Meserii de viitor: Ce competențe vor exista în CV-ul tinerei generații
Am intrat într-o nouă decadă, iar 2020 pare să fie anul “futurist” în care din ce în ce mai mulți copii aleg discipline digitale – ca pasiuni sau activități extrașcolare. De ce?
În ultimii 10 ani, IT-ul a devenit cartea de vizită a României pe piețele globale. Deschiderea unei rețele de hub-uri tehnologice la nivel național a atras atât adulți, dar și din ce în ce mai mulți elevi. Pentru a-i pregăti cu cunoștințele necesare, școala de programare și robotică Logiscool s-a lansat pe piața românească pentru a instrui tânăra generație pentru joburile care… încă nu există.
Curricula școlii este creată după standarde internaționale, iar în doar doi ani de Logiscool România, peste 15.000 de elevi au participat la cursuri, tabere și evenimente digitale educaționale organizate în toate centrele din țară. Mai mult despre competențele necesare pentru viitor, în material.
XX vs XXI: Evoluția competențelor
Revoluțiile industriale, iar mai nou, cele tehnologice, continuă să genereze competențe cheie pe care angajatorii le cer în piața muncii. Dacă pentru noi și părinții noștri, limbile străine, dar și studiile economice, au reprezentat atuul necesar în speranța unui viitor cu mai multe oportunități, astăzi competențele digitale, gândirea logică și cunoștințele de programare sunt avantajul pe care îl caută elevii pentru o poziție favorabilă în viitoarea piață a muncii.
Cu gadget-uri reinventate de la an la an și limbaje de programare în continuă evoluție, multe din locurile de muncă actuale vor fi fie complet automatizate, fie considerabil devalorizate.
“Pentru a ține pasul cu lumea anului 2050, va trebui să facem mai mult decât să inventăm idei și produse noi. Abilitatea cea mai căutată va fi să ne reinventăm iar și iar.”, este soluția oferită de profesorul Harari în cartea sa, 21 de lecții pentru secolul XXI.
Așadar, trendurile tehnologice nu garantează utilitatea limbajelor de programare actuale sau a roboților de azi în viitorul copiilor noștri, ci caută să mobilizeze populația tânără în procesul de adaptarea continuă la noutățile tehnologice. De aceea, școala de programare și robotică Logiscool învață tânăra generație noțiunile de bază din programare și robotică care-i vor ajuta mai departe să învețe orice limbaj, să înțeleagă noile tehnologii și să se adapteze la ele spre a deveni ei înșiși inovatori.
Cele 4 competențe recomandate de Logiscool care-i pregătesc pe copii pentru orice domeniu profesional, indiferent de sectorul de activitate pe care-l vor alege sau noile joburi cu care se vor intersecta, sunt:
Înțelegerea sistemelor
Aflați în plin proces de inovație tehnologică, volumul informației crește de la o zi la alta. Pentru a rămâne “fluenți” indiferent de trendurile digitale viitoare, Logiscool familiarizează copiii de peste 7 ani cu noțiuni de bază din programare și robotică, care cresc în complexitate treptat, pentru ca elevii să se adapteze constant la sistemele apărute.
Dezvoltarea timpurie a alfabetului digital
Dacă a socoti și a cunoaște alfabetul sunt aptitudini de bază pe care orice elev le dezvoltă încă din ciclul primar, competențele digitale se vor poziționa în aceeași categorie. Cursurile de programare și robotică obișnuiesc copiii cu alfabetul digital care va fi utilizat indiferent de domeniu profesional, fie tehnic sau creativ.
Acces la soft skill-uri complementare
În orice domeniul, felul în care o echipă interacționează poate influența considerabil eficiența acesteia. De aceea, soft skill-urile sunt considerate competențe de bază de către viitorii angajatori.
Dezvoltarea abilităților de comunicare, transmitere de idei și gândire critică prin diferite activități sunt integrate în structura cursurilor de programare sau robotică, iar toate acestea au ca principiu de bază lucratul prin practică.
“În timpul cursurilor, copiii rezolvă diferite sarcini și dezvoltă noi funcționalități pentru jocurile sau pentru roboții lor. Mare parte din proces este ajutat de comunicare și de lucrul în echipă. Datorită acestor activități, copiii învață cum să-și transmită ideile într-un mod eficient, dar și cum să le pună în practică.” povestește Iulian, coordonator instructori Logiscool.
Învățarea continuă
Evoluția tehnologică înseamnă învățare continuă. Iar investiția în învățarea pe parcursul vieții reprezintă cea mai bună promisiune pentru a maximiza angajabilitatea în viitor.
Deschiderea la inovație și dorința de asimila noi competențe este și va rămâne una dintre cele mai atractive competențe în rândul angajatorilor. Deși general definită, această competență va fi identificată în CV-ul tinerilor prin numeroase aptitudini din diferite arii. Complementar integrate, acestea vor servi viitoarelor lor oportunități profesionale.
Prin cursuri ce implică creativitate, adaptabilitate, gândirea critică, muncă în echipă, copiii învață să rezolve exerciții și probleme diferite, mereu provocați să descopere modalități noi. De aceea, în curricula Logiscool sunt prezentate integrativ activități care ajută la învățarea continuă.
“Accentul este pus pe a înțelege informația și nu pe a învăța mecanic ceva. În programare nu se poate învăța nimic pe de rost, învățarea înseamnă înțelegerea și asimilarea continuă a noțiunilor.” transmite Dana Bănică, Manager Logiscool România.
Planurile Logiscool în 2020: “Căutăm viitori antreprenori în educație care ne vor ajuta să ducem mai departe alfabetizarea digitală în România”
La nivel internațional, Logiscool celebrează 6 ani de la apariție, devenind unul dintre cei mai importanți jucători în zona de educație alternativă pentru copii din lume și atrăgând constant investiții.
La nivel național, Logiscool a găsit în România cel mai propice mediu pentru a-și continua misiunea de a face programarea accesibilă în orice oraș și caută în continuare viitori antreprenori care își doresc să îmbunătățească educația digitală în țară.
În acest sens, plănuiește să deschidă parteneriate cu școlile publice și cu programele de tip “after school” și să-și ofere cursurile ca opționale atât în mediul urban, cât și în cel rural.
De asemenea, echipa continuă să investească în evenimente de informare și educare a pieței cu privire la utilitatea, opțiunile și direcțiile cursurilor IT pentru copii și adolescenți. Prin misiunea de alfabetizare digitală a România, managementul Logiscool își propune să stabilească cât mai multe colaborări cu instituții de educație private sau publice.
“După acoperirea orașelor cu peste 100.000 locuitori, pentru 2020 ne propunem să ne extindem în continuare rețeaua de școli în orașele cu peste 50.000 locuitori. Experiența unor deschideri foarte de succes în orașe relativ mici ca populație, precum Deva, Alba Iulia sau Târgu Jiu, ne-au făcut să avem mare încredere în interesul față de domeniul IT al părinților din toată România.” a transmis Dana Bănică, Manager Logiscool România.
Cei interesați să devină antreprenori în educație și să echipeze tânăra generație cu competențele cele mai căutate în anii viitori pot afla mai multe despre rețeaua Logiscool România și oportunitatea de a deveni antreprenori în educație pe https://www.logiscool.com/ro/franchise
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam