Junimea avocăţească – Noi pe cine angajăm?!

Bine ne-am regăsit după Sărbători. Sperăm că v-aţi odihnit şi relaxat în această perioadă de „libere“, şi sunteţi – suntem! – pregătiţi să facem din 2012 un an mai bun! La finele anului ce tocmai s-a încheiat, am făcut un mic bilanţ asupra aplicaţiilor pentru un post de avocat debutant în societatea noastră. Din păcate, nu e unul fericit, şi ne întrebăm, mai jos, care ar putea fi cauza.

Articol scris de Adriana Puşcaş, Partener SPV Legal

Ca niciodată în decursul carierei mele de avocat (încă nu am serbat majoratul în carieră dar mă îndrept cu paşi repezi spre acest eveniment), în 2011 am observat o avalanşă de aplicaţii voluntare ale proaspeţilor absolvenţi de facultate de drept şi ale celor, puţini de altfel, care au fost declaraţi admişi la ultimul examende primire în profesia de avocat.

Nu ascund că în proporţie covârşitoare aplicaţiile pe care am avut curiozitatea să le parcurg nu au trecut testul de ortografie şi gramatică. Acum admit că la un calup de câteva greşeli de gramatică şi ortografie grave sau mai puţin grave toleranţa mea, şi aşa destul de redusă, faţă de distorsionarea limbii române dispare brusc şi face loc furiei: vorba aia, gramatica şi ortografia care este ne omoară!

Furia mea nu se concentrează asupra aplicanţilor, pe care chiar îi încurajez să mai încerce şi în momentul în care vom anunţa noi o poziţie vacantă de avocat debutant în cadrul echipei SPV, ci asupra profesorilor care nu mai reuşesc să modeleze generaţii de tineri înflăcăraţi, pasionaţi, dispuşi să se lanseze în dezbateri şi nu în certuri, care să accepte provocări, care să fie în stare să spună ce cred ei despre ei şi nu ce e bine să creadă alţii despre ei.

Este atât de deprimant să mă întâlnesc cu tineri care au reuşit să fie admişi la examenul de primire în profesie, care se văd peste ani lucrând în bănci, instituţii financiare, multinaţionale, instanţe etc şi care nu ştiu la ce folosesc şi ce fac Curtea Constituţională, Avocatul Poporului sau Consiliul Concurenţei, Banca Naţională a României şi alte autorităţi de supraveghere similare acesteia – iar acestea nu sunt decât vreo câteva exemple, alese la întâmplare.

Dacă ar fi dispuşi să-şi lase stârnit interesul în direcţia descoperirii rolului şi funcţiunilor unor astfel de autorităţi ar fi aproape suficient pentru a le oferi şansa unui început, însă tinerii noştri ştiu mai bine ce li se potriveşte: cam toţi vor să fie „avocaţi de bară”, fără să înţeleagă că „bara” necesită în prealabil o amplă pregătire multidiciplinară şi o cultură generală cultivată cu grijă. Şi am amintit, deja, de “talentul” lor de a silui limba română!

Cu siguranţă glamourul şi melodrama serialelor cu şi despre avocaţi a început să seducă şi tinerii de la noi, dar realitatea e mult mai intensă şi mai puţin seducătoare. Un avocat nu devine avocat prin admiterea în profesie şi nici măcar prin definitivarea în profesie, ci atunci când a reuşit să înveţe cum să livreze încredere. Ca să poţi livra încredere nu e suficientă informaţia brută (orice cetăţean are acces la orice piesă de legislaţie), ci construcţiile şi raţionamentele realizate pornind de la informaţie.

Pe mine m-au învăţat asta profesorii generaţiei mele, de ce oare acum nu o mai fac? Nu pot să nu mă întreb oare ce crimă au comis aceşti tineri frumoşi şi solari de sunt lăsaţi să descopere ştiinţa dreptului abia după finalizarea unei facultăţi de profil? Iar asta se întâmplă doar dacă au noroc şi un drag de profesie ce nu mai pare cultivat în şcoală… !