Interviul stres(ant)

Dar ar putea sa fie altfel interviul? Sigur, nivelul de stres creste proportional cu miza interviului, dar el este cu atat mai mare in situatiile in care scopul evaluatorului pare sa fie acela de a testa limitele candidatului mai degraba decat de a avea un schimb constructiv de informatii.

Desi nu-l recomandam ca metoda de evaluare, interviul tip stres este folosit adesea de evaluatorii pentru care cele mai importante competente de identificat intr-un interviu sunt gradul de rezistenta al candidatului la frustrare si capacitatea de a reactiona in situatii neplacute.

Exista modalitati diferite de crestere a nivelului de stres al interviului si pragul de toleranta este si el unui subiectiv. Ceea ce unui candidat poate sa ii para stresant, poate sa fie o situatie fireasca de comunicare pentru un altul.

Cateva din modalitatile prin care un evaluator impune un interviu de tip stres pot fi urmatoarele:

1. Lipsa de respect fata de candidat (care se poate manifesta in prelungirea timpului de asteptare pana la inceperea interviului, fara a fi oferite explicatii, prezenta a mai multor persoane in interviu, fara ca acestea sa se prezinte, contrazicerea repetata a candidatului si remarci deplasate privind afirmatiile acestuia etc.)

2. Taceri prelungite pe care candidatul se simte obligat sa le „umple” cu informatii inutile.

3. Intreruperi repetate si divagari ale evaluatorului de la firul discutiei, urmate de reveniri mai mult sau mai putin abrupte care il provoaca pe candidat sa isi reorganizeze argumentele intr-un sens constructiv.

Presupunerea din spatele tehnicii interviului stres este bazata pe filosofia traditionala a evaluarii comportamentale. Evaluatorul considera ca modul in care un candidat reactioneaza in fata unor situatii stresante/ frustrante este vorbitor pentru atitudinea pe care o va avea in fata unui client nemultumit sau a unei situatii critice la locul de munca. In realitatea de zi cu zi, reactiile pot fi diferite, dar evaluatorii care folosesc aceasta tehnica sunt greu de convins in acest sens.

Din pacate, sunt situatii in care intervievatori putin experimentati ajung sa foloseasca metoda interviului stres fara sa constientizeze acest lucru. O expunere a candidatului la mai multe interviuri cu diferite tipologii de intervievatori se poate dovedi o experienta utila pentru a intelege daca exista o abordare sistematica in spatele stresului sau doar o lipsa de tehnica.

Probabil ca cea mai buna reactie in astfel de situatii este jucarea jocului dorit dar pana la o anumita limita. Cum?

1. Nu o lua personal. Pentru ca un candidat sa faca fata cu succes unui interviu de tip stres este esential sa inteleaga ca evaluatorul nu are ceva cu el personal, ci ca doar incearca sa scoata la iveala niste comportamente (de rezistenta constructiva).

2. Pastreaza-ti calmul. Nu uita pentru ce ai venit la interviu.

3. Nu raspunde cu aceeasi moneda, decat in situatia in care intervievatorul practica tehnica tacerii. Odata raspunsul oferit la una din intrebarile evaluatorului nu te simti obligat sa „umpli spatiul” greu de tacere cu completari inutile. Riscul de a spune lucruri pe care nu vrei sa le spui este foarte mare in aceste situatii (si la asta se asteapta si evaluatorul). Daca tacerea evaluatorului dureaza mai mult de un minut (atentie! un minut se dilata in contextul unui interviu!) poti intreba daca doreste o clarificare sau o detaliere a ceea ce ai spus inainte.

4. Foloseste ratiunea mai degraba decat emotia. Daca evaluatorul depaseste prin atitudinea pe care o adopta limitele bunului simt si te trateaza intr-o maniera complet nepotrivita, nu te sfii sa iti rostesti politicos nemultumirea. Comentariul trebuie sa fie unul echilibrat care sa invite la o derulare a discutiei in termeni constructivi.

5. Odata interviul finalizat, analizeaza situatia prin care ai trecut si decide in cunostinta de cauza daca doresti, intr-adevar, sa lucrezi intr-o organizatie care foloseste aceasta tehnica a interviului tip stres pentru evaluarea candidatilor potentiali.