Indicatori sau stereotipuri de succes în evaluare

Am urmărit cu interes desfăşurarea acestei competiţii muzicale (Vocea României), încântat de prestaţii şi umor, nedumerit şi revoltat pe alocuri. Încă de la început analizăm anumite aspecte ale comportamentului celor implicaţi în Show, în special felul cum juriul respingea candidaţii şi reacţiile acestora (făcând o paralelă cu situaţiile din filmul “Up in the air”, film care oferă o imagine interesantă asupra concedierilor, din perspectiva efortului emoţional depus.

La un moment dat mi-a atras atenţia jurizarea actului artistic al Alexandrei Craescu. Aceasta a cântat piesa “Hot stuff” încercând să pună în scena un dans pe măsură titlului. Toţi bărbaţii din juriu (Brenciu, Moga, Smilley) au evaluat potrivirea mesajului piesei cu aspectul şi dansul interpretei şi nu calităţile vocale ale acesteia. Unii au făcut afirmaţii de genul: nu ţi se potriveşte piesă, s-a văzut că te-ai mişcat cu teamă, nu eşti obişnuită cu astfel de mişcări, nu e stilul tău. “Alexandra Craescu a cântat melodia Hot Stuff. Horia Brenciu a declarat “Tu trebuie să domini bărbaţii”. El susţine că fata trebuia să fie mai sexy şi mai provocatoare.” (sursa) Reacţia Loredanei confirma direcţia pe care s-au axat ceilalţi juraţi când afirmă: “Comentariile băieţilor din juriu sunt răutăcioase, eşti cea mai mişto gagica de aici. Sunt mândră de tine.” (sursa). Concurenta nu trebuia să demonstreze nici că e sexy, nici provocatoare, nici că ştie să domine bărbaţii şi nici că e gagica mişto. Niciun criteriu al evaluării nu a vizat indicatori ai calităţii vocii/interpretării.

Bărbaţii din juriu au evaluat pornind de la reprezentări personale asupra unui tip ideal (preferat) de interpret de astfel de piese. Cântecul are un mesaj provocator, cu trimiteri erotice, orice interpretare fiind automat comparată de spectator cu versiunea Donna Summer sau Pussycat Dolls (spre exemplu).

Am descris cazul de mai sus pentru a surprinde capcana în care pot cădea recrutorii/evaluatorii atunci când, în loc să se ghideze după indicatori corecţi (semnificativi profesional) aceştia folosesc reprezentări personale (subiectivităţi, preferinţe), stereotipuri de succes (personale sau aparţinând culturii organizaţionale). Este normal să nu te poţi distanţa complet de stereotipii şi prejudecăţi dar este lipsit de etică să le transformi în criterii în evaluare.

Dacă cunoaşteţi exemple similare din romane, filme sau programe TV vă invit să le prezentaţi şi să comentăm pe marginea lor. Fiecare mijloc de informare/divertisment promovează valori şi feluri de a gândi şi face care se sedimentează şi multiplică în fiecare palier al societăţii (şi implicit într-un context profesional).  Dacă acestea nu sunt receptate în mod critic există riscul să asistăm la recrutări nereuşite, atitudini greşite, păreri nepoliticoase etc.