E mai ușor să reziști la început decât mai târziu

Ideea articolului din această săptămână mi-a venit stând de vorba cu cineva despre un proiect care avea de suferit deoarece asociatul său avea ceea ce se numește o “personalitate dificilă”…“Nu-mi permit să aleg cu cine mă asociez”, mi s-a spus; “Merg înainte și sper că partenerul meu se va calma și că eu voi fi în stare să gestionez și următoarele crize”…

“Nu-ți permiți să NU alegi cu cine te asociezi”, mi-a venit să replic; nu am făcut-o cât de vehement mi-aș fi dorit deoarece rolul meu era să ascult empatic și nu mi se cerea părerea (am greșit adeseori expunându-mi o părere care nu fusese cerută – dar despre asta, poate vorbim săptămâna viitoare. 🙂

Revenind, observ cu din ce în ce mai multă claritate faptul că (paradoxal?) atunci când ești sub presiune sau într-o situație dificilă, deși aparent este bine să “te faci frate cu dracul până treci puntea”, opusul poate fi de fapt o soluție mult mai înțeleleaptă.

A te face frate cu dracul presupune a fi capabil să gestionezi personalitatea complicată și imprevizibilă a acestuia; sau cel puțin, presupune să reușești să treci cu vederea (fie și numai temporar) caracteristicile temperamental-comportamentale ale lui “Aghiuță”; or, tocmai atunci când ești sub presiune, capacitatea de a analiza și gestiona calm și clar situații și interacțiuni poate fi mai scăzută decât în mod normal.

Cercul este vicios: pe măsură ce presiunea crește, riscul de a reacționa prost sau pripit în fața provocărilor crește și el. Pe măsură ce-ți scapi reacțiile de sub control, presiunea crește și ea în continuare. Repetat, acest cerc poate duce către accentuarea dificultăților și nu către rezolvarea lor, așa cum aparent ar fi de așteptat. Adaugi situației deja dificile efortul gestionării relației cu cineva a cărui menire ar trebui să fie să preia din greutăți și nu să adauge unele noi. Indiferent de câștigurile materiale pe care o asemenea combinație le poate aduce, cu vremea ea se poate dovedi greu de susținut și poate sfârși prin a măcina toată valoarea creată.

Cu cât presiunea este mai mare, cu atât cred că trebuie să-ți îngădui mai puțin riscul intrării sau rămânerii în asociere cu persoane ale căror valori și principii diferă de ale tale. Calculul este cât se poate de pragmatic: relațiile respective, pe lângă faptul că implică eforturi și o permanentă strategie (de comunicare, compromis, aplanare de conflicte, gestionare de crize etc) sunt și imprevizibile: riscul ca ele să se termine prost există permanent, iar socoteala de acasă are șanse mari să nu coincidă cu cea din târg. Capacitatea noastra de a face față diferențelor de valori poate să nu fie infinită și riscăm să atingem limite peste care nimic să nu ne mai motiveze să trecem; riscul este să atingem acele limite dupa ce ne-am angrenat deja în proiecte care au presupus investiții (timp, energie, bani) care cu greu mai pot fi reversate fără pierderi masive.

Presupun că mi se poate replica faptul că cine nu riscă să ia în calcul orice oportunitate, nu câștigă, și voi fi de acord cu asta. Îmi voi permite totuși să propun o nuanță: cine nu riscă să ia în calcul orice oportunitate, rămânând însă selectiv în alegerea asociaților în afaceri are șanse cel puțin la fel de mari să nu câștige.

Mi se mai poate replica faptul că a fi selectiv este un lux, în special în situații de criza; pe termen scurt, acesta poate fi un adevăr; pe termen lung însă, am mari indoieli că această obiecție rămâne valabilă: putem parcurge trasee scurte alături de oameni nepotriviți noua, însă este indoielnic că asemenea combinații pot duce la construcții durabile și la valoare adevărată; în fine, mi se poate spune că la un asociat nu contează caracterul ci potența financiară, expertiza sau relațiile; eu cred că din nefericire aceasta nu este o premisă inspirată: dacă potența financiară, relațiile sau expertiza pot suferi modificări în timp, caracterul este cel mai puțin probabil să se schimbe vreodată.

Nu există asociere în care conflictul să nu apară; în cele sănătoase și funcționale, conflictele sunt sursă de învățare și pot fi transformate în ocazii de a construi permanent. Probleme reale apar atunci când avem de-a face cu asocieri în care conflictul este distructiv sau în care numai unul dintre asociați depune eforturi pentru a armoniza procesele, caz în care este posibil ca ieșirea treptată din aceste relații, limitarea lor la proiecte punctuale și fără pretenții de durată să fie soluții rezonabile sau măcar demne de a fi luate în considerare…

A deveni selectiv este rezultatul unui proces de învățare: cu vremea și experiența învățăm să recunoaștem acele semne subtile care ne avertizează despre un potențial asociat dacă ne este sau nu potrivit. Asta presupune în primul rand să ne cunoaștem pe noi și să ne identificăm preferințele și valorile. A rămâne selectiv este o chestiune de alegere, consecvență, principialitate, tărie de caracter și nu în ultimul rând de încredere în propria noastră persoană și judecată. Este insuficient să recunoaștem oportunitatea dacă nu suntem capabili să recunoaștem și persoanele potrivite alături de care să o fructificăm.

“E mai usor sa rezisti la inceput decat mai tarziu”, spunea Leonardo da Vinci…