Daca taceai…coach ramaneai

Haideti sa abordam una din “tehnicile” elementare ale relatiei de coaching, despre care se “vorbeste” prea putin – tacerea.

Comunicam… in tacere

In studiile dedicate comunicarii orale, exista regula conform careia doar 7% din comunicare are loc prin intermediul cuvintelor, restul datorandu-se limbajului paravebal (38% – intonatie, ton, viteza) si a celui nonverbal (55%).

Astfel, desi ne raportam deseori la cuvant ca singur vehicul al comunicarii, tacerea poate comunica deseori mai mult si mai intens decat cuvantul.

Tacerea este de aur… si in coaching

In coaching, ca si in cazul altor metode terapeutice non-directive (de exemplu, psihanaliza), tacerea este una din tehnicile cele mai folosite, dar si cele mai controversate. Pentru un ochi neavizat, tacerea poate uimi, intriga si genera frustrari – “La urma urmei, platim pe cineva care nu “ne face” nimic, iar pe deasupra mai si tace?”

De ce avem nevoie de tacere in coaching? Pentru a genera spatiul necesar pentru reflectie. Pentru a invita in mod subtil clientul sa inceapa si implicit sa isi asume responsabilitatea.

Tacerea aduce liniste, calm si echilibru. Poate cel mai important, tacerea inseamna prezenta – in tacere, coachul este impreuna cu clientul sau. Astfel, tacerea este diferita de pasivitate, tacerea este o comunicare care nu mai are nevoie de cuvinte.

In coaching, tacerea este de altfel un “indicator” subtil al experientei si profesionalismului coachului. Cu cat coachul se grabeste sa isi aduca pretioasele idei, cu atat putem suspecta ca avem de-a face cu un incepator.

Cum putem folosi tacerea?

In comunicare (deci si in coaching), tacerea trebuie folosita cu masura si intelepciune.

Astfel, ca intr-o reteta straveche de alchimie, ajuta gasirea momentului si a “dozei” necesare, in functie de context si de interlocutor. De exemplu, o persoana poate primi momentele de tacere cu incantare, pe cand pentru altcineva tacerea poate fi interpretata ca indiferenta sau ostilitate.