Integritatea: de la discurs la practica

Cel putin la nivel teoretic, companiile au nevoie de ea. Si asta nu doar pentru ca suna bine intr-o descriere de valori organizationale, ci pentru ca este cu sinceritate considerata una dintre cele mai importante „competente” atunci cand vine vorba de existenta si rezistenta in mediul de business.

Ca multe alte concepte si idei nobile insa, integritatea are un „obicei” ciudat de a se „costuma” in mediul organizational. Politici si proceduri indelung elaborate si implementate pot incerca sa o controleze (sanctionand abateri evidente), dar fenomenul este mult prea volatil pentru a putea fi surprins doar in termenii discursului oficial.

Articolul de pe Harvard Business Review pe care vi-l recomandam aminteste in termeni clari motivele pentru care, in principiu, integritatea este esentiala. Asa dupa cum e putin probabil ca unui client sa ii convina sa colaboreze cu o companie care (il) inseala, la fel, e putin probabil ca angajatilor sa le faca placere sa mearga in fiecare zi la birou intr-un mediu in care rabatul de la integritate este norma. Macar si pentru aceste doua motive, subliniaza autorul, integritatea ar trebui sa fie un dat aprioric, fara a fi nevoie sa o mai mentionam sau sa o sublinem emfatic.

Din pacate, in contextul presiunilor zilnice, multe organizatii isi gasesc modalitati discursive sau practice de a se sustrage cerintelor integritatii si asta pentru ca, asa cum este explicat in articol, ea poate fi rationalizata (abaterile fiind explicate punctual) si mai poate fi si definita diferit in functie de cine vorbeste.

Cu alte cuvinte, o organizatie care ofera servicii poate alege sa isi induca in eroare clientii referitor la un anumit aspect dar sa sustina in continuare integritatea ca valoare definitorie. Dupa cum, la fel de bine, o alta companie poate sa isi „pacaleasca” consecvent angajatii prin practici nepotrivite de management si motivare, pentru ca, nu-i asa, integritatea in cazul lor este cu totul altceva.

Suntem intru totul de acord cu concluzia articolului: ne inselam singuri daca ne imaginam ca integritatea ca valoare de organizatie poate sa fie controlata prin politici si proceduri. Ceea ce sanctioneaza acestea sunt doar abaterile majore, in vreme ce micile abateri aparent scuzabile de la „poteca” integritatii pot ajunge in timp sa erodeze un sistem si, evident, un brand. Integritatea este, cu siguranta, responsabilitatea fiecaruia si ceea ce o face si mai greu de intarit ca valoare adevarata sunt provocarile zilnice pe care i le aduc contextul de business si comoditatea oamenilor.

Dincolo insa de dilema pe care o lanseaza autorul, mai avem si noi o nelamurire. Oare abaterea de la integritate nu risca sa devina molipsitoare? E posibil ca o companie (a se citi managerii acesteia) care decide sa actioneze mai putin integru vizazi de un client sa fie absolut verticala atunci cand vine vorba de angajatii sai? Dar invers?

Senzatia noastra este ca ceea ce este numit in articol „rationalizarea conceptului” poate sa se transforme intr-un obicei periculos. Daca redefinim aceasta dimensiune asa cum ne este mai comod, ce sanse mai avem sa fim cu adevarat integri?

Citeste tot articolul Why Integrity is Never Easy si spune-ne care crezi ca e limita pana la care putem reinterpreta integritatea mandrindu-ne, totusi, ca suntem… integri.