Despre greșeli

Există greșeli și greșeli: mai grave sau mai puțin grave, cu consecințe serioase sau nu și nu există om să nu greșească. Greșelile se întâmplă și pretenția de a le eradica din viețile sau organizațiile noastre este o așteptare nerealistă cu un enorm potențial de a genera frustrări – ca orice așteptare nerealistă. A încerca permanent să fii mai bun și mai performant decât ai fost ieri e una; a-ți interzice dreptul de a face greșeli, cu totul alta. Credeți-mă, știu ce spun: am fost crescută într-o cultură a perfecționismului și mi-a luat multă vreme să accept că ea nu este corectă. Îmi va lua probabil încă și mai mult timp ca să și pun în practică relaxat această învățătură – dar asta este altă discuție.

Singura greșeală într-adevăr gravă este cea din care nimeni nu învață nimic. Greșelile din care nimeni nu învață nimic sunt cele neasumate, ascunse, aruncate în cârca altora. Greșelile pe care le “facem uitate”, despre care nu vorbim, realitățile pe care le distorsionăm în mintea noastră până într-acolo încât ceea ce am făcut sau spus nu mai este o greșeală, ci o consecință firească a unei anumite împrejurări, a acțiunilor altor persoane sau pur și simplu a modului în care erau aliniate planetele. Greșeala din care nimeni nu învață nimic se va repeta, la nesfârșit. Până când cei implicați vor învăța ce este de învățat pentru ca această repetare să ia sfârșit. Da, pentru greșeli trebuie să și plătim: un preț corect, în dreaptă legătură cu consecințele pe care le-am produs. E just să fie așa. După ce am platit prețul însă, nu trebuie să fim aruncați în lada de gunoi a organizației sau comunității, nu trebuie să ni se retragă încrederea. Astfel, vom avea curajul să continuam și, în plus, imensa motivație să ne ridicăm la înălțimea încrederii care ni s-a acordat, învățând să facem mai bine ceea ce n-am știut să facem atât de bine ieri.

În multe dintre organizațiile, familiile sau comunitățile din care facem parte, greșeala nu este însă permisă. Este mai acceptabil să prezinți explicații și să manipulezi faptele pentru a ascunde greșeala, decât este să o recunoști deschis și să înveți să nu o mai repeți. A recunoaște o greșeală înseamnă a-ți atrage în mod automat un blam fără milă; a accepta o vină te face să te simți vulnerabil și nesigur. Pentru a nu ajunge în situația de a fi nevoit să gestionezi o greșeală, preferi să-ți măsori de o mie de ori gesturile, să-ți reprimi spontaneitatea, creativitatea, să-ți cenzurezi inițiativele; preferi să înaintezi cu pași mici și “siguri” decât să riști a te expune la critică și învinovățire. Blame culture. Dar oricât de mici ar fi pașii pe care îi faci, oricât de mult ai dori ca orice mișcare să fie una “sigură”, nu te poți feri în totalitate de greșeală din simplul motiv că mișcările mai lente și precauțiile nu compensează lipsa învățării. Nu ne naștem învățați: dacă nu știu să fac un anumit lucru, oricât de încet l-aș face și oricâte precauții mi-aș lua, tot nu voi ști să-l fac bine până nu-mi dau voie să învăț – inclusiv din greșeală.

Singura soluție poate fi să evit să mai fac ceva! Unii oameni încearcă să aleagă calea asta: evită sa incerce lucruri noi, nu se aventurează pe teritorii nebătute, sau se ghidează permanent după părerea unui șef, părinte sau prieten. Încercările de a ieși de sub această “tutela” a precauției și îndrumărilor se soldează adeseori cu eșecuri (deoarece permanenta “tutelă” nu a permis suficientă învățare), eșecuri care devin argumente fără drept de apel pentru a se întoarce la regimul precaut de care au avut pentru o clipă curajul să se îndepărteze. Mai există și cei care reacționează cu agresivitate în momentul în care se simt în pericolul de a trebui să admita o eroare, de regulă manipulând realitatea sau lovind în cei din jur, până când sub o formă sau alta aceștia devin la rândul lor “vinovați”.

Cui aparține vina nu este important decât ca punct de plecare pentru identificarea comportamentului care data viitoare poate fi diferit, pentru a produce rezultate mai bune, atât. Da, știu: am folosit cuvinte pe care suntem educați să le evităm: greșeala, vina; însuși faptul că au devenit cuvinte-tabu, dă o indicație asupra felului greșit în care am fost educați să le receptăm. Da, greșim. Da, uneori suntem vinovați. Dar greșeala și vina nu ne vor costa viața, ci ne vor învăța să fim mai buni, mai spontani și mai creativi – mai utili nouă înșine și organizațiilor noastre.