Secțiune susținută de

“L&D Industry Survey – Romania 2019”: În România, un manager participă anual la cursuri în valoare medie de peste 1.000 de euro

Portal HR \ Actual \ “L&D Industry Survey – Romania 2019”: În România, un manager participă anual la cursuri în valoare medie de peste 1.000 de euro

Pentru pregătirea profesională a angajaților lor, companiile prezente în România alocă în medie 1097 euro/ persoană anual pentru angajații cu funcție de management și 483 euro/ persoană anual pentru cei cu rol de execuție, relevă “L&D Industry Survey – Romania 2019”. Prima și singura cercetare cantitativă ce măsoară tendințele în materie de învățare și dezvoltare / learning & development (L&D) din țara noastră a fost realizată, pentru platforma Learning Network, de Valeriu Frunzaru, Conferențiar și Prodecan al Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA, și Maria Predoiu, Antreprenor EdTech și Președinte al Senatului IAA România.

Cursurile la care angajații români participă cel mai mult sunt cele de comunicare, leadership și business & management, peste 55% dintre respondenți confirmând că au derulat în companiile lor astfel de programe. Tematici precum marketing, creativitate & inovare sau well-being sunt încă destul de puțin căutate de companii, doar o treime dintre respondenți optând pentru astfel de programe pentru angajații lor.

Într-o realitate cu transformări profunde, într-un moment în care atât la nivel local, cât și global criza forței de muncă pregătite să facă față provocărilor viitorului este din ce în ce mai vizibilă, programele de L&D sunt indispensabile oricărei companii, pentru o dezvoltare profitabilă și sustenabilă. Dar cum putem dezvolta sectorul L&D fără a avea o imagine de ansamblu a acestei industrii atât de importante în Romania? De la această dilemă a pornit echipa Learning Network când a hotărât să vină în sprijinul experților de L&D, HR-ilor sau companiilor de training, cu date concrete pentru a putea dezvolta programe cu impact tot mai mare pentru talentele din România.” – Clementina Anghelache, fondator Learning Network

Companiile își doresc mai multe programe de mentorat pentru angajații lor

Ultimii doi ani au înregistrat o tendință de creștere a investițiilor în programele de pregătire a angajaților, după cum relevă “L&D Industry Survey – Romania 2019”. Peste 60% dintre respondenți au confirmat că bugetele alocate pentru L&D sunt la fel sau mai mari în 2019 față de anul anterior și peste 70% dintre respondenți au confirmat că bugetele alocate au crescut în 2018 față de 2017. Există multe oportunități pentru a îmbunătăți oferta pentru sectorul L&D. În timp ce peste jumătate (56%) dintre respondenți s-au declarat multumiți și foarte multumiți de oferta de traininguri, doar 34% sunt multumiți de cea de coaching și numai 12% de programele de mentorat.

Cele mai căutate domenii pentru dezvoltarea profesională a angajaților din departamentele de resurse umane sunt legate de recrutare, tendință dictată de criza generală a forței de muncă. La polul opus, tematica cel mai puțin aleasă pentru angajații din HR este “Incluziune și egalitate de șanse”, ce ar putea, de altfel, să rezolve provocări referitoare la retenție.

În ce privește alegerea unei companii furnizoare de programe de formare, cele mai importante criterii utilizate sunt: expertiza companiei furnizoare (în domeniul de învățare și în industrie), prestigiul trainerului în domeniul său, să ofere instrumente de măsurare a impactului programului și să aducă servicii inovative. Peste 80% dintre respondenți au acordat acestor criterii un scor de 4 sau 5 (din 5 maxim). La polul opus, criterii precum vechimea pe piață, portofoliul de clienți, oferirea unei acreditări în urma cursului sau diversitatea ofertei influențează doar în mică măsură alegerea companiei furnizoare de programe de formare.

Când vine vorba de alegerea trainerului, 90% dintre respondenți se uită în primul rând la expertiza în domeniul de învățare și experiența/abilitățile de facilitare a sesiunii de training. Interesant este faptul că pentru companii contează mai puțin acreditările trainerului sau prestigiul său, în selectarea acestuia. Și în cazul alegerii unui coach, cele mai importante criterii sunt experiența în coaching și abilitățile de comunicare, pentru peste 90% dintre respondenți. Prestigiul sau acreditarea acestuia sunt mai puțin importante.

Pentru angajații companiilor prezente în România, sunt preferate, ca durată și format, trainingurile de 2 zile, organizate la sfârșitul săptămânii și axate pe practică (studii de caz, workshopuri) mai degrabă decât pe teorie.

L&D Industry Survey – Romania 2019”, realizat la nivel național

La cercetarea “L&D Industry Survey – Romania 2019”, realizată pe baza unui chestionar online, au răspuns 576 de specialiști în resurse umane, L&D și manageri din companii românești și multinaționale, în perioada februarie – mai 2019. Respondenții provin din toată țara, din companii mari, medii sau mici și din toate domeniile economice. Pentru a asigura relevanța studiului, instrumentul de cercetare a fost rafinat prin consultarea unei echipe de specialiști din resurse umane și L&D.

Studiul integral poate fi comandat online, la https://www.learningnetwork.ro/learning-industry-survey, până la data de 30 septembrie fiind valabilă oferta de tip early-bird, de 490 de lei. Concluziile acestuia vor fi prezentate în cadrul evenimentului Learning Network Festival, ce va avea loc la București, în perioada 2-4 octombrie, 2019.

Data articol: septembrie 19, 2019

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam