Fricile noastre de fiecare zi

Am auzit spunându-se că frica – și nu ura – este opusul iubirii. Nu știu dacă este chiar opusul, însă cu siguranță că este dușmanul său cel mai redutabil. În absența emoției pozitive pe care o numim generic  “iubire”,  este extraordinar de greu (dacă nu imposibil) să stabilim relații benefice și stabile (cu partenerii, prietenii, clienții și chiar si cu profesia noastră – fără a ne mai menționa pe noi înșine). Nu, nu vă îndemn să iubiți pe oricine, orice și oricând! Spun numai că afecțiunea este un ingredient foarte important în tot ceea ce facem, și nicidecum un “semn de slăbiciune”, așa cum în mod regretabil ni se mai repetă.

Nu voi divaga pe tema iubirii și a multiplelor sale forme. Mă voi opri la câteva idei despre dușmanul acesteia: frica. Nu există om care să nu aibă temeri – important este să încercăm să le definim cât mai clar și să încercăm să le ținem sub control; nu înăbușindu-le sau negându-le ci dimpotrivă, întelegându-le, acceptându-le și încercând să aflăm care le sunt cauzele reale.

Ne poate fi frică de o grămadă de ființe, obiecte sau activități: de păianjeni sau șerpi, de apă, de înălțime, de urs, de întuneric etc.

Ne este însă teamă și de lucruri mai puțin specifice – și anume de emoțiile pe care le putem simți atunci când ni se întâmplă lucruri precum: a fi refuzați, abandonați, a ne confrunta cu un eșec sau pierdere, a aduce o schimbare vieții noastre, a refuza pe cineva, a ne spune deschis opinia, a fi umiliți, a fi ridicoli, a ne înșela etc.

Enorm de multe dintre toate aceste temeri își au rădăcinile în experiențe trecute sau în felul în care alți oameni, în alte circumstanțe, s-au purtat cu noi. Odată ce teama s-a instalat, ea ne poate paraliza: ne rigidizează și ne împiedică să mai explorăm în afara stării noastre de “confort” și “siguranță”. Adeseori, rămânerea în starea de “confort” și “siguranță” ne condamnă la o existență extrem de limitată, nesatisfăcătoare, însingurată. Din nefericire, asemenea blocaje vin de multe ori din educație: părinții îi învață mai degrabă pe copii să se teamă, în loc să-i învețe să iubească și să se iubească.

Este bine ca, odată deveniți adulți, să încercăm să ne luăm fricile la rând, să ne introspectăm cinstit și să îndepărtăm acea parte din ele care ne îngrădește, păstrând numai temerile justificate, care ne protejează realmente împotriva unor pericole care nu sunt numai în imaginația noastră sau într-un trecut a cărui repetare este improbabilă…

Identificați persoanele și situațiile care vă trezesc în mod obiectiv teama, îndepărtați-vă de ele, vindecați eventuale răni produse de acestea, dar nu generalizați.