarea personală. Dezvoltarea personală nu folosește la nimic dacă nu ne folosim de cunoașterea proprie pentru a ne plasa în contextul potrivit. Cu alte cuvinte, eu sunt eu, știu exact cine sunt, dar uit că musca există, că șefii sunt doar mai mulți, că mă fură peisajul pe bandă la sală, că am mâncat zece tablete de ciocolată. De ce-oi fi atât de obosit, că doar am dormit azi-noapte? Serios?

Dezvoltarea personală ajută doar dacă reușești mai apoi o poziționare personală în spațiile în care te desfășori ca individ, de la micro la macro, de la casa cu muște la compania cu prea mulți șefi, de la satul părăsit până la orașul cu prea mulți locuitori, de la job-ul cu prea mulți șefi la statul cu prea mulți parlamentari.  

Lipsa plasării în contextul potrivit este, de fapt, principala cauză de stres. Dacă primul pas a fost făcut și dezvoltarea personală continuă, are rezultate.