Despre responsabilitate… altfel

A fost odată ca niciodată… un om care în căutarea desăvârșirii mai avea de făcut un singur lucru până la iluminare: o călătorie pe mare. Și așa ajunge el pe un vas împreună cu alții care și ei erau departe pe această cale. La un moment dat, se simte apropierea unei furtuni mari, cerul se înnegurea în depărtare. Toată lumea se așează în meditație, rugăciune (fiecare după practica proprie) ca să treacă cu bine peste încercarea ce se apropia de ei. Omul nostru, în schimb, se gândește ce are de făcut în această situație, care să-l ajute cel mai mult pe sine, și apoi pe ceilalți. Prin urmare, se duce și mănâncă foarte bine, apoi se îmbracă cu haine groase și impermeabile pentru ploaie. Urcă pe punte și vede că furtuna era foarte aproape, începuse deja să plouă. Se gândește ce ar putea să facă în cazul în care vasul se scufundă. Așadar, se urcă pe cel mai înalt catarg, gândindu-se să ajungă cât mai târziu în apă. Ceea ce se și întâmplă. În tot acest timp, colegii lui de călătorie meditau și se rugau. Ajuns în apă, singurul lucru pe care îl mai poate face este să înoate până la sfârșitul puterilor. Înoată, înoată, și într-un final, chiar înainte de a-și da ultima suflare de oboseală, Spiritul mării îl ajută și îl duce la mal.

Această poveste a cărei sursă nu o mai știu îmi revine în minte de fiecare dată când am clienți care se simt demoralizați că nu-și ating obiectivele din motive care nu țin de ei (adică foarte des). Aici sunt multe de povestit: odată, obiectivele probabil nu sunt bine setate din start, nu sunt reevaluate pe parcurs, nu se ajustează creativ la mediu, și așa mai departe. Oricum, elementul comun în toate ipostazele îl constituie, din punctul meu de vedere, ideea de responsabilitate personală. În orice moment al parcursului unui drum (cu un obiectiv setat sau nu) există o delimitare foarte fină, o graniță aproape imperceptibilă între ce îmi oferă mediul și ceilalți oameni și ceea ce am eu de făcut și care ține exclusiv de mine. Dezvoltarea capacității de a face această diferență între aria de influență personală (adică propria persoană) și restul lumii, și de a urma consecvent cu tot potențialul ceea ce ține doar de fiecare dintre noi, este esențială în ziua de astăzi pentru un om de succes, indiferent de domeniu. Aceasta este responsabilitatea.

În povestea noastră, deși obiectivul eroului nostru era iluminarea, nu mijloacele clasice (meditația sau rugăciunea) l-au ajutat în contextul dat, ci gândirea extrem de pragmatică a lucrurilor pe care le are de făcut în acea situație pentru binele său și care țin de exclusiv de sine. Nu a lăsat controlul propriei persoane în responsabilitatea altcuiva, care eventual să-l salveze. Salvarea a venit abia după ce s-a asigurat că face totul și a făcut totul ca să iasă singur din acea situație.

Așadar, când vă setați un obiectiv, întrebați-vă: În ce măsură ține de mine împlinirea acestui obiectiv? Dacă răspunsul nu este 100%, e nevoie să ajustați obiectivul. Cum îmi definesc responsabilitatea personală în diferitele posibile contexte? Ce stă în puterea mea să fac și ce nu?

Iar dacă unele lucruri nu sunt în puterea voastră și nu ies cum vreți voi, urmează antrenarea stării de detașare. Dar aceasta este o altă poveste.