Hărțuirea morală la locul de muncă
Legislația privind prevenirea și sancționarea discriminărilor și cea privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați au fost modificate de un act normativ ce se aplică de luni. Astfel, de-acum e considerată formă de discriminare și hărțuirea morală la locul de muncă, salariații hărțuiți putând fi despăgubiți, în urma deciziei unei instanțe judecătorești, inclusiv cu bani pentru consiliere psihologică, iar colegii lor hărțuitori pot fi sancționați de autorități.
Mai exact, Legea 167/2020, care se aplică de la începutul acestei săptămâni, stabilește, printre altele, și că, dacă își hărțuiesc moral un coleg, hărțuitorii vor răspunde “disciplinar, în condițiile legii și ale regulamentului intern al angajatorului”, sancționarea disciplinară neînlăturând răspunderea contravențională sau penală a acestora, adică putând fi și amendați.
După cum prevede Codul muncii în vigoare, sancțiunile disciplinare pot varia de la avertisment scris sau reducerea, pentru o perioadă, a salariului de bază până la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă – asta, în funcție de gravitatea faptei, desigur.
Legea 167/2020 prevede că, pe lângă sancționarea disciplinară, un hărțuitor poate primi și amendă cuprinsă între 10.000 și 15.000 de lei.
Citește tot articolul pe Avocatnet: Hărțuirea morală a unui coleg poate implica amenzi de zeci de mii de lei, dar și alte sancțiuni
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam