Ioana Marcu: „Nu cred în decizii bune sau proaste. Cred în decizii care în timp se dovedesc a fi potrivite sau complet nepotrivite.”

De la vânzări la HR, de la o carieră de succes în managementul resurselor umane în organizații de renume la antreprenoriat și executive coaching, Ioana Marcu este, probabil, printre cei mai experimentați profesioniști cu care poți vorbi despre schimbare, despre modele și identități profesionale, despre valori și priorități pentru o viață cu sens. Pe noi ne-a cucerit cu energia pozitivă și bucuria cu care muncește, trăiește și se raportează la ceilalți. Vă invităm să o descoperiți și voi și să vă lăsați inspirați de interviul cu ea.

Cine este (nu ce face) Ioana Marcu? 🙂 

 Am 47 de ani, sunt căsătorită cu Vlad și am 2 copii, Andrei student și Teo la liceu. Am mulți prieteni , provin dintr-o familie numeroasă cu mulți veri, mătuși și unchi și am crescut într-un mediu cu mai mulți băieți decât fete, ceea ce m-a făcut destul de curajoasă 🙂 .

Am facut mult sport și îmi plac skiul și scuba diving, în afară de cele 30 de minute de sport pe zi…

Am cunoscut și învățat foarte multe în experiența de viață de până acum și mulțumesc des pentru că am cunoscut atâția oameni de la care am învățat.

Sunt o persoană care iubește viața și am curiozitate, îmi place să explorez și să învăț.

Dacă ai alege un cuvânt care să te reprezinte, care ar fi acela?

Energie

Oricine citește profilul de LinkedIn, vede o carieră în domeniul HR. Cum ai ajuns acolo? De ce ai trecut de la vânzări la HR?

Îmi place să învăț din tot ce fac și să practic pentru a învăța. Așa am ales profesii/joburi pe baza curiozității și a oportunităților și nu am analizat prea mult timp dacă acestea dau bine sau nu. Clar nu am avut și nu am o carieră prea “normală”, însă tot ce am învățat m-a ajutat să îmi construiesc prezentul de care mă bucur și m-am bucurat întotdeauna.

Care sunt persoanele care te-au influențat cel mai mult în deciziile pe care le-ai luat în carieră? 

Am o listă foarte lungă și am pus multe nume și pe LinkedIn de curând, ca răspuns la un comentariu al unui director de undeva din Middle East. M-a întrebat, referitor la un film pe care l-am postat, care sunt persoanele datorită cărora eu sunt bine astăzi. Așa că iată lista (și nu am loc să o scriu pe toată): Bianca Z, Michael G, Laurențiu S, Adrian N, Yves G, Thierry M , Alisdair G, Jackie A, Anna Maria K, Dunstan M, Rajan S, Ed V, Mihaela R, Alain C, Jean Francois F, Ștefan B, Cristina S, Ben K.

Am senzația că am scăpat câteva persoane, dar probabil că lista nu se termină niciodată…

Care au fost cele mai bune decizii? Dar cele mai proaste? De ce?

Nu cred în decizii bune sau proaste. Cred în decizii care în timp se dovedesc a fi potrivite sau complet nepotrivite. Nici pe cele nepotrivite nu le-am considerat proaste, ci m-am oprit mai mult asupra lor și m-am gândit ce m-a făcut să iau decizia și ce o să fac diferit pe viitor în funcție de ce am învățat.

Cele mai bune decizii au fost cele de schimbare, pentru că m-au ajutat să fiu confortabilă cu disconfortul. Cele mai puțin bune sunt cele în care am investit foarte multă energie pentru a obține rezultatul. Și, după ce l-am obținut, nu mi s-a părut că a meritat, însă am învățat foarte multe într-un timp foarte scurt, de exemplu: că oamenii fac ce vor ei, nu ce ai vrea tu, că este foarte important cum obțin rezultatul, nu doar ca l-am obținut, că este mult mai important curajul decât cunoștințele și că, dacă crezi cu adevărat în ceva, chiar nu poate să îți stea nimic în cale ca să ajungi acolo. Și că a știi ceva nu înseamnă că și acționezi în consecință (knowing is not doing).

Cum ai decis că ai nevoie de o schimbare? 

Este o întrebare foarte interesantă. Nu pot să explic logic, pentru că eu mi-am folosit tot timpul toate resursele pentru a lua decizii, nu doar mintea. Și, cum îmi place să povestesc, cred că creierul este un “el” și că inima este o “ea”. Și când el și ea nu se înțeleg, vine o schimbare… Și cel mai des, în cazul meu, a câștigat ea 🙂 . La mine schimbarea este cumva o necesitate celulară, pur și simplu știu.

După ceva timp de la schimbare, am și niște răspunsul apropos de cum. Aveam o nevoie foarte mare de a învăța lucruri noi, de a descoperi lumi diferite și mai ales de a vedea lumea cu alți ochi. Cred, doar din experiența mea, că oricât aș citi (și citesc ceva), nu am cum să învăț cât de mult învăț de la oamenii cu care îmi petrec timpul. Practic, e matematic: dacă muncesc 8 ore pe zi timp de 5 zile înseamnă 40 de ore pe săptămână petrecute cu diverși oameni, în diverse situații. Oricât de mult aș citi, mai mult de 12 -15 ore/săptămână nu citesc. Deci învățarea cea mai mare o am de la oamenii diverși pe care îi cunosc și apoi din alte surse. Cu cât cunosc oameni mai diverși și din medii cât mai diferite, cu atât învăț mai multe. Și cred că așa am ajuns la schimbare.

Cum s-a schimbat identitatea ta profesională după ce ai decis să mergi pe cont propriu?

Întrebarea îmi aduce aminte de o carte de la Mădălina Uceanu, “Identitatea profesionala” 🙂 . În primul rând s-a schimbat ritmul în care trăiesc. Acum alternez mult mai echilibrat gândirea și timpul de refletare cu cel efectiv operațional. Acest spațiu îmi dă o stare de bine și îmi dau mie timp să mă bucur de ce realizez și să învăț din ce nu realizez. Identitatea mea s-a schimbat și pentru ca este despre cine sunt eu și cum pot să profesez coachingul . Este cumva ca și ADNul care are 2 spirale care se intrepătrund, cu cât îi ajut pe alții să crească/să se dezvolte, cu atât cresc și eu și, tot așa, cu cât mă dezvolt eu, cu atât îi pot ajuta pe ceilalți mai bine. Nu mai este despre cantitate și nici despre alții, este în primul rând despre mine și este al naibii de complicat. Dacă nu știu cine sunt, nu pot să ajut pe nimeni. Și asta nu are rețetă, este o călătorie.

Pe cine te-ai sprijinit în schimbarea asta? 

Pe soțul meu Vlad în primul rând. Apoi pe cei de la care am învățat : Mihaela Reese și Alain Cardon. Apoi pe instinct și pe curajul de a ști că nu știu J . Nu aveam cum să știu dacă planul meu va funcționa. Nu aveam cum să știu ce este antreprenoriatul ca angajată de peste 20 ani în corporații. Nici acum nu pot să spun că știu cu totul. Însă este așa cum se întâmplă când faci un copil J poți să citești multe cărți, nu ai cum să îți inchipui cum este până nu naști. Și cum poate că asta este experiența supremă în viață, a doua este antreprenoriatul.

Care au fost cele mai mari provocări ale trecerii de la angajat în corporație la antreprenoriat? 

Nici nu știu care au fost mari și care mici, știu doar că totul s-a schimbat.

La început, când aveam mai mult timp liber, mă simțeam prost, cum că ceva este nu este în regulă. Apoi am început să mă bucur, dar mi-a luat ceva. Și, ca să enumăr câteva provocări, una este stabilitatea sau previziunea , care este aproape inexistenta. Mi-am dat seama că de fapt așa e viața în general. Dacă te aștepți ca lucrurile să fie exact așa cum le vrei și cum le planifici, înseamnă că trăiești filmul altuia.

Apoi este claritatea pe care trebuie să o ai cu tine însuți și cu ce vrei să faci și apoi ce ești dispus să faci ca să obții asta. Poți să ai ajutor, dar, ca pas ulterior, întotdeauna când incepi trebuie să ai curajul să știi cine ești și cine nu. Cumva autenticitatea devine foarte importantă.

Ar mai fi și cum înveți din ce nu a mers – nu ai nevoie de prea mult feedback, pentru că este clar. Deci greu este ce faci altfel cu concluziile , o dată ce le ai. Și, ca antreprenor, le ai intotdeauna.

Care sunt obiectele fără de care nu poți trăi? 

Am început multe schimbări legate de simplificare. Mi-am dat seama că am mult prea multe obiecte în general. Așa, ca femeie (haine, genți, pantofi etc). Și că nici prea multă tehnologie nu este foarte bună, adică și la telefon aș mai renunța câteva ore. Însă la ce nu pot să renunț sunt cărțile. Nu neapărat unele anume, cartea în sine. Pentru mine, o carte este un obiect mistic cumva, pot să găsesc oricând o altă lume pe care nu o știam într-o carte.

Care sunt oamenii pe care te bazezi în ceea ce faci? Ce calități cauți la colaboratori? 

Mă interesează să lucrez cu oameni care sunt fericiți și mulțumiți cu viața lor, care nu caută viața perfectă, jobul perfect, oamenii perfecți. Asta pentru că acum știu că nu sunt perfectă și nu vreau să îi dezamăgesc. 🙂 Nu cred că există nimic perfect. Îmi place să lucrez cu oameni care iubesc oamenii în general și le respectă diferențele și, dacă decid că nu se simt bine, se întorc către ei insisi, nu au veșnic așteptări de la ceilalți.

Am mult mai mulți client decât partenri de business. Majoritatea sunt leaderi în corporații și sunt oameni extraordinari de la care am învățat foarte multe lucruri. De la ei am învățat cât de mult ne dezvoltăm prin diferențele dintre noi, nu doar prin asemănări. Când realizăm că suntem diferiți, adică nu suntem de acord cu celălat, dacă avem o miză comună, putem să ne oprim și să vedem cum facem ca să rezolvăm împreună. Atunci când nu mai avem confort, când lucrurile nu evoluează așa cum ne așteptam, putem decide să încercăm ceva diferit și să avem curajul să ne asumăm rezultatul. Asta dacă avem încredere și vrem să învățăm cu adevărat.

Care este cea mai recentă carte pe care ai citit-o? Care este cartea anului 2018 pentru tine? De ce? 

Am citit în vacanță “Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău” de Fredrik Backman. A fost minunată lectura, cartea este plină de aventură și înțelepciune și are un mesaj foarte profund.

Cartea anului 2018, pentru mine, este cartea lui Robert Green, Mastery. Și mi-a plăcut foarte mult și Time to Think de Nancy Kline.

Aceste ultime 2 cărți mi-au adus o perspectivă nouă și foarte diferită asupra timpului și a sensului evenimentelor pe care le trăiești în viață. Și, paradoxal, numai timpul ne va da raspunsul în caz că vrem un raspuns…

Care sunt modelele tale? 

Îmi pare rău să-ți spun, dar stau prost cu modelele pentru că observ și apreciez atât de multe la oamenii din jurul meu, încât nu mai am un model. Cred că modelul este ceva ce presupune o formă dată și eu am renunțat la formă/șablon.

Apreciez mulți oameni pentru multe lucruri. Și apoi cred că sunt și într-o perioadă în care valorizez lucrurile profunde și, din această perspectivă, modele acum sunt in genul “succes economico-social”, “inteligență”, “rapiditate”.

Am un model, dar mai degrabă aș numi-o lecție de viață. Este mama mea, pe care o cunosc de atâția ani. Anul acesta a rămas singură și mi-a arătat cât de multă acceptare a realității și bucurie de viață poate să aibă și cum la orice vârstă poți să aduci bine în viața altora, aducându-ți bine în primul rând ție. Adică acceptarea realității, în loc să te lupți cu ea, atunci când îți este greu și nu poți schimba nimic.

Dacă ar fi să dai un sfat cuiva care vrea să îți calce pe urme, care ar fi acela? 

Nu prea mai dau sfaturi. Pot doar să împărtășesc experiența și concluziile mele. Mi-am decodat destul de mult din “sistemul meu de operare” și asta este uimitor pentru că nu știu unde voi ajunge. Am descoperit ce înseamnă să am încredere în mine. Nu este așa de important ce fac în viață, ci important este cum mă simt și cât pot să aduc relevant în viața altor oameni. Și nu mai e important cât de greu este peste ce dau, ci ce face să îmi fie greu.

Închei cu o întrebare pentru cei care citesc acest articol: Dacă ar fi deștepți, înțelepți, frumoși și curajoși, ce și-ar da voie să facă cu viața lor?