De ce respir ușurat

Am primit, urmare a articolului publicat aici săptămâna trecută, pe forumurile ad-hoc de pe PortalHR şi LinkedIn, un număr de comentarii interesante. În afară de aprecieri, pentru care mulţumesc umil, o parte semnificativă dintre comentariile primite conţin, surprinzător (cel puţin pentru mine), mesaje de compasiune şi de încurajare (unele chiar emoţionante) privind practicarea meseriei de recrutor. Dată fiind consistenţa lor, mă simt obligat să răspund. Am hotarât, în consecinţă, să amân pentru săptămâna viitoare tema ce iniţial îmi propusesem să v-o supun atenţiei astăzi şi să fac loc, cu amabilitatea gazdelor mele de la PortalHR, motivelor pentru care sunt convins că nu merit compasiune.

Iată, aşadar, de ce respir uşurat:

Mai întâi pentru că uriaşa majoritate a candidaţilor care se aşază, în faţa mea, pe fotoliul de interviu sunt greu de asimilat cu cei evocaţi săptămâna trecută. Sunt oameni echilibraţi, care ştiu să aleagă o vestimentaţie decentă şi un comportament adecvat unei astfel de împrejurări. Sunt oameni care ştiu ce vor şi ştiu să-şi vândă cât mai bine candidatura. Deşi personajele portretizate în articol reprezintă, atât de fidel cât m-a servit memoria, candidaţi reali (pentru o parte îmi amintesc şi numele), sper că nu v-aţi imaginat că i-am văzut, unul după altul, într-o zi de interviu. Fireşte că brăţara deasupra gleznei, casca de motociclist SS sau cercelul în nas au fost apariţii meteorice şi singulare (nu şi negrul sub unghii sau părul din nas, din păcate) în ani buni de activitate. Dar tocmai ineditul lor m-a făcut să le reţin şi să vi le dau drept exemple.

Apoi, pentru că piaţa de muncă evoluează şi, chiar dacă cu sincope, replieri bugetare şi excese, transformările petrecute sunt, în opinia mea, în general pozitive. Pe de o parte, constat cu plăcere că abordarea de către recrutori şi, mai ales, de către angajatori a procesului de recrutare se profesionalizează. Sunt tot mai clare cerinţele şi aşteptările de la viitorul angajat (lucru care ne uşurează munca şi ne creşte rata de succes) şi tot mai precise şi mai eficiente tehnicile şi metodele de selecţie şi evaluare. Pe de altă parte, persoanele preocupate de propria carieră devin tot mai sensibile la compatibilitatea unui job cu propriile obiective. Servicii noi, personalizate (Career coaching, spre exemplu) încep să-şi facă simţită prezenţa în piaţă, iar ăsta e semn de maturitate.

Şi, „last but not least”, pentru că îmi place ceea ce fac. Am avut, cu câţiva ani în urmă, o şedinţă cu mine însumi în care s-a decis, cu unanimitate de voturi, să-mi optimizez viaţa. Adică să-mi câştig banii de pâine şi de Fanta de struguri (ştiu, e nocivă, are E-uri, etc.) făcând doar ceea ce-mi place. Iar recrutarea a fost una dintre primele îndeletniciri care a trecut de acest filtru autoimpus. Pentru că mă ajută să cunosc şi să înţeleg în mod nemijlocit modele şi procese de business şi culturi organizaţionale din mai toate domeniile de activitate economică (şi nu numai). Dar, mai ales, pentru că am astfel oportunitatea să cunosc mereu oameni interesanţi, cu poveşti şi experienţe de viaţă şi profesionale deosebite.

Sper din toată inima să-mi înmulţesc, în perioada următoare, plăcutele experienţe prilejuite de practicarea acestei activităţi, întâlnindu-vă fie în calitate de client, fie în cea de candidat. Şi să respir uşurat din primele secunde.

Află mai multe despre Dragoș Popescu aici.