Managerul privat al PrioriPost: „Voi avea ce să le istorisesc nepoților”
Octavian Bădescu (37 de ani), performance manager al PrioriPost, divizia de curierat a Poștei Române și fondatorul companiei de curierat Sameday Courier, vorbește într-un interviu acordat Wall-Street.ro despre experiența cu primul său job la stat.
Bădescu a ieșit pe 22 aprilie din Sameday Courier, business-ul lansat în 2007, prima companie specializată pe livrările în aceeași zi la nivel local, național și internațional.
Wall-Street.ro: De ce ați ales să plecați din mediul privat către stat?
Octavian Bădescu: Motivațiile au fost multiple. Plecând de la provocarea profesională de a ajuta, pe o zonă în care dețin expertiza, o companie precum Poșta Română să depășească o perioadă mai puțin fastă din istoria sa, până la onoarea de a lucra pentru o astfel de companie cu o istorie care începe din perioada lui A.I.Cuza.
În plus, cred că managementul profesionist și mentalitatea antreprenorială pot aduce plus-valoare în companiile de stat.
Și mai cred că, în masura în care te definești, folosind sintagma domnului Pascariu, un “critic constructiv” al modului de gestionare a companiilor de stat, în momentul în care “Statul”, sub o formă sau alta, vine și îți spune “am o problemă, mă ajuți să o rezolv?”, a continua să stai pe margine și să critici devine o problemă de moralitate.
Wall-Street.ro: Cum a fost prima lună ca director al PrioriPost?
Octavian Bădescu: Vă mărturisesc că este o experiență interesanta, nouă pentru mine, mai ales că anterior nu am lucrat nici măcar o zi la “stat”.
În prima lună iei pulsul organizației, cunoști oamenii, motivezi, îți cizelezi planul de management care, apropo, tocmai ce a fost aprobat de către Consiliul de Administrație.
Pentru primele 100 de zile mi-am propus anumite obiective specifice pe care sunt în curs de a le realiza, apoi urmează implementarea strategiei menite a duce pe termen mediu organizația la nivelul următor.
Wall-Street.ro: Foarte mulți au pariat pe eșecul proiectului cu manageri privați în organizații de stat, dvs chiar credeți că o să puteți schimba ceva?
Octavian Badescu: Mi-am propus să fac tot ceea ce îmi stă în putință pentru a cotribui la a nu se întina și acest concept, așa cum s-au întinat multe alte concepte bune în România.
Aflând unde m-am dus și ceea ce vreau să fac, cei mai mulți cunoscuți mi-au spus sau mi-au transmis: “Nu or să te lase”. Întorc intrebarea, poate cu inocență: “Cine să nu mă lase ?” și “De ce să nu mă lase?” Țin la reușita în ansamblu a conceptului “managementul profesionist la companiile de stat”, doresc “a pune umărul” și împreună cu echipa de acolo să demonstrăm românilor că se poate.
Și acum, având în vedere și componenta Consiliului de Administrație, dezideratele declarate de către acționari și preluate în planul de administrare și în cel de management general – am toate motivele să fiu optimist.
Deci, trebuie să incerc să contribui, împreună cu ceilalți colegi din conducere și din companie în ansamblu, la salvarea Poștei Romane și sper și cred că nu voi ajunge ca la un moment dat să plec din CNPR motivând că “m-a învins sistemul”.
Wall-Street.ro: Care au fost primele provocări cu care v-ați confruntat din noua poziție?
Octavian Badescu: Sunt medii diferite. Antreprenoriatul are problematicile sale, companiile private și corporațiile au specificitățile lor, companiile de stat au și ele particularități, din câte am avut ocazia să observ.
Îmi place, în primul rând, pentru că am ocazia să învăț și să câștig o nouă experiență în tot acest timp; este o mare oportunitate.
Din câte îmi dau seama, sunt zone în care există spațiu de îmbunătățiri. Spre exemplu, unul dintre cele mai importante este să trecem de la “de ce nu se poate” la “cum facem ca să se poata”. Sau să trecem la adoptarea unei mentalități de învingător, demne de renumele și de forța companiei, care are certe avantaje competitive.
Concluzionând, deși nu este totul perfect și iată că mai sunt aspecte de îndreptat, prefer să mă concentrez pe ceea ce este bun, mai ales când vorbești în “exterior” despre compania în care lucrezi.
Nepoților sunt însă sigur că voi avea ce să le istorisesc, sper că va fi o poveste de succes.
Ca provocari aș putea menționa: dinamica, viteza diferită cu care există tendința de a se mișca lucrurile în zona “de stat” în raport cu cea “antreprenorială” și totodata oportunitatea de a se manifesta o mândrie mai mare a celor care lucrează în Poștă, pentru că ar avea motive – vorbim de o istorie de 150 ani și de cel mai mare angajator din România.
Wall-Street.ro: Cum se văd lucurile din interior versus din exterior?
Octavian Bădescu: Dintr-o anumită perspectivă este mai greu decât în mediul privat datorită unor specificități și pentru a reuși ca manager este necesară o motivație mai puternică, care să exceadă simpla motivație pur profesională sau de ordin financiar.
Din exterior, lucrurile se văd un pic mai simple și, în egală măsură, foarte multe lucruri bune din interior nu transpar și poate că nu sunt ușor de bănuit la o companie de stat: know-how, experiență, pregătire, deschiderea oamenilor către îmbunătățirea performanțelor s.a.m.d.
Compania este foarte mare și cu o mare tradiție, din toate punctele de vedere. Există și o imensă presiune de a fi absorbit de “sistem”, însă cred că trebuie să fii atent să te integrezi fără a-ți diminua substanțial individualitatea, altfel riști să te manifești fără a adăuga valoare și inseamnă că se poate rata o oportunitate.
Wall-Street.ro: Ați fost antreprenor și implicit propriul șef, iar acum aveți un manager direct. Cum vă simțiți în situația asta și care-i relația cu top managementul?
Octavian Bădescu: Ca director al PrioriPost, acum fac și eu parte, alături de ceilalți colegi, din top managementul Poștei Române.
Dacă vă referiți strict la relația cu dl. Smeeianu, vreau să vă spun doar atât: după ce am început să colaborăm direct, cel puțin din datele pe care le am până acum, pot spune că domnul director Smeeianu este peste nivelul la care este perceput de către opinia publica, peste nivelul percepției generale reieșite din materialele de presă.
În plus, Poșta Română este o organizație care, pentru a se repune pe picioare, este imperios necesar să gândească și să acționeze unitar la nivel de “interior” – top management, management de linie, sindicate, salariați, una din condițiile sine qua non pentru redresare fiind ca toată lumea să se crediteze reciproc cu încredere. Eu am o mare încredere în forța interioară a acestei organizații, în oamenii săi. Acești “poștași”, dintre care mulți își iubesc realmente locul de muncă, pot realiza enorm de multe lucruri dacă lucrează împreună pentru un deziderat comun de tipul “să ne salvăm compania”. Totodata, este bine, este necesar, este vital pentru organizația Poșta Română să creadă în lider, iar acum acesta este domnul Smeeianu. Punct.
Wall-Street.ro: Ce v-ați propus în cadrul PrioriPost?
Octavian Bădescu: Sunt mai multe dimensiuni, însă toate acestea ar putea fi sintetizate astfel: să reintre în topul companiilor de curierat din punctul de vedere al cotei de piață, al profitabilității, al satisfacțiilor oferite clienților săi și al beneficiilor pentru salariați. Să devină “prima opțiune” pentru cei care au expedieri.
Convingerea mea este că Poșta Romănă, din perspectiva punctelor tari pe care le are – 150 ani de tradiție, cea mai vastă rețea de unități, cel mai mare angajator din România, experiența cumulată a celor care lucrează în organizație – adevărat “simbol economic al Romaniei”, poate și merită mai mult, din toate punctele de vedere.
Wall-Street.ro: De ce aveți nevoie ca să faceți din Prioripost un business profitabil?
Octavian Bădescu: Așa cum am spus și la discuția preliminară cu Consiliul de Administrație al Poștei Române – vin cu voință, cu un anumit know-how privind strategia și capacitatea de implementare, cu bună credință și cu disponibilitate la efort. Am nevoie de “suport” constând în independență, în cooperare și în anumite resurse investiționale.
Interviu preluat de pe Wall-Street.ro.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam