Desfiintarea miturilor (prima parte)

Câţi dintre noi nu credem că dacă am putea să plecăm la un moment dat dintr-o multinaţională şi să lucrăm într-un ONG, viaţa noastră ar fi mult mai împlinită sau că ajutând persoane în vârstă, bolnavi cu diferite afecţiuni, copii, am deveni persoane mai bune.

Sunt fericiţi cei care au avut o astfel de experienţă. Există şi persoane ca mine, care nu s-au regăsit atât de uşor după o astfel de schimbare.

Voi vorbi azi despre mitul „Dacă aş lucra într–un ONG, mi–ar fi mult mai bine.”

În lista mea de mituri acesta a ocupat multă vreme primul loc. Mă bucur nespus să constat, după ce am lucrat câteva săptămâni într-o fundaţie şi multe luni pentru a-mi descoperi propriile ţeluri, că acest mit a dispărut.

Ce doresc de fapt să transmit este că lucrând pentru o organizaţie non-profit poţi să te regăseşti, însă numai dacă ai înţeles cine eşti.

Să înţelegi cine eşti este dificil, pentru că în jurul nostru se face foarte mult “trafic de influenţă”. În mod inconştient oamenii recurg la influenţare. Când mergi la un seminar, vorbitorii încearcă să influenţeze. Deschizi televizorul, dai din nou de oameni care influenţează. “Trafic de influenţă” se face şi în familie, soţul, soţia, copiii, părinţii, chiar şi noi înşine recurgem deseori, repet inconştient, la influenţare.

În acest context este foarte dificil să înţelegem, în funcţie de cine sau de ce, ne stabilim ţelurile. De cele mai multe ori ajungem să luăm decizii care nu sunt, în nici un caz, aliniate cu ce ne dorim noi. Luăm decizii aliniate cu ce doresc cei care ne influenţează cel mai tare.

Dar cum să ne ferim de influenţe? Cum putem descoperi că ne aflăm pe un drum greşit? Cea mai eficientă busolă este reprezentată de emoţiile noastre. Emoţiile ne dau imediat de veste că ţelul nu ne aparţine. Iar modul în care o fac este unul deosebit de eficient şi se numeşte sabotaj. Când simţim că suntem furioşi, că suntem deprimaţi, că rezistăm emoţional sau suntem sfâşiaţi de ceea ce americanii numesc „mixed feelings”, suntem atenţionaţi că ne îndreptăm în direcţia greşită.

Din propria experienţă am identificat şi alte simptome ale sabotajului, care aparent nu au legătură cu emoţiile şi anume, tendinţa de a amâna la nesfârşit, lenea, lipsa de energie, senzaţia de epuizare, dorinţa de izolare.

Problema este că în această situaţie, în care suntem sabotaţi şi în care soluţia ar fi depistarea influenţelor, de cele mai multe ori alegem să punem şi mai multă presiune pe noi. Repetând acest ciclu ori de câte ori ne întâlnim cu genul de influenţe care au efect asupra noastră, nu facem decât să devenim tot mai confuzi şi tot mai obosiţi.

Înainte să vă pierd cu totul, voi reformula mitul introdus mai devreme, conform celor descrise până acum.

Obişnuiam să îmi spun:

„Dacă aş lucra într–un ONG, mi–ar fi mult mai bine.”

În prezent îmi spun:

“Dacă aş descoperi toate activităţile care mă fac să mă simt plină de energie pe parcursul întregii zile şi să mă simt în contact cu partea cea mai autentică din mine, mi–ar fi mult mai bine.”

Dacă nu putem conştientiza nimic din cele de mai sus, este de preferat să putem afirma:

“Dacă aş lucra într–un ONG, pentru că am descoperit în timpul voluntariatului că mă simt plină/plin de energie pe parcursul întregii zile, că nu am simţit când trece timpul şi că în mod miraculos mă simt în contact cu cea mai autentică parte din mine, mi-ar fi mult mai bine.”

Despre Mirela Vasluian poti afla mai multe aici, sau citind blogul ei, Eimaginatie.