Secțiune susținută de

Număr record de aplicații în campania de recrutare pentru juniori la EY: cum recrutezi cei mai buni 80 de tineri din 3.500 de absolvenți

Portal HR \ Actual \ Număr record de aplicații în campania de recrutare pentru juniori la EY: cum recrutezi cei mai buni 80 de tineri din 3.500 de absolvenți

Peste 3500 de studenți au aplicat primăvara aceasta pentru pozițiile deschise de EY România, cu 55% mai mulți decât în 2015. Numărul de aplicații reprezintă un record absolut pentru EY România în cei aproape 25 de ani de prezență pe piața românească. Dintre aceștia, 80 de tineri absolvenți din Bucureşti şi din țară au fost recrutați pentru a se alătura companiei în toamna acestui an.

“Recordul de candidați înscriși în procesul de recrutare de juniori al EY România de anul acesta reflectă activitatea din ultimii câțiva ani, în care am construit împreună cu studenții o punte mult mai solidă de cunoaștere reciprocă. Studenții din România au avut ocazia de a ne cunoaște atât în spațiul virtual, cât și direct prin intermediul întâlnirilor cu ei, astfel încât să aibă o imagine cât mai clară despre ceea ce înseamnă să lucrezi în EY România. Ceea ce sper că au perceput, dincolo de rigoarea profesională, este o combinație fermecătoare de pasiune pentru excelență, autenticitate și entuziasm. Pe de altă parte, noi am înțeles și integrat în modul nostru de lucru câteva dintre atributele specifice lor: energie, deschidere către lume și viitor și un interes comun de a construi o lume care sa funcționeze mai bine”, precizează Andreea Mihnea, Director Resurse Umane EY România.

70 de profesioniști din cadrul companiei și 20 de studenți ambasadori EY din București, Timișoara și Craiova, au fost activ implicați în 45 de evenimente de carieră, din ianuarie până în iunie 2016: târguri de joburi, workshop-uri, conferințe, evenimente de tip open doors sau zilele carierei.

Infografic_Campanie de recrutare EY 2016Studenți din centre universitare precum București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Craiova și Chișinău au aplicat pentru posturile de junior la EY și au trecut printr-unul din cele mai complexe procese de recrutare din piață, care s-a derulat pe parcursul a trei luni.

Procesul a presupus parcurgerea de către candidați a șase etape de selecție: aplicații online, preselecția CV-urilor, evaluare inițială prin testare psihometrică a inteligenței logice și verbale, interviuri video, participare în centrul de evaluare EY Mega Days și interviurile finale față în față.

1200 de candidați au trecut de pre-selecția inițială a CV-urilor și au intrat în procesul de testare. 30% din aceștia au promovat în etapa următoare, a interviului video, metodă folosită cu succes de trei ani de EY în România și care oferă un număr mare de avantaje în procesul de selecție și șanse egale candidaților din întreaga țară.

În etapa finală din cadrul EY Mega Days – centrul de evaluare si dezvoltare, 200 de studenți au concurat pentru o poziție de junior la EY. Conform feedback-ului înregistrat după eveniment, EY Mega Days a depășit așteptările a 94% din participanți, care au trecut printr-o experiență inedită de evaluare. Alături de viitorii lor manageri, au avut ocazia să demonstreze cunoștințe de specialitate și competențe de lucru în echipă, gândire critică, management de proiect, rezolvând studii de caz prin exerciții interactive, prezentări și jocuri de rol, individuale și de grup.

Conform studiilor privind cei mai doriți angajatori, publicate în 2015 de către Catalyst și Trendence, EY România a fost votat cel mai dorit angajator în domeniul serviciilor profesionale din țară și cel mai căutat angajator din cadrul Big4, aflându-se în topul preferințelor tinerilor cu potențial ridicat şi ale studenților la programe de Master. De altfel, această percepție favorabilă a fost cea care a determinat pe majoritatea dintre candidați să aplice anul acesta la EY. Mai mult decât atât, din feedback-ul candidaților de anul acesta, dincolo de reputația companiei, celelalte elemente definitorii pentru a aplica la EY au fost: accesul la oportunități de training şi învățare accelerată, expunerea largă la o varietate de experiențe și provocarea de a lucra în cadrul unei echipe profesioniste.

“Ceea ce mă bucură cel mai mult la mesajul primit din partea studenților, reflectat în studiile de employer branding şi în numărul de oameni interesați să lucreze cu noi este faptul că am depășit niște bariere de percepție de ambele părți, spunând lucrurilor pe nume cu responsabilitate. Din interacțiunile avute înainte și pe parcursul procesului de recrutare și selecție, candidații au înțeles ce înseamnă să lucrezi într-un mediu de elită. A onora această validare reciprocă este o alegere pe care colegii mei o fac în fiecare zi și o decizie care merită a fi luată atunci când iți dorești o carieră și nu doar un simplu loc de muncă”, adaugă Andreea Mihnea.

Toți cei peste 80 de absolvenți recrutați în această primăvară vor fi incluși în programe de formare și certificare profesională la cel mai înalt nivel în domeniul consultanței. EY România investește anual în medie 3.000 de Euro pentru formarea fiecărui angajat și oferă o gamă largă de beneficii. Această investiție se reflectă în rezultatele excepționale pe care tinerii specialiști EY le obțin în cadrul sesiunilor de examinare pentru diverse certificări internaționale, precum ACCA, ICAEW Chartered Accountant (ACA), Chartered Financial Analyst (CFA) și Advanced Diploma în International Taxation (ADIT).

Save

Save

Data articol: iunie 13, 2016

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam