Despre suflatul în iaurt

“Cine s-a ars cu ciorba suflă și în iaurt”, se spune.

Vă spun din capul locului că deși înțeleg că un asemenea fenomen poate apărea, deși înțeleg că este legitim să facem tot posibilul pentru a evita repetarea unor experiențe care ne-au afectat cândva… nu mă pot abține să nu zâmbesc imaginându-mi un om stând la o masă și suflând de zor într-un păhărel de iaurt – fie el și cu bifidus essensis!

Nu, iaurtul nu este ciorbă.

Nu, iaurtul nu are cum să ne ardă.

Mai mult decât atât, nu toate ciorbele ard și avem tot ce ne trebuie (cum ar fi: inteligență, spirit de observație etc) pentru a înțelege cum putem să evaluăm corect temperatura unei ciorbe pentru a ne asigura că nu ne va arde. “Soluții” precum a sufla în orice aliment lichid sau a scoate ciorba definitiv din meniul nostru mi se par departe de a fi în vreun fel utile.

Desigur, o experiență negativă ne va face să fim precauți atunci când avem senzația că întâlnim un context similar. A fi precaut nu înseamnă însă a generaliza fără discernământ. În primul rând, chiar dacă se aseamănă, nu există două situații perfect identice. Apoi, nu există doi oameni la fel; în situații similare, este foarte probabil ca ei să se comporte diferit.

Dacă, spre exemplu, am avut un eșec într-o recrutare în urma căreia candidatul ales avea ochi albaștri, este oare legitim și normal să iau decizia ca de atunci încolo să privesc cu suspiciune orice candidat cu ochi albaștri? Am „dreptul“ să fac asta, desigur – am însă și dreptate?

Sunt sigură că ați auzit și voi argumente de tipul: „nu angajez femei sub 30 de ani deoarece vor face un copil și mă vor lăsa baltă“, sau „nu angajez persoane necăsătorite deoarece toate au probleme emoționale“ sau“ absolvenții unei universități private sunt lipsiți de valoare“. Pe mine, recunosc că asemenea argumente mă întristează.