Hot Now

Dansul distructiv al relaţiilor dramaturgice

28 02 2012, Cristi Ariton , 2 comentarii, 5.461 afisari

Titlul este compus din două concepte. Primul este preluat din cartea “ADN-ul relaţiilor” (Garry Smalley) iar ultimul din “Viaţa cotidiană ca spectacol” (Erving Goffman). “Dansul distructiv” descrie o acumulare periculoasă de elemente negative nerezolvate corespunzător. “Relaţii dramaturgice” sunt acelea în care naturaleţea şi sinceritatea sunt înlocuite de către indivizi-actori cu “măşti sociale”.

Relaţiile dramaturgice sunt nocive pentru că produc capital social fals, fiecare “actor” fiind preocupat să producă în faţa celorlalţi cea mai bună imagine despre sine. El este interesat de binele colectiv doar în măsura în care acesta îl constrânge (munca în echipă, evitarea unor sancţiuni).

Graţie unor prieteni, am ajuns să cunosc foarte bine cazul unei organizaţii în care dramaturgia socială este foarte răspândită la nivel de atitudini şi practici. Aparent, lucrurile funcţionează bine, organizaţia are un rating superior în industria în care activează, atmosfera de lucru e cordială. Însă, din relatările angajaţilor reiese că bârfa e la loc de cinste, feedbackul se transmite prin terţi, criticile directe sunt evitate şi în ciuda unor conflicte semnificative se menţine o faţadă formală sau chiar amabilă între cei implicaţi. Unii angajaţi folosesc un limbaj codat pentru a-i ridiculiza pe ceilalţi menţinând  în acelaşi timp aparenţele. Bârfa, conflictele şi proastă comunicare dintre angajaţi amplifica nevoia acestora de a se justifica şi de a-şi restabili imaginea în ochii celorlalţi.

Din discuţiile avute am conturat 4 efecte negative ale acestei stări de fapt: demotivarea, mediu de lucru neplăcut, creşterea numărului de conflicte, demisii. Corelând detaliile, se poate deduce o legătură cauzală între ele.

La modul general relaţiile dramaturgice nu se opresc aici. Pe forumuri şi pe bloguri circulă o mulţime de sfaturi despre cum să pierzi timpul la birou, cum să pari mereu ocupat, cum să nu fii prins făcând altceva, cum să pozezi în angajatul ideal. Dincolo de comicul lor, acestea fac trimitere la realitatea din companii. Românescul şi celebrul “Mircea, fă-te că lucrezi” are acum un corespondent adaptat tehnologic. Aceasta aplicaţie îţi transformă contul de Facebook într-un tabel excel păstrând toate funcţiile unui cont obişnuit.

În încheiere, vă recomand cazul dramaturgiei sociale în mediul corporativ francez, într-o analiză a unui renumit profesor de sociologie (Radu Baltasiu, Măştile şi competitivitatea). Orice sugestie cu privire la reducerea dramaturgiei sociale în organizaţii este binevenită în comentarii.

Comentarii (2)
  1. Cristina Saracu spune:

    „Dramaturgia sociala” apare acolo unde nu exista valori reale, traite de individ.
    De ce? Pentru ca valorile sunt inlocuite de aparente,de tipul „noua ne pasa”, dar in fond pentru pretul multumitor persoana respectiva isi vinde si cel mai bun prieten, eventual pe cel care l-a invatat tot ce stie in jobul acela (de multe ori pentru aparenta unui avantaj… din pacate).
    Dintr-o alta perspectiva – este intretinuta prin lipsa de valori la nivelul organizatiilor; e trist, dar am preluat multe slogane fara continut.
    Managerii de top carora le pasa cu adevarat de oameni si se comporta in consecinta sunt priviti ca niste ciudati intr-o lume a egoismului ce tinde spre absolut…
    Partea frumoasa a povestii e sa refuzi acea masca sociala, sa ramai tu exprimandu-ti personalitatea si valorile cu care ai ales sa traiesti.

  2. Andreea Mihnea spune:

    Imi place plasticitatea formularii si recunosc foarte bine dansul, mai bine-zis dansul de societate care in anumite medii devine un fel de „macarena” ale carei reguli trebuie macar sa le recunosti daca nu chiar sa le poti demonstra.
    Aici intervine rolul unui HR bun care, pe o parte poate acomoda in organizatie instrumentele clasice de tip „360 degree feed-back” care, aplicate cu buna-credinta vor reflecta cu siguranta mecanismele dramaturgice disimulate in activitatile uzuale. Pe de alta parte, daca HR-ul este suficient de credibil si este dorit ca un Co-pilot al carmuirii echipelor de leaderi dpdv al relatiilor interumane de catre autoritatea suprema, acesta poate demasca practicile respective si le poate adresa; dar doar daca autoritatea de business isi doreste impact pe termen lung.
    Ma tem ca daca nu masuram comportamentele oamenilor prin masurarea perceptiilor acestora vom avea putine sanse sa construim un mediu sanatos in organizatii. Daca as fi „autoritatea suprema” intr-o companie si mi-as dori-o durabila si fara pierderi de oportunitate din cauza atitudinii „just in time” a oamenilor din ea, as implementa cu siguranta un sistem de monitorizare similar cu cel al P&L-ului lunar:
    – indicatorii de climat (anual)
    – 360 d fb (anual, pt pozitiile cheie, cu impact in planul de dezvoltare)
    – manager feed-back (perceptia celor condusi care trebuie sa faca parte din evaluarea de business a fiecarui manager).

    Imi place mult subiectul ales astazi, poate dezvoltati si cu alte articole / link-uri.

    Andreea

Adauga comentariu

Cele mai noi

BusinessMark are plăcerea să invite specialiștii în resurse umane, employer branding și talent aquisition la conferința „Tomorrow@work”, ce va avea loc marți, 21 martie 2023, la București – JW Marriott Grand Hotel, cât și online. Peste 20 de specialiști români și internaționali vor vorbi despre cum va arăta munca în viitor și cum ne putem […]

Detalii

SoftServe, unul dintre cei mai mari furnizori de soluții digitale din Europa, care a intrat pe piața locală  în mai 2022 și a angajat deja aproape 70 de persoane în centrul de dezvoltare local, a accelerat procesul de recrutare și caută specialiști de top în tehnologii de ultimă generație precum Omniverse și Big Data. Potrivit […]

Detalii

Mullen anunță numirea Ancăi Iuhas în funcția de Head of Strategy, un profesionist cu aproape 20 de ani de experiență în publicitate. În noul rol, Anca va fi responsabilă de dezvoltarea și execuția inițiativelor strategice, consolidând produsul agenției din acest punct de vedere. Expertiza sa contribuie la dezvoltarea soluțiilor creative multi-channel, bazate pe analiza datelor […]

Detalii

Dora, robotul de recrutare, dezvoltat de o echipă de experți, a ajuns la impresionanta cifră de 1 milion de interviuri, în încercarea de a simplifica și eficientiza procesul de recrutare pentru companii și candidați. Un robot de recrutare automatizeză sarcinile repetitive Dora este o unealtă de asistență pentru recrutori, care automatizează anumite sarcini și ușurează […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter