Noi reguli referitoare la conflictele de muncă
Cadrul legislativ privind conflictele de muncă va fi schimbat, așa cum reiese dintr-un proiect de act normativ care a fost adoptat tacit de Senat.
Senatorii au adoptat tacit o Propunere legislativă privind conflictele de muncă. Dacă va trece și de Camera Deputaților, care este forul decizional, aceasta va înlocui, practic, actualele prevederi în materie din Legea dialogului social.
Proiectul reglementează procedura de soluționare a conflictelor colective de muncă și procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă. Totuși, spre deosebire de cadrul legal aplicabil în momentul de față, inițiatorii subliniază că propunerea lor vine cu o clasificare mai exactă a conflictelor.
„Prezentul proiect urmărește să facă o clasificare mai exactă a conflictelor prin introducerea definirii conflictelor de drepturi și a conflictelor de interese. În fapt, pentru situațiile în care drepturile și-au găsit deja o reglementare legală sau contractuală între părți, acestea pot fi valorizate prin intermediul instanțelor judecătorești, situații care sunt identificate de actualul proiect ca și conflicte de drepturi. În celelalte situații, când se urmărește încheierea unui acord colectiv între angajator și salariați pentru interese ce nu și-au găsit încă reglementarea legală sau contractuală, suntem, în opinia noastră, în situația unui conflict ce nu poate să-și găsească rezolvarea sub altă forma decât aceea a unui conflict de interese, a cărui derulare prezentul proiect își propune să o reglementeze în așa fel încât acesta să poată fi rezolvat prin negociere și să se evite escaladarea lui”, scrie în expunerea de motive anexata propunerii legislative.
În acelasi timp, este precizat ca va fi menținută împărțirea în conflicte colective și conflicte individuale de muncă, însa conflictele de interese vor putea fi doar colective, nu și individuale.
Aflați mai multe informații despre acest subiect citind tot articolul de pe Avocatnet.ro: Noi reguli referitoare la conflictele de munca, adoptate tacit de senatori.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam