Maslow reloaded

La aproape 70 de ani de la publicarea celebrei teorii motivaționale, Maslow încă bântuie și naște controverse. Nici în anii ’40 din secolul XX, când Maslow a făcut publică prima oară celebra piramidă a nevoilor, nu a avut mulți prieteni și nu a fost îmbrățișat necondiționat. Încă de atunci, unii psihologi și psihanaliști, colegi de breaslă ai lui Abraham Maslow, au obiectat la nouă teorie motivațională, argumentat sau mai puțin argumentat.

Unii spuneau că spațiul în care Maslow trăia, America – o societate individualistă, orientată spre individ și avansată din punct de vedere economic – și-a pus amprenta și asupra teoriei – mai puțin aplicabilă într-un spațiu asiatic de exemplu , alții spuneau că e în dezacord cu Freud (cum a îndrăznit?) etc. La acea vreme, Maslow le-a răspuns susținând că și in spațiile colectiviste, biologic, individul rămâne „individ” și că teoria lui este mai puțin egocentrică decât pare și că de fapt vine în completarea lui Freud, nu îl neagă, spunând că dacă Freud a relevat jumătatea „bolnavă” a psihologiei, teoria lui vine și acoperă jumătatea „sănătoasă”.

Teoria lui, pe scurt, spune că există 5 nivele de nevoi și că nevoia de satisfacere a unui nivel apare atunci când nevoile de la nivelul inferior au fost satisfăcute.

Ce a mai rămas din Maslow azi? Depinde pe cine întrebi…

Daca îi întrebi pe Douglas Kenrick și pe Steven Neuberg, psihologi la Universitatea de Stat din Arizona, vor spune că Maslow e învechit însă nu e de aruncat. Cei doi împreună cu Vladas Griskevicius și cu Mark Schaller au reînnoit „piramida”, redefinind două nivele și transformându-l cu totul pe al treilea. Cele două nivele redefinite sunt „nevoile de siguranță” și „nevoile de stimă” în „nevoi de auto-protecție” și „nevoi de poziționare/status social”. Chiar și din redenumirea celor două nivele observăm că abordarea celor patru este mult mai orientată spre individ decât cea a lui Maslow și atunci m-aș întreba: „Oare ce ar spune acum criticii lui Maslow care îl acuzau că ignoră culturile colectiviste?” Însă transformarea fundamentală o observăm la ultimul nivel: „auto-împlinirea”. Maslow și-a dezvoltat studiile privind acest nivel, avându-i ca subiecte pe Einstein (părintele Relativității) și Lao (părintele Taoismului). Și totuși pe glob sunt peste 6 miliarde de oameni. Și majoritatea dintre ei au alte treburi (de exemplu să își crească copiii) decât să își găsească auto-împlinirea în creativitatea artistică. Kenrick & friends au fost de părere că nevoia de auto-împlinire este interesantă și importantă dar nu este o nevoie fundamentală. Parte din lucrurile enumerate aici (creativitatea artistică, de exemplu) sunt de fapt parte a unei nevoi de poziționare și de status social care „va ajuta” după aceea în atragerea unei „perechi”. Așa ajungem să discutăm despre ceea ce e într-adevar nou la Kenrick și anume nevoile „egoiste” de formare a unui cuplu („mate aquisiton”) și după aceea de menținere a partenerului, cel puțin până la împerechere („mate retention”). Cei 4 însă nu se opresc aici și spun că dincolo de nevoie de reproducere – pe care o putem privi ca o parte a auto-împlinirii” nu-i așa? – mai există un nivel pe care îl înțeleg mult mai mulți decât cei care au înțeles ultimul nivel al lui Maslow, și anume nevoia parentală. Cu alte cuvinte, nevoia de reproducere și de a avea copii este completată, deloc sexual în opinia lui Kenrick, de nevoia de a crește și a îngriji copiii până la vârsta la care ei înșiși pot avea copii.

O altă diferență majoră în noua abordare este referitoare la proces și tranziții: Dacă la Maslow puteam vorbi de o secvențialitate indiscutabilă ca într-un waterfall clasic, la Kenrick, ca în procesele din PMBOK Guide, nivele se pot suprapune, pot coexista împreună.

Dar cum rămâne cu poeții? Dar cu asceții? Dar cu oamenii de știință singuratici sau cu oamenii de afaceri? Cât de bine li se potrivește noul model? Kenrick deja ar putea împrumuta din limbajul PMBoK Guide: „most of the people, most of the time” sau chiar din limbajul lor: „Firma asta e ca și copilul meu”. Ce părere au cei care își părăsesc partenerul despre nivelul de „mate retention”? Or fi încă în „mate aquisition”? Dar părinții care își părăsesc copiii? Să fi coborât brusc la „self-protection”? Dincolo de aceste întrebări, putem observa natura și mai egocentrică a noii piramide pe nivelele intermediare: „SELF-protection”, „Status”, „Mate aquisition”, „Mate retention” însă și aparent paradoxul opoziției dintre egocentrismul din aceste nivele și altruismul din ultimul nivel. Departe de a fi perfectă, noua abordare scoate la suprafață niște lucruri, dar odată cu ele și întrebările criticilor. Și întrebările nu se opresc aici, ci abia încep.

Articol preluate de pe www.pmcommunity.ro.