Secțiune susținută de

Digitalizare, egalitate de șanse și investiția în bunăstarea angajaților – în discuție la HR Summit Timișoara

Portal HR \ Actual \ Digitalizare, egalitate de șanse și investiția în bunăstarea angajaților – în discuție la HR Summit Timișoara

Digitalizarea generează constant modele de business noi, iar 30% din veniturile sectoarelor industriale vor fi realizate prin modele noi de afaceri în 2020. În același timp are un impact major asupra societății și angajaților. O treime din seturile de competențe asociate locurilor de muncă viitoare vor conține elemente care nu sunt considerate „de baza” astăzi. Tehnologia, evoluția ei și digitalizarea au un impact semnificativ asupra modului în care muncim. Digitalizarea și efectele ei asupra pieței muncii este tematica pe care Ștefan Tarța, Director Adjunct Resurse Umane, BNR o va aborda în cadrul HR Summit Timișoara, pe 26 Aprilie 2018.

Ștefan Tarța are o experiență de peste 17 ani în resurse umane, activând în sectorul bancar încă din anul 2001. Pe parcursul carierei sale, a ocupat funcții de Recruitment Supervisor, Recruitment Manager sau HR Business Partner. Din anul 2012 este alături de Banca Națională a României în calitate de HR Department Adviser, în prezent ocupând funcția de Director Adjunct al Direcția Resurse Umane.

Egalitatea de șanse – de la #metoo la realitatea noii lumi digitale

Discutăm în principal despre conștientizarea nevoii reale de echilibru între femei și barbati în relațiie de muncă moderne, identificarea pârghiilor legale ce pot fi utilizate pentru depășirea barierei reprezentate de atitutinea “politically correct” și implementarea unor soluții concrete pentru evitarea abuzurilor. În România lui 2018, ne întrebăm în ce măsură conceptul “equal pay” poate fi o realitate sau rămâne o utopie. Nu în ultimul rând, dorim să dezbatem provocările femeilor care doresc să aibă o carieră de succes fără a renunța la “meseria” de mamă”, declară  Anca Vătășoiu, Managing Associate, Mușat & Asociații.

Anca Vătășoiu este speaker în cadrul HR Summit Timișoara, unde discută despre Egalitatea de șanse – de la #metoo la realitatea noii lumi digitale. Anca este Managing Associate și coordonatorul departamentului de dreptul muncii în cadrul casei de avocatură Mușat & Asociații. Avocat specializat în dreptul muncii, cu experiență de peste 10 ani, Anca oferă consultanță în legătură cu aspecte complexe de dreptul muncii, precum: redactarea și negocierea contractelor de muncă individuale sau colective, consilierea echipelor de management, conflicte de muncă, restructurări sau transfer de angajați în cadrul operaţiunilor de fuziune, divizare, transfer de active sau transfer de portofolii, planuri de concediere colectivă sau de plecare voluntară, planuri de beneficii pentru angajați, lititgii de muncă.

Plan now, enjoy the future

Discutăm de ani buni despre modalități innovative de motivare a angajațiilor, despre beneficii salariale și extrasalariale care au menirea să îi facă pe angajați să lucreze “cu drag și spor”. Companiile optează pentru beneficii care depășesc banalul – precum teambuildinguri în Thailanda sau Bali – dar și pentru beneficii des întâlnite în practică, precum fructe proaspete la birou, abonamente la sala de sport. “Propunem ca punct de discuție un beneficiu important pentru viitor – pensiile facultative. Chiar dacă nu declarăm acest fapt, este important pentru noi – atât din punct de vedere financiar cât și mental – să menținem un standard de viață peste medie pe tot parcursul vieții noastre, în special după ce ieșim de pe piața muncii.”, declară organizatorii.

Pensiile facultative, ca instrument motivațional pentru angajați este un subiect abordat în cadrul Conferinței de Resurse Umane HR Summit Timișoara, de către Geta Butar, Unit Manager, NN Timișoara.

Economistă la bază, Geta și-a început activitatea în cadrul NN în 1998, debutând în poziția de consultant. De-a lungul experienței sale profesionale, Geta a învățat să gestioneze relațiile cu oamenii și să îi sprijine în dezvoltarea acestora. A început cu recrutarea de candidați și instruirea acestora pentru a deveni consultanți financiari în domeniul asigurărilor de viață și a pensiilor private. În prezent, dincolo de activitatea în cadrul NN, se implică în organizarea de evenimente de educație financiară în rândul tinerilor și în companiile care pun preț pe viața personală și finaciară a angajaților lor.

Despre HR Summit – The SuperHeRoes Conference

Conferința de Resurse Umane HR Summit Timișoara are loc pe 26 Aprilie în incinta Hotel NH Timișoara. Partenerii evenimentului sunt: NN, Mușat și Asociații, Undelucrăm.ro, Equatorial, IAP Attornyes. Detalii despre agenda evenimentului sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului: www.timisoara.hrsummit.ro.

Data articol: aprilie 12, 2018

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam