Secțiune susținută de

Împreuna la bine, la rău și… la birou?

Portal HR \ Actual \ Împreuna la bine, la rău și… la birou?

Vreau să vă spun din capul locului că aceasta se dorește a fi o invitațe la dezbatere și nu un punct de vedere propus pur și simplu întru acceptare sau negare. Este cu siguranță una dintre acele situații pentru care nu există răspuns 100% corect sau greșit – soluția putând fi numai rezultatul experienței și asumării conștiente a riscului pe care considerăm că ne este cel mai la îndemână să-l gestionăm…

V-ați trezit vreodată în fața privirii jumătate mirată – jumătate furioasă a unui angajat care nu reușește să înțeleagă de ce “HR-ul cel rău” refuză să se entuziasmeze la ideea că alesul/ aleasa inimii ei/ lui și-ar dori foarte mult să-i devină coleg(ă) de serviciu…? Eu da.

Situația asta m-a încurcat întotdeauna: am în față doi oameni îndrăgostiți-lulea, în plină euforie, înconjurați de mici cupidoni care zburătăcesc nestingheriți printre norișori roz și curcubee multicolore…  O imagine frumoasă de care oricare dintre noi ne bucurăm; e minunat să vezi oameni care s-au întâlnit, își jură iubire veșnică, fiecare văzând în celălalt un fel de mic semi-zeu… Bineînțeles că în adâncul sufletului îți dorești să țină o veșnicie, ca-n poveștile cu zâne… Pe de o parte sunt un om, dispus și bucuros să se bucure de bucuria celorlalți, iar pe de altă parte HR-ul în a cărui fișă a postului scrie că trebuie să se asigure că tot ce ține de gestionarea resursei umane de care are nevoie organizația se face cât mai bine, eficient și în interesul afacerii…

În astfel de situații, știu prea bine că cei doi nu vor înțelege niciun fel de argument care să aducă în discuție stratistici sumbre cum ar fi rata de divorțuri la mia de locuitori, calitatea și costurile serviciilor de consiliere maritală, descrieri mai mult sau mai puțin teoretice ale etapelor unei relații sau caracteristicile crizei vârstei de mijloc; toate acestea coroborate cu efectele pe care le pot avea nu numai asupra oamenilor direct implicați, ci și a organizațiilor din care fac parte; efecte cu atât mai neplăcute atunci când cei doi fac parte din aceeași organizație sau (mai rău) același departament/ echipă; sau (cel mai rău): când cei doi se află în relație de subordonare directă… Cu atât mai mult, știu că nu pot vorbi liber despre analiza cost-beneficiu pe care o asemenea recrutare o impune minții mele de “HR lipsit de sentimente”…

Și chiar dacă aș încerca să le împărtășesc diferitele mele temeri, cu siguranță cei doi m-ar asigura că în cazul lor lucrurile stau cu totul și cu totul altfel…

Știu toate aceste lucruri, însă în același timp nu am cum să șterg din memorie cum am fost pusă în situația de a recruta o echipă întreagă, dupa ce aceasta fusese literalmente malaxată în convulsiile partajului judiciar dintre doi membri ai săi. Și chiar dacă-mi zic că aceasta a fost o manifestare extremă a cărei probabilitate de replicare este redusă, tot nu pot uita cum calitatea rapoartelor întocmite de domnul X depindeau în imensă măsură de calitatea mâncării gătite de doamna X cu o zi înainte. Și chiar dacă-mi zic că și acest aspect e gestionabil, totuși nu pot uita că doamna Y, în calitate de supervizor direct și soție a domnului  Y, “evalua” potențialul oricărei nou- angajate sau cliente în primul rând după gradul de “pericol” la care persoana respectiva îi punea pune căsnicia… Aăa cum nu pot să nu-mi amintesc cum doamna Z îi refuza domnului Z (soț și coleg de serviciu) accesul în căminul conjugal pe motiv că deciziile profesionale ale acestuia din urmă îi afectaseră indicatorii de performanță…

Oricât de mult mi-aș dori să evaluez oportunitatea angajării partenerului/ partenerei angajatului meu după criterii strict obiective, profesionale – toate aceste posibile consecințe nu-mi părăsesc mintea.

Eu am ales să includ în practicile organizaționale măsuri de evitare ale acestor riscuri, până la nivelul descurajării angajării membrilor aceleiași familii. Este o alegere rezultată din punerea în balanță a experiențelor în care asemenea angajări au fost un succes cu cele în care au fost un eșec. Cu toate acestea, de multe ori mă gândesc că asemenea măsuri de precauție pot fi interpretate ca fiind discriminatorii și îmi pot văduvi organizația de oameni valoroși…

Voi ce credeți?

P.S. Discutând acest subiect cu un prieten am primit un comentariu interesant; îmi permit să-l reproduc în parte aici, omițând identitatea organizației despre care vorbește:

“Cred că în mare parte ai dreptate. Organizația X este un caz tipic în acest sens, unde existau tot felul de cupluri, lucru care nu a fost niciodată considerat a fi unul negativ. În acest mediu, soții X și Y erau un caz de complementaritate, însă îmi pun problema dacă în altă situație cei doi nu ar fi avut de câștigat, deoarece fiecare ar fi trebuit să încerce să fie un individ complet profesional, fără a se baza pe altceva decât pe propria competență. Am mai vazut acolo și alte cupluri care funcționau bine, dar făceau asta în favoarea lor și nu a organizației; am văzut și proiecte distruse de relații prea tumultuoase.  Noroc că aceea era o organizație în care grija pentru om era singurul lucru care conta, rezultatele fiind întotdeauna pe plan secund sau chiar terț…”

Organizația despre care se vorbește mai sus este acum aproape în întregime distrusă; o organizație cândva înfloritoare – în condițiile de “piață” anterevoluționară care probabil în scurtă vreme își va da obstescul sfârșit dacă nu se va găsi cineva să o reformeze din rădăcini. Marea majoritate a angajaților acelei companii au vechimi de 20 – 30 de ani, aproape niciunul nu are experiența altui loc de muncă și probabil că puțini s-ar putea reorienta către altă activitate. Din nefericire,  exemplul de mai sus este departe de a fi o excepție în peisajul de business autohton; îndrăznesc să afirm că una din cauze (deși cu siguranță nu singura) este practica angajării pe criterii de rudenie.  Greșesc?

Data articol: august 24, 2011

Sunt un om; restul sunt detalii: de 15 ani învăţ să fiu un HR bun, de 16 ani învăţ să fiu o mamă bună, de 45 de ani învăţ tot ce pot învăţa şi sper să nu ma opresc încă 45 de ani de acum înainte! Am urmat tradiţia familiei, devenind biolog; la un moment dat, am realizat că drumul meu profesional trebuie să fie altul şi am pornit în căutarea lui; din fericire, se pare că l-am găsit.

Vezi profilul Linkedin

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam