Fa-ti ordine in viata cu un an sabatic

Anul sabatic are deja o istorie bine pusa la punct in mediul academic din vest. Dupa 7 ani de munca te poti califica (in anumite conditii) pentru unul de pauza pe care sa il folosesti cum vrei: fie pentru cercetare fara grija cursurilor pe care trebuie sa le predai si a studentilor pe care trebuie sa ii indrumi, fie pentru odihna, calatorii etc.

Noi suntem departe de aceasta traditie. Nici nu am depasit inca prea bine etapa workaholismului… si totusi… Exista o luminita la capatul tunelului. In pofida “sistemului” pentru care asa ceva nu exista, mai auzim de cativa curajosi avangardisti care isi asuma aceasta decizie pe cont propriu. Si par sa faca foarte bine.

Povestea Mihaelei Mateescu parea sa redea in cele mai atente detalii traditia muncii ca dovada a responsabilitatii si responsabilizarii. A terminat ASE-ul in 1987 si, dupa o scurta perioada in care a ocupat pozitii de economist in institutii de stat, a evoluat incet dar sigur in domeniul bancar, de la Senior Loan Officer la BCR in 1995, la General Manager pentru Raiffeisen Leasing incepand cu 2006. Un traseu cu si de succes dupa toate criteriile profesionale, fara indoiala.

Pana mai acum un an cand a decis sa schimbe firul narativ si sa se re-inventeze luand… o pauza. Nu un concediu, ci o pauza de un an… si poate chiar mai mult.

Dar cel mai bine se intelege aceasta decizie ascultand-o pe Mihaela… si exact asta va propunem in interviul care urmeaza:

Ce te-a facut sa te gandesti la un an sabatic?

Ideea nu a venit chiar pe neasteptate, mugurii timizi ai unei astfel de decizii incoltisera de ceva vreme. Se acumulau deja peste 20 de ani de lucru, destul de solicitanti, mai ales in ultima perioada. Dar la sfarsitul lui 2009, am decis “sa iau taurul de coarne” si sa imi acord “un ceas zabava”. Cred ca si perioada de criza m-a ajutat sa asez lucrurile in mod firesc, sa ies din matrice si sa ma rup de tot acest noian de activitati zilnice, care, cateodata, traiesc in locul nostru.

Cum l-ai planificat? Ce a inclus? Ce ti-ai propus initial si ce a iesit pana la urma?

Initial nu m-as fi gandit chiar la un an, caci ideea unei vacante de 3-4 luni parea un vis frumos pe langa obisnuitele 10 -12 zile de concediu. In principal, doream sa calatoresc,  sa am experienta unor tinuturi noi, culturi mai indepartate, locuri mai putin umblate in meseria de turist. De la inceput, ne-am setat cateva coordonate – America de Sud, fosta Indochina si zona scandinava si Cercul Polar – pe care am reusit sa le atingem. Au fost sejururi de cate  6-8 saptamani, care au inclus atat obiective cunoscute, cat si parti mai putin vizibile.

Treptat, apetitul a devenit din ce in ce mai mare si am hotarat ca anul 2010 sa fie alocat in intregime acestui obiectiv, iar acum ca ne apropiem de sfarsitul anului, as fi tentata sa mai adaug inca cateva luni.

Oricum planificarea si documentarea oricarui traseu au avut aspectul unui intreg proiect, facut ca la carte, de fiecare data.

Cum s-a schimbat modul in care te-ai uitat la lucruri pe masura ce treceau lunile?

In primul rand, schimbarea vine de la sine: esti mai detasat, privesti lucrurile cu mai multa atentie, ai mai mult timp pentru familie si prieteni, faci lucrurile mai asezat, fara graba sau superficialitate..

Sabatic nu inseamna doar plimbari in locuri exotice, pentru mine a inseamnat si bucuria unei zile tihnite, intalnirea cu vechi prieteni, rasfoitul unui album de poze – da, din cele vechi pe hartie – intr-o zi mohorata, pregatirea unei petreceri sau multa literatura japoneza.

Mi-am facut curat in biblioteca, in sertarele dulapurilor, dar si in sertarele mintii – e placut sa te redescoperi pe tine insuti.

Ce ai retinut din calatorii si ce ti-ar placea sa gasesti si in Romania?

Mi-au placut, in general, seninatatea oamenilor, tihna, dar si curiozitatea din priviri,  curgerea vietii, intr-un mod firesc. Evident, ca nu ai cum sa ramai indiferent la dezvoltarile economice de ultima generatie, la infrastructura tri-dimensionala, la modelul social scandinav sau industria turismului asiatic, care convietuiesc atat de pasnic cu vechile traditii sau cu ritualurile religioase vechi de mii de ani.

Lumea este mult mai apropiata de valorile de baza, mult mai receptiva la binele aproapelui, fraternizand oricand cu bucuria sau nevoia celor din jur si mult mai grijulie cu natura, pe care, de altfel, o exploatam in folosul nostru.

Chiar de curand, salvarea minerilor chilieni a atras atentia, simpatia si sprijinul oamenilor de pe toate meridianele, intreaga suflare a planetei urmarind cu sufletul la gura desfasurarea evenimentelor in direct. Mi-a parut rau sa vad ca presedintele american a putut sa-si rupa din agenda zilnica 3-4 ore sa urmareasca in direct transmisia TV, in timp ce canalele noastre de stiri au ales, ca de obicei,  mediocritatea evenimentelor mondene mioritice.

Trebuie sa ne rupem mai mult de “consumatorismul” in exces si sa vedem dincolo de ambalaje, sa putem da o mana de ajutor acolo unde e nevoie. In Vietnam sau Cambodgia, am intalnit sute de occidentali, cei mai multi proveniti din corporatii multinationale, care si-au lasat de-o parte confortul si stabilitatea unei vieti indestulate, tocmai sa ajute, prin voluntariat, copii orfani de razboi, mici comunitati sarace ori proiecte menite sa aduca educatia si sanatatea la un nivel mai bun.

Cum crezi ca schimba acest an modul in care te uiti la un nou job sau la viata ta profesionala de acum inainte?

Pentru mine, cel mai important a fost “ochiul de explorator”. Desi marile descoperiri geografice, au trecut, in adevaratul sens al cuvantului, cred ca, intotdeauna,  ai ceva de vazut , de incercat, de auzit ori de gustat in orice colt al lumii.

Dar dincolo de  locuri, de obiceiuri sau noutati gastronomice, cel mai mult m-a marcat intalnirea cu oamenii locului, fie ei vanzatori, ghizi sau simpli pescari, la fel de curiosi ca si noi sa descopere intamplari si povesti de la antipozi.

Cu siguranta, globalizarea, mass media si internetul fac astazi orice distanta sa para mult mai mica – traim intr-un imens creuzet in care se impletesc sute si mii de identitati. Si totusi, metronomul bate invariabil, ducand cursul istoriei intr-o singura directie.

In sensul asta, abordarea mea fata de piata muncii este astazi mult flexibila, mai globala, la nivel international, daca vreti. Viata profesionala va trebui sa stea mai aproape de conceptul intalnit la vestici, care nu se intreaba ce face societatea pentru mine, ci ce fac eu pentru societate, ce ofer comunitatii sau naturii.

Ce i-ai sfatui pe care care inca cocheteaza cu ideea unui an sabatic (ce sa evite, ce riscuri isi asuma etc.)?

Cred ca sabaticul nu se “ povesteste ”, ci se face ! Decizia si cunoasterea, in sine, sunt absolut unice, nu pot copia un tipar. Chiar avand un model, trairile sunt individuale si experientele irepetabile. Conteaza mult cu ce ramai, ce ai invatat si ce poti folosi, pentru tine, familie sau comunitate.

Daca as putea sa dau un sfat, as indemna pe cei ce cocheteaza cu ideea, sa fie decisi, deschisi si foarte receptivi – barierele, chiar si de ordin financiar, sunt, de obicei, doar in mintea noastra. Sa lase acasa prejudecatile, sa se “scuture” de rutina si cotidian, sa-si umple sufletul cu noi trairi, sa-si incarce bateriile, sa experimenteze in fiecare zi ceva deosebit si sa se intoarca mai conectati la viata reala, care de multe ori este abandonata in fata bugetelor, a sedintelor sau a tintelor de vanzari.